Seiful poveștilor contemporane

Copiilor le place să se joace. Joaca este forma prin care, puțin câte puțin, devin, în timp, personalități educate să deosebească binele de rău. Învață să fie cinstiți, să facă fapte bune, să trăiască printre oameni dovedind un comportament civilizat, politicos, dar învață și să condamne defectele pe care le recunosc. Poveștile fie ele clasice, fie contemporane au rolul de a-i forma în acest sens: ele le spun ce fac rău și cum fac rău personajele negative, dar și cum pot îndrepta lucrurile, arătând că personajele pozitive (cu care vor majoritatea să se identifice) veghează și luptă pentru dreptate.

Cunoscând plăcerea copiilor pentru a asculta, viziona texte literare (povești, basme, povestiri etc.), disponibilitatea lor de a se identifica cu personajele din diferite creații literare și bucuria lor de a se exterioriza prin prisma acelora, am considerat oportună și interesantă abordarea acestei teme pentru încă un an școlar de activitate opțională. Această alegere a fost întâmpinată cu entuziasm de către copii și cu deplin asentiment din partea părinților.

Intrând în Seiful poveștilor contemporane, copiii epocii calculatorului vor învăța să deosebească binele de rău, minciuna de adevăr, faptele bune de cele rele, vor deveni mai atenți unii cu alții și mai sensibili și vor ști să folosească corect și cu respect o carte. Aș dori ca preșcolarii noștri să-și facă din cărți cei mai buni prieteni și să li se dezvolte discernământul în selecția valorilor. Totodată sporirea numărului de povești învățate, dar și a poveștilor create de copii fie după ilustrații, fie din imaginație, fie cu început dat le dau posibilitatea copiilor să povestească liber și astfel acestea să le fie de sprijin în dezvoltarea vorbirii pentru o bună integrare în sistemul școlar.

Prin parcurgerea acestei activități opționale voi încerca să le dezvolt copiilor capacitatea de muncă în echipă pentru realizarea unei sarcini, voi contribui la însușirea unor norme de comportare corectă, a preșcolarilor, voi dezvolta imaginația, creativitatea pentru a povesti, pentru a alcătui scurte secvențe, povestiri interesante de actualitate și voi încerca să le formez gustului estetic.

În contextul integrării europene și al accesului la toate valorile dobândite de lumea occidentală în domeniul educației, și învățământul românesc trebuie să ofere viitorilor cetățeni competențele necesare pentru a face față provocărilor noului mileniu, împreună cu valorile împărtășite și corespunzătoare unui spațiu cultural și social european, ajungând la o consonanță cu disciplinele de profil din alte țări.

Cerințele mereu crescânde ale societății contemporane, determinate de dezvoltarea impetuoasă a științei și tehnicii, impun învățământului de toate gradele sarcini importante în scopul înarmării tinerei generații cu noi cunoștințe, capacități și atitudini necesare dezvoltării normale și depline, pregătirii activității viitoare pentru școală, precum și pentru viață.

Pentru aceasta, însă, este necesar ca grădinița/școala, ca factor activ al progresului, să utilizeze în desfășurarea procesului de învățământ cele mai eficiente căi, cele mai variate metode și mijloace care să asigure și să stimuleze în același timp, creșterea ritmului de însușire a cunoștințelor, în raport cu cerințele științei și cu cerințele actuale și de perspectivă ale societății contemporane.

Reforma actuală, în domeniul opționalelor, pune lucrurile la punct. Copilul epocii contemporane este dorit să asculte, să audieze texte contemporane sau clasice, iar cel mai corect și bine este în cadrul organizat al grădiniței, sub forma unui opțional.

Activitățile opționale vizează diferențierea și individualizarea și vin în sprijinul valorificării și dezvoltării unor aptitudini individuale și a unor nevoi personale.

Structurile cele mai profunde ale personalității copilului se conturează încă de la vârsta preșcolară. Unicitatea și originalitatea personalității presupun acțiuni educative care să permită fiecărui copil să-și urmeze drumul personal de creștere și dezvoltare.

