Perioada de creștere a copilului este socotită o perioadă care solicită o mare atenție din partea educatoarei, a cadrelor medicale și a părinților. În cazul în care climatul educațional din familie nu este favorabil, grădinița este instituția în care copilul poate să-și satisfacă dorința de mișcare, locul unde se realizează compensarea necesară dezvoltării fizice a copilului. Frecventând grădinița copilul este controlat sub toate aspectele dezvoltării și creșterii lui. Exercițiul fizic are la orice vârstă, dar mai ales în perioada de creștere, un puternic rol educativ. Prin efectuarea repetată a unui exercițiu se ajunge să stăpânească perfect o anumită mișcare, se elimină mișcările necontrolate și se stăpânesc cele necoordonate. Executând regulat exerciții fizice corespunzătoare vârstei, copiii își perfecționează o serie de deprinderi motrice aplicative necesare în viață, ca: mersul, alergarea, săritura, echilibrul, cățărarea, aruncarea și prinderea, își formează o ținută corecta a corpului în toate pozițiile.
Deprinderile motrice au un caracter deosebit, deoarece pot fi transferate și utilizate cu eficiență în toate activitățile specific umane care conțin o componență motrică. Deprinderile motrice sunt în concordanță cu particularitățile anatomo-fiziologice specifice organismului uman. Nu sunt înnăscute, sunt acte motrice învățate în procesul pedagogic. Ele pot fi transferate în activitatea socială a omului, ajutându-l să se adapteze la condițiile noi ce survin în activitatea sa. Deprinderile motrice au o mare accesibilitate și a efortului (mic, mediu, mare), stare emoțională declanșată de exersarea deprinderilor motrice (apropiere de practica socială). De asemenea ele sunt componente ale conduitei voluntare a omului, modalități de comportament motric învățat. Totodată ele creează stări emoționale pozitive.
Jocurile didactice propuse pentru exersarea deprinderilor motrice creează copiilor stări emoționale pozitive, deoarece sunt aplicate la condiții mereu schimbătoare și se perfecționează ca urmare a legăturilor noi și complexe, care se stabilesc între ele și datorită relațiilor de condiționare ce pot favoriza transferul pozitiv între cunoștințe, priceperi, deprinderi și calități motrice. La intrarea în grădinița bagajul de deprinderi motrice al copilului este redus, însă pe parcursul activităților de educație fizică acesta se va îmbogăți, deoarece jocul îl ajută să-și controleze pornirile și sentimentele. Îl ajută în învățarea de a accepta și de a trăi după anumite reguli și norme. Prin joc copilul are posibilitatea de a fi mai degrabă un inițiator în propria sa lume decât o persoană manipulată și disciplinată.
Prin joc, ființa umană, îndeosebi copilul, își satisface, imediat, propriile dorințe acționând liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur. Activitatea ludică este un element vital în întreaga dezvoltare fizică, intelectuală, emoțională și socială a copilului. Este o forma de activitate atractivă și accesibilă care satisface în cel mai înalt grad nevoia de mișcare și acțiune a copilului. Jocul este puntea între copil și universul relațiilor interumane, ajutându-l să cunoască și stăpânească mediul de viață în care trăiește. Este îmbinarea armonioasă între distracție, exercițiu și construcție, sub umbrela unor stări emoționale pozitive care activează potențe intelectuale, morale și afective. Jocul este un ansamblu ce cuprinde acumulare și dezvoltare de cunoștințe și deprinderi, dar și divertisment, dezvoltarea capacității de a-și stăpâni emoțiile determinând o atitudine pozitivă față de partenerii de joc, reacții echilibrate față de victorie sau înfrângere. Alături de metodele activ-participative, un rol important îl are jocul. Prin joc se extind, fixează și sintetizează cunoștințe și deprinderi, se dezvoltă gândirea, atenția, viteza, capacitatea de concentrare și voința. Este de reținut caracterul său dinamic, atrăgător, motivant și așa cum spunea I.Cerghit „Participarea poate fi leagănul creativității, al afirmării, al realizării de sine”.
Jocul este o forma fundamentală de activitate în copilăria timpurie și forma de învățare cu importanță decisivă pentru dezvoltarea și educația copilului. Prin joc sunt disciplinați copiii cu probleme de comportament pentru că nerespectarea regulilor riscă neparticiparea la joc. Se va forma astfel un viitor om disciplinat, nu conformist, ascultător, demn. Utilizat ca metodă activ–participativă sau acțiune de învățare, jocul mijlocește realizarea obiectivelor propuse în cazul în care sunt respectate cerințe cum ar fi: respectarea particularităților individuale și de vârstă; dozarea timpului și sarcinilor; folosirea unor elemente de surpriză, așteptare, întrecere; indicațiile vor fi clare, corecte, concise; măsurile organizatorice vor fi adecvate; activitatea va fi relaxantă. Jocurile sunt grupate în: jocuri de mișcare (dinamice); jocuri pregătitoare (ajutătoare); jocuri sportive.
Jocurile dinamice - au la bază acțiuni motrice mai simple, a căror execuție este dirijată parțial de reguli. Acest tip de jocuri dezvoltă: coordonarea, capacitatea de-a percepe ritmul, orientarea în spațiu, starea emoțională pozitivă-climat de veselie, optimism, încrederea în forțele proprii, sentimentul de prietenie și plăcerea de-a lucra în și pentru colectiv. Aceste jocuri consolidează: mersul, alergarea, aruncarea, echilibrul, săritura, escaladarea, cățărarea.
