Actul evaluativ a devenit o prezență iminentă în toate activitățile pe care persoana modernă le efectuează în mod intenționat sau nu, prin care urmărește atingerea unor scopuri bine stabilite. Astfel persoana are nevoie să știe dacă toate resursele angrenate într-un anumit proces au produs efectele scontate, dacă există un anumit progres.
În acest caz spunem că, în sfera proceselor de evaluare, se poate înscrie și procesul de evaluare didactică. În didactica modernă, actul evaluativ se înscrie ca o puternică componentă a procesului de instruire, astfel se discută despre un trinom al procesului educativ cu valențe egale.
Evaluarea reprezintă o acțiune managerială proprie sistemelor socio-umane care solicită raportarea rezultatelor obținute, într-o anumită activitate la un ansamblu de criterii specifice domeniului în vederea luării unei decizii optime.
Evaluarea școlară reprezintă procesul didactic prin care este delimitat în mod clar informații și nu trebuie să fie concepută ca un mod de a controla sau de a măsura cunoștințele, ci mai degrabă percepută ca un mod de perfecționare.
Actul de evaluare didactică se manifestă prin totalitatea acțiunilor care vor colecta, organiza, prelucra și interpreta datele obținute pe fondul aplicării în prealabil a unui instrument de măsurare, cu scopul de a emite o judecată de valoare care va avea un efect în plan educațional.
Evaluarea rezultatelor școlare este înțeleasă, dintr-o anumită perspectivă, ca un proces complex care se integrează în structura lecției, fiind perceput ca o resursă internă în managementul acesteia. Actul evaluativ va furniza din acest punct de vedere informații calitative dar și cantitative referitoare la activitatea de învățare desfășurată în clasă prin măsurare și apreciere, oferind cadrului didactic indicii necesari pentru luarea unor decizii parțiale (pe parcursul desfășurării lecției) și finale (nota). Aprecierea vizează aspectele calitative ale lecției și are legătură cu eficiența, eficacitatea și progresul elevilor.
În didactica modernă procesul de evaluare este definit ca o activitate complexă care este etapizată și desfășurată în timp clar delimitat având totuși un caracter dinamic și flexibil, dirijată de anumite scopuri bine delimitate.
La nivel de macrosistem evaluarea este definită ca un subsistem al procesului de învățământ, prin care se va măsura și aprecia eficiența acestuia, respectiv gradul de atingere a finalităților educaționale. La acest nivel putem afirma că actul de evaluare a performanțelor își exercită funcția de feedback global, sistemic și oferă informații utile pentru determinarea eficacității sistemului de învățământ și pentru stabilirea deciziilor de politică educațională.
La nivel de microsistem al procesului instructiv educativ, aceasta reprezintă nivelul randamentului școlar, respectiv raportul dintre performanțele realizate de elevi și performantele anticipate de cadrul didactic.
La nivel micro, evaluarea reprezintă cunoașterea efectelor activității instructiv-educative desfășurate, a randamentului școlar, respectiv a raportului dintre performanțele realizate de o anumită populație școlară într-un timp determinat și într-un context pedagogic determinat și de performanțele proiectate de cadrul didactic.
Evaluarea trebuie astfel privită încât nu trebuie să fie concepută nu numai ca un control de cunoștințe, ci prevăzută ca o strategie de perfecționare a formării, constituind un act integrant al activității pedagogice. Majoritatea cadrelor didactice consideră că evaluarea este o formă a măsurării aplicată acțiunilor întreprinse pentru a schimba comportamentul unui subiect.
O evaluare didactică eficientă presupune reglarea instruirii prin însuși activitatea elevului, acesta fiind cel care prefigurează strategiile de reglare a acțiunii de învățare, astfel evaluarea devine un instrument de formare, de care elevul poate să dispună pentru a-și crea propriile modalități de învățare pentru a conduce la atinge propriile obiective.
Se poate realiza o învățare pertinentă și eficientă numai dacă cadrul didactic ține cont de feedback-ul oferit de evaluare, prin operațiile de măsurare și apreciere a rezultatelor școlare obținute de elevi. Evaluarea completează intervenția cadrului didactic asupra elevului. Aceasta ghidează activitatea profesorului și a elevului și contribuie la adoptarea de deciziilor legate de optimizarea procesului instructiv-educativ.
Concluzionând putem constata că procesul de evaluare didactică are o intensă conexiune cu stadiul de aplicabilitate a sistemului de învățământ. Actul de a evalua trebuie să fie o celebrare a progresului, iar instrumentele și tehnicile de evaluare trebuie să țină cont de posibilitățile și nevoile celui evaluat.
- Publicat de:
Răbulea Nicoleta Ioana
Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș”, Alba Iulia.