Preșcolarul mic sau mare este egocentric, afectiv, ghidat de plăcere, capricios etc., dar poate înțelege ce este bine și rău, poate coopera cu adultul și cu cei de vârsta lui, chiar dacă gândirea îi este de tip intuitiv, în mare parte legată de senzorialitate. Fantasticul este un domeniu de predilecție al preșcolarului. Lumea imaginară, în care se poate „intra” cu mare ușurință prin jocuri, jucării, poezii, povești, povestiri, basme etc., poate servi – și realmente servește – ca mijloc de educare. În această epocă avem de a face cu exponenții generației calculatoarelor și a internetului, generație care, prin utilizarea unor unelte cognitive, stârnește uimirea propriilor dascăli, deținând o multitudine de informații, pe care știu să le prelucreze eficient, prin diferite texte literare științifico-fantastice, artistice, dramatice etc., precum și prin aceea că utilizează un limbaj specific, diferit de al adulților, mult mai pragmatic și concis, mult mai direct și mai puțin impregnat emoțional, iar această informatizare și tehnologizare începe de la grădiniță. Conform acestei noi ere, copilul încă de la vârsta preșcolară dorește și totodată creează scurte povestiri, povești, anecdote etc., ale realității actuale sau cu perspective spre viitor, fie în familie, fie în forma organizată a grădiniței.

Pentru iubitorul de literatură cea dintâi carte citită odinioară în copilărie se așează în rafturile amintirii alături de întâia dragoste și de întâia deznădejde. Ba chiar, amintirea primei cărți citite trece de multe ori înaintea celorlalte. Ea înfățișează cea dintâi mare bucurie a închipuirii, prima noastră aventură intelectuală, cea dintâi călătorie dincolo de realitate și, fără îndoială, cel dintâi prilej de-a ne adânci în noi înșine. Oricare va fi fost cartea pe care am citit-o la început, proastă sau bună, grea sau ușoară, falsă sau adevărată, ea ne-a trezit, pe lângă gustul lecturii, curiozitatea vastă și nesăturată a îndeletnicirilor spirituale. Iată de ce se cuvine să sărbătorim din când în când cu o aducere aminte acea carte, poate naivă și banală, stângace, nefirească și absurdă, pe care am devorat-o cu atâta lăcomie într-o zi îndepărtată a copilăriei.

Legitimată prin mari opere universal recunoscute, ca Basmele lui Charles Perrault, ale H. Ch. Andersen și ale Fraților Grimm, Pinocchio de Carlo Collodi, Cărțile junglei, de Rudyard Kipling, Trandafirul și inelul, de W. Thackeray, Peripețiile Alisei în țara minunilor, de Lewis Carroll, Scarabouche, de George Sand, Prințul fericit și alte povestiri, de Oscar Wilde, Nils Holgerson, de Selma Lagerlof, Povestirile despre ursulețul, de A. A. Milne, Morcoveață, de Jules Renard, Povesti și povestirile lui Ion Creangă, Dumbrava minunată, de Mihail Sadoveanu, Fram, ursul polar, de Cezar Petrescu, Basme, povestiri și legende, de Benedek Elek, Copiii din Danemarca de Karin Michaelis, Epopeea unui ștrengar, de Luisa Alcott, David Coperfield, de Charles Dickens, Aventurile lui Tom Sawyer, de Mark Twain, Povestirile, lui Lev Tolstoi, Băieții din strada Pal, de Molnar Fenerc etc., pentru a ne referi doar la câteva din ultimele două secole, literatura pentru copii s-a impus ca o realitate împotriva tuturor teoriilor care-i negau existența, necesitatea, cerințele. Mai ales creatorii și pedagogii au fost aceia care primii au simțit în mod direct că, pentru acest cititor, în plin proces de transformare fizică și psihică și care trebuie ajutat să devină om într-o societate complexă, într-o societatea în plină tehnologizare, literatura pentru copii să-i fie de sprijin intelectual, moral și social.

Poveștile și basmele au încântat întotdeauna copilăria tuturor generațiilor. Acestea constituie un mijloc important care contribuie la lărgirea orizontului copilului. Basmele, ca și poveștile și poeziile, scot în evidență trăsăturile personajelor, dându-i copilul posibilitatea să învețe să deosebească frumosul de urât, binele de rău și să urmeze exemplul personajelor pozitive.

