Problematica instruirii și educării diferențiate în vederea creșterii eficienței în procesul de învățământ trebuie înțeleasa prin mecanismele educației, succesul care vizează realizarea unor șanse pentru toți elevii, în ceea ce privește construcția edificiului personalități lor și ale analizării gramaticale în vederea creșterii eficienței prin lecțiile din clasă și pregătirea suplimentară în condițiile muncii suplimentare.
Abordarea diferențiată, sistematică și relațională va forma și instrui elevii conform cerințelor educationale actuale. Un rol important îl are principiul accesibilității, al respectării particularităților de vârsta și individuale în predare-învățare. Acest principiu fundamentează metoda diferențierii și individualizării.
Colectivul clasei trebuie abordat ca un tot unitar, chiar dacă este format din structuri diferite (în general se lucrează cu grupuri eterogene). În contextul actual educațional, se pune accent pe caracterul formativ al procesului instructiv-educativ. Adică accentul este pus pe finalitățile acestuia, pe elev.
Tratarea diferențiată presupune: organizarea conținuturilor învățării și adaptarea lor la nevoile colectivului; elaborarea de fișe de recuperare, de dezvoltare și ameliorative; diferențierea și diversificarea strategiilor didactice (forme de organizare, metode și procedee, mijloace de învățământ); îmbinarea activităților frontale cu cele independente pe grupe (eterogene); diferențierea conținutului sarcinilor de lucru (ca volum și grad de dificultate) pentru secvențele de activitate independentă a elevilor la clasă sau pentru activitatea de acasă; stimularea pe parcursul lecțiilor a tuturor elevilor clasei, prin realizarea de întrebări în funcție de posibilitățile lor intelectuale; dezvoltarea relației de colaborare între elevi.
Depistarea elementelor predictive ce influențează stagnarea sau regresul elevului conduc la eliminarea pe cât posibil a acestora și intrarea pe făgașul evolutiv - educațional. Personalizarea desfășurării activității didactice prin abordarea diferențiată duce la progresul individualizat al elevului. În organizarea activităților și pentru eficientizarea și optimizarea procesului de predare-învățare-evaluare învățătorul trebuie să țină cont de: diferențele dintre elevi (fiecare elev are un ritm propriu de învățare, se apelează la capacitatea de înțelegere și ritmul de lucru propriu); esențializarea conținuturilor învățării, accentul nu mai cade pe abundența de informații,ci pe ideile de bază; asigurarea utilizării eficiente a timpului, prin dozarea sarcinilor, a rezolvării lor; alternarea tipurilor de sarcini și situații pentru raționalizarea eforturilor; măsuri și forme de abordare diferențiată a acțiunilor după particularitățile elevilor.
Depistarea trăsăturilor care-i diferențiază pe elevi, stabilirea rolului fiecăruia în definirea comportamentului care determină performanțele așteptate constituie operația inițială, care descoperă posibilitățile intelectuale ale elevilor și se bazează pe: observațiile sistematice făcute de către învățător, care trebuie să fie conștient de ceea ce trebuie să observe; testarea docimologică; chestionarele.
Astfel, un punct de plecare în realizarea activităților de diferențiere (recuperare,dezvoltare) îl constituie cunoașterea elevilor.
Mai este un aspect, pe care practicienii îl cunosc foarte bine-acela al consumului (de energie, financiar, de timp etc.) în momentul proiectării/aplicării acestei maniere de lucru. Pentru obținerea unor reale rezultate în activitatea cu elevii este imperios necesar să se intervină cu modificări de tipul: scăderea numărului de elevi la clasă (nu menținerea artificială a numărului de 20-25 de elevi), dotarea cu un minim de mijloace didactice (computer, copiator, imprimantă, scanner) adecvate unui proces modern de predare- învățare etc.
Bibliografie:
Gliga, Lucia (coord.) ;2001 – „Instruirea diferențiată”, Ed. Tipogrup Press, Bucureşti.
Vrășmaș, Traian; 2004 – „Școala pentru toți”, Ed. Miniped, Bucureşti.
Publicat de:
Crăciun Mihaela
Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială Nr.1, Hârșova.