Formarea continuă premisă a calității educației

În calitate de interpreți principali al procesului instructiv - educativ, cadrele didactice au parte continuu de provocări, pe care trebuie să le onoreze cu profesionalism și tact pedagogici.

Jinga I., consideră că managementul pedagogic (educațional) poate fi definit ca știința și arta de a pregăti resursele umane, de a forma personalități potrivit unor finalități acceptate de individ și de societate. (Jinga, 1998)

Perfecționarea unui cadru didactic, fie că vorbim despre educatoare sau alt ciclu școlar, nu se încheie odată cu absolvirea facultății, ci continuă pe tot parcursul procesului didactic, deoarece scopul final al educației este pregătirea pentru viață a copilului, responsabilitate care revine cu precădere cadrului didactic. Aceasta reprezintă o activitate cu conținut pedagogic și social proiectată, realizată și dezvoltată în cadrul sistemului de învățământ, cu funcție managerială de reglare-autoreglare continuă a procesului de învățământ, la toate nivelurile sale de referință (funcțional-structural-operațional).

Educatoarele sunt principalii actori în modelarea generațiilor viitoare, având o influență semnificativă asupra educabililor, care pe măsură ce sunt învățați, din experiențele pe care le trăiesc în această perioadă, își dezvoltă cunoștințele, abilitățile, astfel încât să poată fi folositori și productivi pentru societate. Așadar, prezența în fața copiilor, a viitorilor adulți activi, impune îndeplinirea a trei condiții sine-qua-non, concentrate în profesionalism, integritate și vocație.

De asemenea, consider că educatoarele trebuie să fie capabile să răspundă la provocările societății aflate într-o continuă schimbare, dar să și participe activ în această societate și să pregătească preșcolarii să învețe autonom pe parcursul întregii vieți. Prin urmare, educatoarele trebuie să poată arăta în procesul de predare-învățare, o comunicare continuă între materia de studiu și conținut, între pedagogie, inovație, cercetare și dimensiunile sociale și culturale ale educației. Formarea cadrelor didactice trebuie să se situeze la un nivel înalt, prin urmare trebuie să beneficieze de sprijin din partea instituțiilor unde sunt sau urmează să fie angajate.

Pregătirea cadrelor didactice, nu se termină odată cu absolvirea unui program de formare din cadrul unei instituții publice sau private de specialitate, ci continuă inclusiv după obținerea gradului I. Pentru asigurarea calității educației, consider ca un bun formator, trebuie să fie la curent constant cu cele mai recente studii din diferite domenii precum: psihologia dezvoltării, drepturile și obligațiile părinților, violența infantilă, psihopedagogia educației timpurii în privința educatorilor, pedagogia jocului, curriculum-ul, neurodidactica, drepturile copilului, metode și tehnici de învățare și predare eficiente, îndatoririle având funcția de diriginte. Așadar, consider că implementarea/ desfășurarea unor cursuri gratuite în cadrul inspectoratelor școlare sau al Agenției Municipale pentru ocuparea Forței de Muncă, sunt benefice pentru asigurarea formării continue a cadrelor didactice, care ar acționa în mod direct asupra confortului psihic al acestora, fiind la curent cu noutățile din domeniul pedagogic și mai ales știind că le pot pune în aplicare în folosul educabililor.

Toate cele de mai sus, focalizează atenția asupra necesității formării educatorilor, contribuind astfel la modernizarea și reinventarea sistemului de educație. Formarea continuă este reglementată și obligatorie, trebuind să asigure evoluția în carieră a acestuia, perfecționarea în acord cu propriile nevoi, precum și cu cele ale preșcolarilor și ale societății. Toate aceste elemente formează un tot unitar, ce contribuie la conturarea unei educații de calitate și a unei cariere de succes.

Consider, că educatoarele și nu numai devin actorii cheie în stimularea strategiilor de dezvoltare a calității educației, deoarece între calitatea învățământului și calitatea personalului didactic, există un raport de interdependență, astfel este imperios necesar să se asigure o continuitate a formării inițiale și mai ales pe cât posibil corelată cu standarde existente în alte țări.

Conform studiilor de specialitate, chiar dacă societatea contemporană este caracterizată de mutații tehnologice în sfera informațiilor și a comunicării, baza principală a calității educației, este susținută tot de claritatea predării, exemplificările permanente, competența psihopedagogică și cea științifică pe care cadrul didactic trebuie să le dețină.