Literatura pentru copii investighează universul propriu de cunoaștere al copilului, năzuințele, aspirațiile lui cele mai înalte, relevă eroismului oamenilor din zilele noastre, printr-o ingenioasă transfigurare artistică.

Parte integrantă a literaturii naționale și universale, literatura pentru copii se adresează nu numai copiilor, dar și adulților, astfel că literatura pentru copii este, de fapt, literatură pur și simplu, literatură pentru toată lumea, literatură frumoasă, în timp ce literatura despre copii este inspirată din universul acestor vârste, ori este străbătută de acel climat infantil-juvenil. Este vorba despre o literatură formativă, care se construiește în plan moral și estetic. Literatura pentru copii înseamnă, arăta H. Cândroveanu, „univers infantil”, cuprinzând „creațiile artistice inspirate de lumea copiilor, literatura frumoasă... stăpânită de acel climat infantil-juvenil, în care sentimentele etice sunt la ele acasă...ce înfățișează sufletul copilului, miracolul vârstei”..

Copilul are un nivel scăzut de înțelegere a operei literare, dar, pe măsura dezvoltării sale psihice, el devine tot mai receptiv la adevăratele valori estetice. Din naștere, copilul este dotat cu multă fantezie și capacitatea imaginativă. Stanciu consemna, „Ca și omul primitiv, copilul mic are o logică a sa, mai bine spus o mentalitate prelogică. De aici ușurința cu care confundă cauza cu efectul, cu care găsește soluții animistice, cu care însuflețește obiectele și umanizează lumea necuvântătoarelor, cu care admite miraculosul ca o rezolvare posibilă”. Cu ajutorul fanteziei, copilul preșcolar transformă realitatea într-o lume plină de farmec. Tot datorită ei, el are și capacitatea de a visa, de a se iluziona și de a conferi lumii înconjurătoare o aură pe măsura dorințelor lui. De aceea el este atras de poezie și de basm, este receptiv la frumosul artistic, iar acestea trebuie să aducă în sufletul copilului noi forme adecvate potențialității lui psihice și sensibilității lui specifice.

Copilul de vârstă preșcolară sau școlară mică se simte chemat/magnetizat spontan de extraordinarul situațiilor și al personajelor, își manifestă gustul pentru contraste antitetice sau pentru gândirea prin perechi de opoziții, spunea Bratu, în “Preșcolarul și copilăria”. Urmărind încântat un basm, copilul face un efort de atenție și de structurate, iar bucuria copiilor rezultă și din gimnastica intelectuală care li se cere pentru a urmări, fără să sară ceva, o înlănțuire de peripeții. Această înlănțuire nu este atât de grea încât să nu mai fie amuzantă, dar nici atât de ușoară încât să lase mintea neocupată.

Principalele caracteristici ale literaturii pentru copii clasice decurg, mai întâi, din respectarea cu strictețe a regulilor celor trei unități – de acțiune, de timp și de loc.

Narațiunea, ca acțiune împletește miraculosul, fantasticul cu realul, și se structurează într-un anumit tipar compozițional.

Timpul desfășurării acțiunii are fie valori arhaice, fie fabuloase, toate aduse într-un etern prezent. Curgerea lui are alte ritmuri decât cele firești, sunt posibile întoarceri în trecut, opriri ale prezentului, trăiri în viitor. Aceste valori ilustrează aspirațiile omului de-a învinge o categorie obiectivă a existenței.

Spațiul este alcătuit fie din elemente reale reorganizate într-o modalitate nouă, specifică basmului, fie din elemente fantastice, ca tărâmul celălalt, codrul de aramă, argint, capătul lumii, ținutul îndepărtat, marginea pământului, adâncul pământului, lumea cealaltă etc.

Personajul literar este zugrăvit ca un personaj ideal, cu înalte calități morale, din rândurile nobilimii, oamenii din popor fiind neglijați. Personajele sunt construite pe baza unei trăsături fundamentale, predominante cum ar fi: curajul, vitejia, lașitatea, avariția, naivitatea, generozitatea etc. Specificul lor constă în faptul că nu au decât o singură trăsătură de caracter, dominantă pe toată durata acțiunii, adică sunt liniare, care este îngroșată până la maximum. Caracterele eroilor, acțiunile lor sunt delimitate cu strictețe; nu există lupte între sentimente diferite în sufletul aceluiași personaj.

