În termeni populari, anxietatea este cunoscută sub numele de neliniște, teamă, nervozitate, tensiune psihică, emoție, însemnând de fapt, dimensiunea psihică subiectivă, respectiv acea trăire emoțională penibilă, dificil de descris, constituită din asocierea unor tulburări afective intelectuale și de activitate difuze, dar în același timp, deosebit de perturbatoare. Desfășurarea programului zilnic din grădiniță oferă educatoarei multiple ocazii pentru a cunoaște copiii sub aspectul proceselor afective. Emoțiile trăite de ei în timpul povestirilor, în jocurile de mișcare, în jocurile de creație, sunt numeroase.
Preșcolarii din grupa mică se manifestă viu, își exteriorizează, întreaga gamă a trăirilor afective prin gesturi, prin mimică: râd, se înduioșează până la lacrimi, se bucură, se alarmează, după cum eroul îndrăgit este sau nu în pericol. Preșcolarii mai mari, în astfel de cazuri nu se manifestă tot atât de zgomotos, agitat, ceea ce denotă că își rețin trăirile emotive. În dezvoltarea emoțiilor pozitive, a unei conduite corespunzătoare, influența educativă deține un rol important. Modul de exprimare a emoțiilor poate fi foarte mult cultivat prin educație. Ținând cont de acest fapt, educatoarea atrage atenția copiilor, în mod sistematic, că nu este bine să plângă tare, să țipe, să râdă zgomotos, să se manifeste impulsiv. În acest sens pot fi folosite cu succes ilustrațiile, povestirile, memorizările, etc., care oferă direct sau indirect prilejul aprecierii atitudinilor pozitive și dezaprobării celor negative. Procedând astfel, copilul învață să-și inhibe într-o anumită măsură reacțiile impulsive, să își însușească treptat modurile sociale de exprimare a stărilor emotive. Tot la vârsta preșcolară, încep să se dezvolte sentimente superioare-morale, intelectuale și estetice, îmbogățind în mare măsura viața afectivă a copiilor.
La 3-4 ani, sentimentele morale elementare-de afecțiune, de mulțumire, de rușine, au o sferă restrânsă, manifestându-se mai cu seamă față de un cerc limitat de persoane. Copilul se simte atașat față de părinți, bunici, de educatoare și, în general, de cei care îl îngrijesc și se ocupă de el. El trăiește sentimentul de rușine sau de bucurie mai cu seamă atunci când este mustrat sau lăudat de părinți, de educatoare. El rămâne indiferent, în general, față de observațiile sau aprecierile pozitive sau negative făcute de către persoane străine. În jurul vârstei de 5 ani, sfera sentimentelor morale se extinde mult. Preșcolarul devine receptiv la aprecierile pozitive și negative adresate de un cerc mai mare de persoane; îl interesează nu numai propriul său comportament, ci și al altora. La vârsta preșcolară mare, sentimentul de bucurie și de rușine apare și înaintea realizării unei acțiuni, pe baza reprezentării ei.
Un element esențial al dezvoltării afectivității copilului este relația adultului cu acesta. Prin imitație, copilul preia de la adult o serie de stări afective, precum și expresiile emoționale care le însoțesc. „Ciocnirea” dintre dorințele copilului de a-l mulțumi pe adult, pe care îl iubește și anumite reguli morale impuse de acesta, ca și „ciocnirea” dintre tentațiile copilului, extrem de numeroase la această vârstă și restricțiile în privința satisfacerii lor (într-o anumită ordine, după un anumit program), generează un spectru extrem de larg al trăirilor afective. Cele două medii diferite în care își desfășoară cu preponderență viața copilul preșcolar familia și grădinița, vor constitui un fel de axă a vieții de zi cu zi.
Cercetările recente arată o tendință îngrijorătoare: tot mai mulți copii sunt lăsați în grija televizorului, internetului sau sunt crescuți cu bone. Așa se explică fenomenul de creștere a cazurilor de tulburări emoționale în rândul copiilor, spun specialiștii. Anxietatea, manifestată inclusiv prin enurezis (urinări necontrolate noaptea), atacurile de panică, lipsa poftei de mâncare, depresia care poate apărea și la copiii foarte mici, dependența exagerată manifestată prin refuzul de a merge la grădiniță și la școală și violența sunt efectele unor greșeli ale părinților în relația cu cei mici.
Cum îl ajuți pe copil să depășească anxietatea la vârsta preșcolară? Atunci când un copil este anxios trebuie să-l îmbrățișăm strâns și să-l asigurăm că totul este în ordine. Însă nu este de ajuns, pentru că trebuie să-l ajutăm să-și depășească temerile pentru a ajuta la dezvoltarea unui copil puternic și sigur pe el.
Vorbește cu el despre temerile lui! Confirmă frica sau temerea pe care o are pentru a-l putea ajuta să treacă peste ea! Atunci când micuțul îți mărturisește sursa temerilor poți lua măsurile necesare pentru a-l ajuta să le depășească. Simpla conversație cu micuțul despre frici și temerile pe care le are poate fi o metodă de descărcare pentru el. Nu le va mai resimți atât de copleșitoare și știe că tu îl poți ajuta să fie în siguranță, persoana în preajma căreia se simte cel mai protejat.
Stimulează continuu încrederea și stima de sine a copilului! Uneori, nu este suficient doar să îi explicăm că nu este niciun monstruleț sub pătuțul lui și că poate dormi liniștit. Este esențial ca începând cu vârsta preșcolară, și chiar de mai devreme, să începem să punem temelia și să consolidăm încrederea în forțe proprii și stima de sine a micuțului. Îl vor ajuta să fie mai puternic și mai stăpân pe el și să nu îl mai copleșească temerile. Nu trebuie să îl forțăm niciodată să depășească temerile obligându-l să le înfrunte. Trebuie să avem răbdare și să îl lăsăm să le depășească în ritmul propriu.
Ajută-l să depășească anxietatea prin joc și joacă! Jocurile menite să depășească temerile frecvente ale copiilor (de întuneric, de insecte, de animale) ajută la desensibilizarea treptată și sigură a copilului cu privire la cauzele anxietății lor.
Pune-l în gardă mereu cu privire la ce îl așteaptă! Este important ca preșcolarul să nu fie luat prin surprindere când este înscris la grădiniță sau la școală. Trebuie să i se vorbească cu ceva timp înainte despre aceste schimbări din viața lui și să se pregătească întotdeauna terenul pentru ele. Preșcolarul se va adapta mai ușor.
Bibliografie:
Anghel E. (2011). Psihologia educației pe tot parcursul vieții. București, Editura For You
Bacus A. (2006). Jocuri pentru copii de la o zi la șase ani. București, Editura Teora
Șchiopu, Ursula (1967). Psihologia copilului. Editura Didactică și pedagogică, București
Șchiopu, Ursula, Verza, Emil (1997). Psihologia vârstelor, Editura Didactică și pedagogică, București
Publicat de:
Ogrezeanu Cristina
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița P.P. Nr.4, Moreni.