Jocurile pregătitoare (ajutătoare) - inițiază preșcolarii în însușirea unor priceperi și deprinderi specifice diferitelor ramuri de sport. Ele perfecționează într-o formă complexă, deprinderi tehnice și tactice și capacități motrice.
Jocurile sportive - au regulamente unice privind dimensiunile terenului, durata jocului și sistemul de apreciere a echipelor învingătoare. Aceste jocuri au formă și conținut superior celorlalte tipuri de jocuri.
Utilizarea jocului dinamic ocupă o pondere mai mare în lecțiile de educație fizică la preșcolari și duce la: dezvoltarea fizică armonioasă; dezvoltarea echilibrată din punct de vedere fizic și psihic; întărirea stării de sănătate; fortificarea și recreerea elevilor; creșterea capacității de efort; dezvoltarea acuității organelor de simț; buna funcționare a organelor vitale; dezvoltarea calităților motrice.
Principalul mijloc prin care copilul învață și se dezvoltă la această vârstă este JOCUL, un joc pe care l-am putea defini ca martor al minții care vrea să dobândească mereu noi deprinderi. Educația fizică are o contribuție determinantă în dezvoltarea “micului Faun”. Pornind de la această situație am căutat ca în activitățile desfășurate să mă axez pe următoarele elemente educaționale: ordinea, disciplina, curajul, spiritul de echipă, transferul făcându-se de pe plan afectiv. Cu cât metodele folosite în vederea realizării sarcinilor instructiv- educative sunt mai diversificate, cu atât obiectivele propuse se realizează mai ușor.
Educația fizică poate avea eficacitate maximă atunci când este dublată de studiul serios al științei psihologice. Interesul copiilor pentru mișcare în general și exerciții și jocuri în special este foarte mare la această vârstă. Dorința lor are la bază cauze de ordin fiziologic, motiv pentru care diminuarea sau limitarea activității motrice are repercusiuni asupra funcțiilor organismului. Educatoarele sunt chemate să asigure condiții cât mai bune desfășurării activităților de educație fizică cu preșcolarii, să valorifice pe deplin influențele pozitive pe care natura și mișcarea le oferă cu prisosință. Cert este faptul că toate tipurile de jocuri desfășurate în aer liber au drept scop, pe lângă călirea organismului și întărirea sănătății, dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, prevenirea localizării unor atitudini vicioase, creșterea capacității intelectuale, a indicilor morfo- funcționali, creșterea unei bune dispoziții.
Jocul, considerat principala modalitate de realizare a sarcinilor și obiectivelor pe care învățământul preșcolar le pune în fața educatoarelor, convinge asupra lucrului organizat, a necesității prezentei lui în toate activitățile de educație fizică.
Educația fizică a fost susținută de pedagogi cu renume ca: J.J. Rousseau, J.H. Petralozzi, care au pus-o în directa legătură cu factorii naturali de călire a organismului, în vederea formării unui corp sănătos. În perioada preșcolară, procesele psihice se află în plină dezvoltare, centrul de greutate fiind achizițiile experiențiale în orice împrejurare, fapt ce explică în mare măsură importanța deosebită ce se acordă acestei perioade, pe care marea majoritate a psihologilor o consideră ca marcând întreaga viață ulterioară. Activitățile de educație fizică, prin natura lor, contribuie în totalitate la formarea personalității omului de mâine. Într-un corp sănătos există întotdeauna o minte sănătoasă care va depăși greutățile vieții. Antrenante pentru preșcolari sunt și jocurile ajutătoare, dar și cele sportive. Dacă mai există dubii în ceea ce privește eficiența jocului în orice tip de activitate educativ- formativă, este suficient să privim fețele, iradiind de bucurie, ale copiilor numai la anunțul jocului. Urmează desigur entuziasmul molipsitor din timpul jocului și dorința preșcolarilor, fără excepție, de a fi parte din tot ce e legat de joc. Știm că la vârsta preșcolară, o activitate motrică pe zi, constituie minimum indispensabil. Vor fi dezvoltate mai ales deprinderile motrice ale așa-zisei motricități mari, dar nu trebuie să se uite importanța calităților motrice, în special a rezistenței. Această practică ajută la dezvoltarea psihică și la stabilizarea sa, constituind o bază destinată să rămână toată viața, ca o apărare contra bolilor civilizației noastre, dintre care în prim plan sunt cele produse de lipsa de mișcare. Este bine deci să nu uităm că: „Rolul jocului în viața copilului este o pregătire pentru viața de mai târziu, dar mai presus de toate el este însăși viața copilului.” (M. Dougall)
Bibliografie:
Cerghit I.,1976, „Metode de învățământ” ,E.D.P., București;
Cătăneanu S., Cojocaru N., Alexandru Ghe., Bangă J.,2002, „Metodica predării educației fizice și sportului în ciclul primar” ,Editura Gheorghe Alexandru, Craiova;
Revista Învățământului preșcolar Nr. 2-3/1991, Institutul de științe ale educației;
Revista Învățământului preșcolar Nr. 1-2/1992, Institutul de științe ale educației.
Publicat de:
Puiuleț Maria
Profesor la Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian”, Agnita.