Asemănător altor literaturi, și în literatura pentru copii românească există personaje pozitive și negative, personaje intermediare nu există, pentru că în concepția populară nu se află nimic între bine și rău. Așadar victoria va fi întotdeauna de partea binelui, happy-end-ul fiind obligatoriu în textul literar, altfel și-ar pierde autenticitatea. Personajele, subiectele și motivele textelor literare au un caracter universal, le aflăm în toate literaturile, doar numele personajelor diferă de la o țară la alta. De pildă, în literatura românească pentru copii avem ca personaje pozitive următoarele: Făt Frumos, al treilea fecior de împărat, Prâslea sau Greuceanu, iedul cel mic, cocoșul, moșul etc., iar ca eroină o avem întotdeauna pe Ileana Cosânzeana, fata cea harnică a moșneagului, cea mai mică fată, a treia fată a împăratului etc. Lumea personajelor negative îi cuprinde pe cei care se împotrivesc eroilor virili: zmei, balauri, monstruozități, fie personaje reale din viața de zi cu zi: babe, vulpi și lupi, fie fete puturoase, copii leneși și obraznici etc. Personajul clasic se încheagă într-o structură unitară și exemplară. De asemenea, trebuie să rămână consecvent cu sine însuși pe tot parcursul operei literare.

Conflictul operei literare constă în lupta dintre sentiment și rațiune. Se acordă prioritate rațiunii. Se exclude misticismul (unele repere spirituale întâlnim la Ion Creangă prin introducere elementului creștin, Sfânta Duminică, simbolul înțelepciunii populare, sau a Sfântului Petru și a altor entități spirituale care vin să echilibreze compozițional fiecare operă literară.). Se ajunge până la exaltarea eroismului. Cultivarea îndatoririlor civice și a simțului datoriei, de asemenea se bucură de mare atenție din partea clasicilor. Literatura clasică are un pronunțat scop educativ, urmărind ceea ce este util momentului social.

Curentul clasic a imprimat literaturii ordine, claritate, echilibru, armonie, sobrietate, grijă deosebită pentru stil. Arta trebuie să îmbine utilul cu plăcutul, cu scopul de a exprima adevărul identificat cu binele și frumosul. Cu alte cuvinte se pune accent pe finalitatea artei, care trebuie să placă și, în același timp, să moralizeze. Se pledează pentru puritatea speciilor literare.

Compoziția și stilul operei literare se bucură de o deosebită atenție. Se cere o compoziție echilibrată, armonică, ordonată și clară. Trăsăturile stilului sunt: precizia, claritatea, sobrietatea și armonia.

În textul literar clasic pentru copii elementele de miraculos și fantastic sunt prezentate fie prin înzestrarea personajelor cu forțe supranaturale, fie prin metamorfozarea unora sau prin structura inițială a eroilor. Imaginația creatoare a ajuns să animeze natura, să plăsmuiască forme fantastice de existență, înzestrându-le cu valori simbolice. Fantasticul îmbracă forme diferite după momentul concret istoric, geografic. Natura, prin elementele ei personificate, vine în ajutorul personajelor principale mesagere ale binelui. Plăsmuirile miraculoase pot fi și întruchipări ale răului, ca: zmei, zgripțuroi, mume ale pădurii etc.

Secolul XXI. Un secol care poate primi orice nume: al ciberneticii, al electronicii, al atomului, al calculatorului, al laserului, al geneticii, al modernismului etc., toate au însă același numitor comun – știința. Și, dacă în decursul dezvoltării omenirii a existat un secol al lui Pericle, un secol al Luminilor, probabil secolul nostru va rămâne un secol al Științei.

De la cronicari până astăzi, nici un scriitor adevărat n-a rămas în afara realităților contemporane lui. Dimpotrivă, în mod absolut natural, și-a clădit opera pe sentimentul că rostul său este să răspundă, afirmând sau negând, la ceea ce viața îi propune lui și semenilor, ca interogație.