Având în vedere că învățarea și reușita socială e preșcolarilor este puternic influențată de cele mai sus enumerate, formarea și dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice, este imperios necesară pentru ca „orice sistem educațional să rămână competitiv într-o arenă globală.” (Bayar, 2014, p.319)

A fi educator, înseamnă a avea strategii, noi metode de predare și o diversitate de abordări psihopedagogice pentru modelarea tinerei generații. Prin urmare accesul la materiale de calitate în ciclul preșcolar și nu numai, care să îi ușureze munca educatorului, îl consider o piesă care contribuie la „starea de bine", a cadrului didactic. Atât auxiliarele care corespund programelor și mai ales dispozitivele tehnice care au devenit indispensabile în sălile de grupă, le consider necesare pentru un proces de predare-învățare-evaluare de calitate.

De asemenea când vine vorba de tehnologie, cursurile pentru utilizarea acestor dispozitive sunt necesare acolo unde este nevoie, aspect care contribuie direct la formarea continuă a cadrului didactic, dar și dezvoltarea personală ca om.

Tot la starea de bine educatorului, care valorifică în același timp și sistemul educațional, este și parteneriatul permanent între educatoare, părinți și comunitatea locală.

Comunicarea dintre educatoare și părinți, reprezintă principala sursă de cunoaștere a copilului, prin care poate acționa individualizat și centrat pe acesta. „Relația dintre părinți și educatori trebuie să se bazeze pe un bogat schimb de informații, de experiențe și pe colaborare cu scopul asigurării celor mai bune condiții de creștere și dezvoltare a copilului.” (Albulescu, Catalano, 2019, p.501)

Prin informațiile studiului „Tendințe actuale în învățarea pe tot parcursul vieții pentru profesori din învățământul preșcolar și primar", indică faptul că formarea inițială și continuă a profesorilor pentru învățământul primar și preșcolar se înscrie pe o traiectorie modernă, reformistă, cu accent pe formarea de competențe profesionale didactice, ceea ce nu constituie un scop în sine, ci este o premisă a realizării unor cariere didactice de succes în România și bineînțeles a calității educației.” (Manea, 2016, p.757)

Făcând o retrospectivă a celor mai sus menționate elemente care contribuie la „starea de bine” a cadrelor didactice din ciclul preșcolar sunt:

• formarea continuă prin diversificarea unor cursuri de specialitate în diferite domenii precum psihologia dezvoltării, drepturile și obligațiile părinților, violența infantilă, psihopedagogia educației timpurii în privința educatorilor, pedagogia jocului, curriculum-ul, neurodidactica, drepturile copilului, metode și tehnici de învățare și predare eficiente, îndatoririle având funcția de diriginte;
• resurse materiale raportate la cantitate și la calitate în sălile de grupă;
• asigurarea unui parteneriat permanent cu părinții și comunitatea locală;
• cursuri de specialitate pentru educație digitală;
• elaborarea unor lucrări sau cărți de specialitate, care să vină în ajutorul cadrelor didactice;
• stimulare financiară, în urma obținerii treptate a gradelor didactice sau a studiilor de lungă durată prin programe de master în domeniul științelor educației.

Conchid prin a sublinia faptul că, formarea continuă se constituie prin performanță și progres, care contribuie direct la starea de bine a educatorilor și la dezvoltarea capacităților acestora, motiv care le oferă posibilitatea de mobilizare și utilizare în mod autonom a potențialului de cunoaștere conform noilor cerințe ale societății, fiind astfel stimulați emoțional prin rezultate pozitive în urma efortului lor.

 

Bibliografie:
Albulescu, I., Catalano, H. (2009). Sinteze de pedagogia învățământului preșcolar. București: Didactica Publishing House;
Bayar, A. (2014). The component of Effective Profesional Development Activities in terms of Teacher's Perspective, în International Online Journal of Educational Sciences. Vol 6. Nr.2;
Jinga, I. (1998). Manual de pedagogie. București: Editura ALL;
Manea, A.D. (2014). Exigențe în formarea continuă a cadrelor didactice. În Astra Salvensis Nr.4. Editura Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român - ASTRA;
Manea, A.D (2016). Tendințe actuale în învățare pe tot parcursul vieții pentru profesori din învățământul primar și preșcolar. În Vol.Rethinking Socil Action.Core Values. Bologna: Editura Medimont;
Tomșa, G. (2005). Psihopedagogie preșcolară și școlară. Definitiva și gradul II didatic. București: Editura Ministerul Educației și Cercetării.