Formarea și dezvoltarea capacității de comunicare orală și scrisă a elevilor este un obiectiv esențial al procesului de învățământ începând cu clasele primare și continuând pe tot parcursul școlarității. Cu toate că nu sunt constituite în unități de conținut aparte, compunerile reprezintă rezultanta unei activități intelectuale care implică sinteza cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor dobândite de elevi la lecțiile de comunicare în limba română precum și la alte discipline de învățământ dar și în afara școlii. Ele reprezintă cel mai generos prilej de valorificare a experienței de viață ,de manifestare a imaginației creatoare a elevilor. Compunerea școlară este o întreprindere dificilă, migăloasă și pretențioasă. De fapt, ea ilustrează nivelul general de pregătire a unui elev și modul în care acesta stăpânește limba română la un moment dat al evoluției sale școlare.
La nivelul claselor primare putem vorbi de compunere-expunere. În general, expunerea vizează segmentul lingvistic de verbalizare orală, fără a exclude însă ideea că o expunere riguroasă se va putea baza pe o organizare în scris a ideilor, a planului și a întregii relatări. Cu alte cuvinte, expunerea poate reprezenta acea perioadă de „gestație, incubație, iluminare” către actul creativ pe care îl presupune compunerea. Compunerea este un act elaborat într-o suită de procese în care elevul devine progresiv, capabil să se exprime coerent, logic, articulat în context cu acces spre valorile expresive ale limbii dar în măsură să inducă și stări emoționale ,sentimente cu conținut moral, estetic.
În lecțiile de limba română elevii își însușesc multe instrumente care devin operaționale în tehnica și conținutul compunerii: povestirea unui text literar narativ, alcătuirea planului simplu de idei, redactarea rezumatului, modele de descriere, de caracterizare, exersarea dialogului prin citire pe roluri și transformarea lui în vorbire indirectă, îmbogățirea, activizarea, precizarea, nuanțarea vocabularului (optimizarea exprimării este un obiectiv obligatoriu pentru fiecare lecție). Educația plastică și științele naturii oferă cadru adecvat observării sistematice a obiectelor, tablourilor, ilustrațiilor și sintetizării observațiilor efectuate.
Redactarea unei compuneri presupune achiziționarea de informații din diverse domenii (informații literare, informații istorice, geografice, matematice, cultural-artistice, sportive),ceea ce se realizează prin întreaga activitate școlară. Conceptul de compunere liberă își justifică esența prin ideea de a acorda elevilor cât mai multă libertate, o libertate relativă având în vedere experiența redusă de viață a copilului. Pentru a deveni capabili să redacteze o compunere, elevii trebuie pregătiți îndelung și obiectivul devine posibil numai ca rezultat al unei activități creatoare. Este nevoie, în primul rând, de achiziționarea unui volum cât mai bogat de informații, de cunoștințe diverse ce constituie baza de inspirație. Distingem astfel patru etape în elaborarea unei compuneri: etapa pregătirii informaționale, etapa ordonării materialului într-un plan de idei (aici avem în vedere cele trei părți fundamentale ale unei compuneri-introducere, cuprins, încheiere), etapa redactării propriu-zise (actul creativ cel mai semnificativ) și etapa de analiză, evaluare și autoevaluare a compunerii școlare.
În etapa pregătirii informaționale putem distinge ca surse de informare următoarele: contactul nemijlocit cu realitatea și observarea ei independentă, informații dobândite prin studiul diferitelor discipline, informații din activități extra-didactice.
Primele compuneri libere vor fi cele narative, unde planul se poate contura mai ușor datorită cronologiei faptelor. Narațiunea trebuie să câștige în veridicitate prin crearea unui cadru spațial adecvat, iar aceasta se realizează prin includerea de peisaje pe elemente descriptive în general. Având în vedere că cele mai reușite compuneri sunt cele care îmbină cele trei moduri de compoziție, este indicată și includerea personajelor și a limbajului dialogat.
În concluzie, trezirea interesului elevilor pentru lectură în general reprezintă unul din cele mai importante obiective finale ale activității desfășurate de învățător cu elevii claselor primare. Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă ce înglobează răbdare, perseverență, continuitate, voință. Lectura contribuie într-o mare măsură la lărgirea orizontului de cunoaștere al elevilor, la dezvoltarea unei gândiri creative, la educarea sentimentelor estetice.
Publicat de:
Revnic Corina
Profesor înv. primar, la Liceul Tehnologic Turburea.