Dacă analizăm scrierile pentru copii apărute în ultima vreme, putem observa o tendință de lărgire a orizontului tematic, de cuprindere a celor mai diferite aspecte ale actualității. Beneficiind de posibilitățile pe care i le oferă o realitate complexă, în continuă transformare, literatura contemporană își lărgește orizonturile tematicii, își perfecționează și îmbogățește formele de manifestare, peste temele mari, tradiționale, intervenind cu alte câștiguri și interferențe, toate subordonate însă cerințelor momentului actual și perspectivelor descinse din evoluția lui.

Majoritatea scrierilor abordează un stil foarte direct, al implicării, și cei mai mulți dintre scriitori prezintă, dincolo de marile deosebiri de timbru și personalitate, un mod liric, adânc înrădăcinat în biografia epocii, care se confundă cu biografia fiecăruia.

Epoca modernă în literatură aduce o reflectare, o oglindire cât mai fidelă a realității obiective.

Limba și stilul oricărei opere contemporane trebuie să se caracterizeze prin corectitudine, proprietate, claritate, concizie, indiferent cărei vârste se adresează. Naturalețea, simplitatea, armonia, expresivitatea și originalitatea, calități particulare ale stilului, corelate celor generale, facilitează înțelegerea mesajului artistic, oferind cititorului reale satisfacții de ordin estetic.

Limbajul specific al cărții pentru copii, personajele exponențiale, epicul dens, conflictul împins spre suspans și senzațional, deznodământul fericit sunt doar câteva modalități de oglindire a vieții reale prin transfigurare artistică.

Valorificarea virtuților comicului prin umor, ironie, satiră sau grotesc aduce în prim-plan diferite tipuri de comportament, literatura contemporană pentru copii contribuie și pe această cale la formarea și modelarea caracterelor, la stimularea dorinței de cunoaștere și perfecțiune.

Funcțiile emotivă, conativă, referențială și metalingvistică a limbajului se condiționează reciproc, nici una dintre acestea neapărând în stare pură. Utilizarea uneia sau alteia cu prioritate depinde de specificul textului și de intenția emițătorului.

Fantasticul și realismul sunt tendințe dintotdeauna ale literaturii, coexistente chiar în interiorul aceleași opere, consacrând statutul funciar neomogen al oricărui text literar. Între ele nu există o deosebire de substanță, ci una de intensitate a trăirii căci literatura fantastică forțează limitele existenței. Se poate vorbi despre un realism, al literaturii pentru copii, unde fantasticul joacă un rol principal cum a făcut-o în proză, Simona Popescu în Cartea de bucate unde mâncărurile/bucatele se grupează pe criterii „metafizice”: infernul (lumea preparatelor din carne este și, de aceea, o lume a violenței, a cruzimii, a sinistrelor ritualuri vrăjitorești), Purgatoriul (aluaturile și sufleurile – o lume a „neutralității” afective) și, în sfârșit, Paradisul cu clasicul – pentru copii – aspect de cofetărie, lumea dulciurilor și a tuturor operațiilor culinare tandre și delicate.

În textul modern, contemporan, fantasticul și miraculosul își schimbă simbolurile, luându-le din realitatea înconjurătoare asemenea operei anterioare.

Scriitorul american, Carl Sandburg, în Povești din Țara Rudabaga, introduce în lumea poveștilor două mari simboluri ale civilizației contemporane: trenul și zgârie-norul. Ambele exprimă ideea mișcării spre un ideal, a expansiunii pe orizontală sau pe verticală. În poveștile: Cum am pornit-o spre Țara Rudabaga și Zgârâie-norul pân’la lună și cum a fugit șobolanul verde cu reumatism de două ori câte o mie de mile, aceste simboluri sunt doar mijloace prin care se încearcă atingerea unui ideal fantastic, în timp ce, în Cei doi zgârie-nori se hotărăsc să aibă un copil, și acesta nu va fi altul decât trenul expres, Cramponul de Aur Ltd., cel mai iute tren de mare distanță, ele însele devin elemente fantastice, prin personificare. La Gianni Rodari, strada este de ciocolată din care se înfruptă toată lumea, iar obiectele de la școală sunt medicamente și licori de diferite culori care se iau fie pe nemâncate, fie cu lingurița sub formă de picături.

