Diferențele dintre copii generate de condițiile materiale și culturale în care s-au născut

Cu toate că studiile psihologice acceptă în general ca factori care contribuie la dezvoltarea copiilor pe cei ai eredității, ai mediului și ai educației, se pare că aceștia pot fi „traduși” și printr-un mod diferit care ar putea să aibă în ecuație și termenii „material” și „cultural”. Problema raportului față de un copil în funcție de niște criterii mai mult sau mai puțin valide devine una spinoasă în condițiile în care orice diferență sesizabilă și remarcată de copilul în cauză generează mai multe reacții negative (ca de exemplu: scăderea stimei de sine, scăderea capacității de comunicare în grup sau chiar tulburări ale afectivității etc.), însă aceasta există.

De obicei, diferențele dintre copii se fac de către un individ dintr-o instituție sau dintr-un mediu informal pe baza principiilor pe care le are copilul. Deoarece „interacțiunea ereditate-mediu reprezintă rezultatul final, în plan comportamental, al dezvoltării umane, o legătură inextricabilă” (Golu, p. 207), atunci fiecare individ, fie el copil, iese în lume cu bagajul său cultural și material înnăscut. De altfel, este bine știut că „educația este cea care relaționează realitatea biologică a organismului infantil, nou-născut, cu datele de construcție – materiale și culturale – furnizate de mediu și care, totodată, determină o anumită direcție de valorificare a acestora. (Golu, p. 218)

Concret vorbind, odată cu vârsta necesară pentru a urma o formă de învățământ sau alta, copilul intră într-o instituție care se bazează pe ierarhia elevilor și care va sancționa sau va premia copilul în baza unui sistem de apreciere a comportamentului și a cunoștințelor, deprinderilor, competențelor. Dacă programul de funcționare a instituției școlare vizează un asemenea registru, atunci se poate admite că diferențierea nu se face decât pe baza a ceea ce a dobândit în acea perioadă de timp. Însă, în fapt, este cunoscut că elevul care vine cu un bagaj cultural și material genetic sau dobândit în primii ani de viață din familie se va adapta mai ușor la cerințele instituției, va avea un comportament adecvat, va fi susținut de fiecare componentă a personalității sale care stă la baza sa ca persoană. De aici, se poate deduce cu ușurință că există tendința de diferențiere între copii în funcție de condițiile culturale și materiale, deoarece aceste condiții se fac vizibile la nivel comportamental, afectiv și intelectual.

De exemplu, ca un exercițiu de imaginație, propunem cazul unui colectiv de clasă în care fiecare elev provine din medii diferite, cu anumite condiții specifice de ordin cultural și material. Ei bine, important este numitorul comun al plajei de medii care stabilește o anumită conduită unanim acceptată (în traducere poluară, acest numitor comun are denumirea de „cei șapte ani de acasă”). Însă, dacă în acest colectiv, un copil aparține unui anumit grup cultural și social atipic, lipsit inclusiv de numitorul comun precizat mai devreme, atunci el vine cu paternurile specifice acestuia, diferențiindu-se de la început de ceilalți. Aceeași schemă de autoexcludere, sau de autodiferențiere în raport cu ceilalți, are loc și în mediul informal care presupune și el regulile unanim acceptate de societate.

În concluzie, se poate afirma că la baza diferențelor dintre copii stau inclusiv condițiile culturale și materiale în care s-au născut aceștia, dar că ele nu constituie singurul criteriu de selecție și deosebire, luând în considerare încă o multitudine de factori vitali care determină un anumit comportament, o ieșire din rând.

 

Bibliografie
Golu, F., (2015), Manual de psihologia dezvoltării: o abordare psihodinamică, Editura Polirom, Iași.
Piaget, J., (1999), Psihologia copilului, Editura Didactică și pedagogică, București.