Stadiile perioadei copilăriei

Nivelul conștiinței morale individuale se referă la cunoștințele și convingerile pe care le posedă, la trăsăturile de voință și caracter ce s-au format, la capacitatea de apreciere a faptelor morale și a judecăților morale, la sensibilitatea și spiritul moral de care dispune, la mobilurile interne care-l determină să acționeze într-un fel sau altul.

În legătură cu factorii ce țin de dezvoltarea ontogenetică a copilului se consideră că formarea moralității este condiționată și de unele particularități psihosomatice corespunzătoare diverselor stadii de evoluție.

J.Piaget distinge în perioada copilăriei, stadiul realismului moral și stadiul cooperării.

 Stadiul realismului mutual corespunde copiilor până la vârsta de 7-8 ani. Relația dintre adult și copil are un caracter unilateral, în sensul că adultul reprezintă sursa tuturor consemnelor și obligațiilor ce se impun; datorită prezenței sale, copilul supunându-se acestuia în virtutea valorii ce i-o recunoaște. Este așa-zisa morală a ascultării, bazată pe supunere și alimentată de sentimentul inegalității pe care copilul îl recunoaște față de adult. Ceea ce-i determină să se supună este respectul unilateral, întemeiat pe afecțiune și teamă. Afecțiunea apare ca expresie a identificării și recunoașterii persoanei adulte, iar teama este o reacție față de autoritatea adultului. Constrângerea morală a acestuia este cea care orientează și dirijează conduita morală a copilului, totul este dictat și impus din exterior și în mai mică măsură rezultat al unor mobiluri și trebuințe interne. Tendința copilului este de a considera valorile și normele morale ca existând în sine, impunându-se în mod obligatoriu, independent de conștiința sa. (I.Nicola, 1987, pag. 210)

Stadiul cooperării (autonomiei morale) corespunde din punct de vedere genetic, vârstei între 7 și 12 ani. Caracteristic este faptul că acum respectul nu mai este unilateral, ci reciproc sau mutual. Constrângerea prin intermediul normelor și regulilor exterioare încetează de a fi o forță în sine, ea punându-și amprenta asupra conduitei numai în măsura în care reușește să declanșeze și să stimuleze resorturile interne ale conștiinței morale individuale.

Dacă în prima etapă, o regulă oarecare impune o conduită corespunzătoare în virtutea obligațiilor ce emană de la persoana respectată, în această etapă, aceeași regulă va avea un efect pe planul conduitei numai în măsura în care devine și o expresie a conștiinței, acționând deci nu numai ca forță externă, ci și ca una internă. Pe măsură ce copilul se dezvoltă, rolul acestei “conștiințe” se amplifică, libertatea de acțiune fiind din ce în ce mai mare.

Autonomia nu este posibilă în afara cooperării, în afara unor relații reciproce ce facilitează în cele din urmă interiorizarea comandamentelor morale externe, acestea acționând acum asupra conduitei individuale din interior. “Autonomia nu apare decât ca o reciprocitate, când respectul mutual este atât de puternic încât individul simte din interior nevoia de a trata pe altul așa cum el ar dori să fie tratat de altcineva.” (I.Nicola, 1987, p. 210)

Vârsta de 6 ani este vârsta la care începe procesul de formare a noțiunilor științifice a proceselor gândirii, este perioada când activitatea de bază devine învățătura. „Copilul va mai practica jocurile, dar își va da seama că ele sunt limitate de învățătură, că societatea pune bază pe această ultimă activitate. Trecerea de la joc la muncă provoacă adânci transformări intelectuale, afective și voluntare.” (Țârcovnicu, 1975)

În clasa pregătitoare percepția copilului este globală și superficială, pentru ca apoi să se transforme în analitică, prin activitatea de învățătură dirijată de învățător. Caracterul concret al gândirii implică în primele clase folosirea unui material didactic bogat.

Gândirea are, la vârstă școlară mică, un caracter concret-intuitiv, copilului la clasa pregătitoare sau I-a venindu-i greu să dea o explicație dacă nu are la bază materialul didactic.

 

Bibliografie:

Piaget, J., 2012, Judecata morală la copil (1932),editura Cartier;
Nicola I, 1987, Tratat de pedagogie şcolară, editura Aramis, Bucureşti;
Ţârcovnicu Victor,1975 Pedagogia generală, editura Facla;