În desenul animat Autobuzul Magic, copiii împreună cu doamna învățătoare pot să exploreze cu ajutorul acestui mijloc de transport – autobuzul – ce poate lua dimensiunea potrivită, pentru a intra în lumea fiecărui ecosistem și a fiecărui sistem, obiect, element din realitatea înconjurătoare. Filmul de animație pentru copii, Roboți, unde ca personaj principal îl întâlnim pe Rodney roboțelul. El e un tânăr inventator de geniu care visează să transforme lumea roboților într-un loc mai bun pentru toată lumea. În calea tânărului apare frumoasa Cappy, o domnișoară robot de care băiatul se îndrăgostește la prima vedere. Finalul este cel așteptat de micii privitori: cei doi se căsătoresc într-o lume mai bună.

Epoca contemporană trăiește cea de a patra explozie informațională (reprezentată de către tehnicile audiovizuale și de către informatică), dar prezența literaturii și rolul acesteia în școală se mențin la cote constante. Asta ne face să ne întrebăm care sunt „secretele”/elementele acestei excepționale longevități. Primul dintre ele constă în valoarea cognitivă, informativă a operelor literare, în calitatea lor de document omenesc prin intermediul cărora copiii își îmbogățesc cunoștințele, experiența de viață, aflând răspunsuri la numeroasele întrebări care-i frământă.

Cel de-al doilea „secret” ține de condiția literaturii de „artă a cuvântului”, întrucât ea creează realitatea, în toată complexitatea ei, cu ajutorul imaginilor artistice, oferind copiilor un întreg univers de gândire și sentimente, de idealuri înalte și aspirații entuziaste.

Personajele sunt memorabile, și exprimă esențial lumea. De aceea, literatura pentru copii și tineret reflectă prin urmare lumea acestor vârste cu precădere.

În sfârșit, cel de-al treilea „secret” al longevității ca disciplină școlară trebuie pus în relație cu valențele educative, cu mesajul etic transmis prin intermediul operei literar.

Datorită acestor multiple valențe de ordin: cognitiv, estetic și etic – operele aparținând literaturii pentru copii au o mare forță de convingere, de penetrație în conștiințele micilor ascultători și cititori. Prin specificul lor, operele literare pot contribui în mod eficient și decisiv chiar la educarea multilaterală a copiilor. Practic vorbind, prin intermediul unor opere literare bine selectate din punctul de vedere al realizării artistice, al accesibilității și al mesajului etic putem realiza aproape toate componentele educației copiilor. De aceea, mai ales acum, în era contemporană, în grădiniță și în școala primară, textul literar se cere valorificat plenar, atât sub raportul valorii sale instructiv-cognitive, de document omenesc capabil să lărgească orizontul de cunoaștere și să îmbogățească experiența de viață a copilului, cât și sub raportul valorii sale estetice, de natură să cultive copiilor sentimentul dragostei față de carte (gustul pentru citit și chiar pasiunea pentru literatură), dar mai ales sub raportul valorii sale educative, prin relevarea și interpretarea mesajului etic.

Literatura contemporană pentru copii, oglinda fidelă a aspirațiilor omului, tinde la rândul ei, să răspundă noilor idealuri, creionând opere realiste inspirate și din natură. Se întâlnesc opere frumoase la Tudor Arghezi, George Topârceanu Gheorghe Tomozei, Viorica Tomescu, Lucia Munteanu, Passionaria Stoicescu, Marin Sorescu, Gheorghe Zarafu, Luiza Vlădescu, Mălina Cajal, Gica Iuteș, Mircea Sântimbreanu, Eugen Jianu, Mircea Cărtărescu etc.

Eroismul contemporan leagă generațiile între ele; el se manifestă în câmpul deschis al noilor relații sociale, la atitudini și comportare, în conștiința noastră zilnică, oriunde înălțăm mai sus cu o treaptă demnitatea și respectul pentru om.

Un citat faimos atribuit uneori lui Eleonor Roosvelt și alteori lui Alvin Toffler spune: „viitorul aparține acelora care se pregătesc pentru el”. Prin urmare, nu ne rămâne decât să ne pregătim pentru viitorul nostru, folosind instrumentul puternic al consilierii carierei și relația plină de satisfacții cu un mentor special. Nu avem decât de câștigat din acest lucru.

