O bună colaborare între grădiniță și familie este fundamentală. În procesul de formare a personalității copilului mic este foarte important ca educatoarea și părintele să fie aliați, să colaboreze pentru binele preșcolarului.
În primele etape ale vieții, responsabilitatea educării copilului revine familiei. Apoi copii merg la grădiniță, instituție care le asigură condițiile necesare pentru dezvoltarea în concordanță cu nevoile individuale. Grădinița este un important mediu de socializare, îi ajută pe copii să socializeze cu alți copii, și adulți, copilul află lucruri noi despre lumea înconjurătoare, învață să vorbească corect, învață să respecte reguli, devine mai independent etc, folosindu-se jocul. Predarea și învățarea sunt interactive invită copilul la acțiune, la descoperire
H. Pierot sugerează că mediul familial ocupă un loc central în multitudinea factorilor determinanți ai evoluției individului. Copilul nu este un adult în miniatură, ci el este un „candidat la maturizare”, care asimilează experiențe pozitive sau negative care se exercită asupra lui. Copilul are nevoie de socializare iar fundamentarea personalității sale se realizează, în general în interiorul familiei acestuia, care concentrează primul său univers afectiv și social. Copilul învață prin imitație, primul model al copilului este familia sa, iar calitatea și tipul relațiilor copil-părinți îl vor influența și în relația cu alți. Adulți sau copii de vârstă apropiată.
Grădinița este prima instituție cu care copilul ia contact. În cadrul grădiniței el are prima experiență a vieții în colectivitate, a vieții sociale, alta decât familia. De la intrarea în grădiniță copilul realizează o adaptare la un anumit ritm al vieții cotidiene, de respectarea unui anumit program, învață să socializeze cu alți copiii, învață să respecte reguli. Colaborarea între părinți și grădiniță se referă la construirea unor relații pozitive, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor, atunci când aceștia văd armonie și colaborare între educatoarea și părinți. Scopul comun al grădiniței și familiei este dezvoltarea globală a copilului. Educația se fundamentează în familie și se continuă în grădiniță și școală. Însă tot ceea ce copilul învață în grădiniță pierde din importanță și eficiență dacă părinții nu întăresc și nu valorifică programul educativ desfășurat în cadrul grădiniței. Copilului îi place să i se acorde multă atenție, astfel el putându-se afirma.
O educație sănătoasă îl face pe copil să devină deschis la nou, creativ, adaptabil, comunicativ, cooperant și tolerant, responsabil, competent, demn, împlinit și fericit. Pentru o bună dezvoltare a copilului este foarte importantă relația dintre educatoare și părinte, este necesar ca părintele să accepte sfaturile educatoarei ca pe niște acțiuni pe care le poate face pentru educarea copilului și nu ca pe niște critici aduse copilului sau modului în care a fost educat copilul. Tot educatoarea poate să îndrume părintele dacă este cazul la un specialist cum ar fi psihologul sau logopedul. Sunt părinți pentru care principalul motiv pentru care duc copilul la grădiniță este socializarea, însă pentru unii părinți grădinița este un loc în care pot duce copilul doar pentru a fi supravegheat și nu acordă importanță activităților desfășurate aici nici solicitării grădiniței de a participa la ședințe cu părinții, consiliere parentală, parteneriate sau serbări.
De exemplu putem realiza un parteneriat grădiniță familie numit „Împreună vom clădi viitorul’’ iar în cadrul primei întâlniri să aplicăm un chestionar din care să rezulte ce probleme îi interesează pe părinți în legătură cu dezvoltarea și comportamentul copiilor.
Astfel, putem afla informații despre semnele stresului la copii, despre tulburările alimentare, igiena individuală a copilului preșcolar, planificarea timpului liber, impactul stărilor de boală asupra copiilor, dacă se folosesc pedepse sau recompense în educația copilului, problemele emoționale apărute în urma divorțului părinților, rolul psihologului, logopedului și psihiatrului, tulburări de atenție, hiperactivitatea copilului etc.
Doar printr-un astfel de proces fundamentat pe o bună comunicare se poate forma în jurul copilului o comuniune de suport în care el se simte iubit, apreciat, respectat și se pot dezvolta armonios. Comunicarea și cooperarea dintre părinți și educatori este primordială atât pentru a asigura un mediu securizat copiilor, adecvat procesului de învățare și descoperire, cât și pentru a oferi sprijin educațional prin intervenții coerente și consecvente din partea celor doi factori fundamentali implicați în educația copilului.
O altă modalitate de implicare a părinților în activitatea copiilor este aceea de a organiza serbări și ateliere cu părinții preșcolarilor la care, părinții din spectatori devin actori alături de copiii lor. În acest caz am pornit de la serbarea de Crăciun, când Moș Crăciun a fost interpretat de unul dintre părinți iar gazdele care au primit colindătorii în casă au fost tot părinții. Colaborarea cu părinții a mai constat și în participarea lor alături de copii la o vizită la Planetariu.
Contactul cu părinții l-am menținut și prin organizarea de diferite vizite și excursii cum ar fi: la Biblioteca Județeană, la Grădina Zoologică, vizite realizate cu sprijinul părinților, excursie la Grădina Botanică. Din toate aceste activități care au presupus o implicare activă a părinților alături de copii și de educatoare, cei care au avut de câștigat au fost atât copiii, cât și părinții precum și noi educatoarele.
Bibliografie:
Achim M. Sociologie, Cluj Napoca, editura Eikon, 2008.
Mîslițchi V. Parteneriatul educațional familie-grădiniță-școală. Chișinău: Pulsul Pieței, 2015.
Neveanu P.P. Studii psihopedagogice privind dezvoltarea copiilor între 3 și 7 ani. București: E.D.P, 1970.
Publicat de:
Diaconescu Ionica Marinela
Profesor înv. preșcolar, la Școala Gimnazială Vrănești, Argeș.