Literatura pentru copii prezintă aceleași caracteristici ale operei literare în general și este unul din mijloacele cele mai complexe de influențare a personalității, în deplină concordanță cu particularitățile și nevoile spirituale ale vârstei. Funcția estetică a literaturii este în deplină concordanță cu dominanta afectivă a comportamentului copiilor. Accesibilitatea literaturii pentru copii se concretizează într-o problematică ce însuflețește vârsta copilului, când începe să-și pună întrebarea „de ce?”, și când are nevoie de inițiere.

Prin soluțiile oferite de opera literară, prin modelele construite, copilul este condus treptat și firesc în înțelegerea fenomenelor ce-l înconjoară.

Literatura pentru copii oferă, așadar, micilor ascultători și cititori un mod limpede, simplu de organizare compozițională și prezentare a subiectului. Se evită ambiguitatea, aglomerarea de planuri și complicarea narațiunii, avându-se în vedere capacitatea intelectuală a copiilor. Limbajul abordat este curat, îngrijit, cu un lexic adecvat capacității de reținere și înțelegere, cu fraze scurte. Fiind o reflectare a vieții prin imaginea artistică, literatura pentru copii are o primă funcție – cognitivă, de a informa despre realitatea înconjurătoare. Prin intermediul textului literar copiii sunt conduși să cunoască și să înțeleagă diferite aspecte din natură și societate.

Pe temeiul acestui sistem larg de informații oferite de literatură se pot realiza multe aspecte educative, formative. Și cum cercetarea pedagogică are în vedere cu prioritate aspectul formativ-educativ, ca obiectiv prioritar în actul educațional desfășurat în unitățile instituționalizate – grădinițe, școli, educatoarea și învățătorul au la îndemână numeroase asemenea povestiri, schițe, snoave, fabule, basme, însumând importante opere de artă.

Reflectând realitatea prin transfigurare artistică, și literatura destinată copiilor devine, implicit, o modalitate specifică de cunoaștere, elementul de specialitate fiind dat de limbajul ei particular. Atunci când selectăm opere literare pentru a le include în programa analitică a obiectului literatura pentru copii, sau pentru a le recomanda, spre lectură, copiilor, este absolut obligatoriu să cunoaștem valoarea operei respective, locul pe care critica literară i l-a stabilit în contextul literaturii naționale .

Cadrul didactic trebuie să posede cunoștințe de estetică literară care să-l ajute a încadra opera respectivă în categoria căreia îi aparține (cultă sau populară, națională sau universală), într-un anume curent literar, într-o anume serie tematică, în genul și specia cărora le aparține etc. De asemenea, în cazul în care textul respectiv constituie subiectul unei activități/lecții sau al unui ciclu de lecții speciale, este necesar ca el să fie analizat împreună cu elevii, la nivelul de înțelegere al acestora, evidențiindu-se conținutului de idei și sentimente, procedeele artistice, mesajul etic etc. Indiferent că se adresează adulților sau copiilor de vârstă preșcolară sau școlară mică, limbajul literaturii este preponderent reflexiv, spre deosebire de cel aparținând științei, care se distinge prin tranzitivitate. A dezvolta dragostea pentru literatură încă de la vârsta preșcolară și școlară mică nu înseamnă a renunța la exigențele esteticului, sub pretextul că ne adresăm celor mici, ci, dimpotrivă, reușita este asigurată dacă educatoarea sau învățătoarea știe să sensibilizeze pe micii ascultători sau cititori, prin intermediul forței expresive a limbajului artistic.

Asimilarea unor reguli sau norme morale se poate lesne realiza prin intermediul poeziei, basmului, al povestirilor și poveștilor etc. Modelele oferite prin intermediul personajelor îndrăgite de copii vor ghida nu numai imaginația copiilor, ci și comportamentul lor moral, dar totodată vor dezvolta și îmbogăți limbajul. Educarea limbajului și educația morală prin textul literar a copiilor preșcolari sunt nu numai posibile, ci și necesare.

Moravuri și năravuri, temperamente și caractere, sentimente de iubire și ură, conflicte sociale, ei le percep din atmosfera poeziei, poveștii, povestirii, basmului, a desenului animat, a filmului contemporan pentru copii etc.; mai întâi ascultându-le, vizualizându-le și mai târziu prin lectura lor, copiii își însușesc din textul literar întâmplări, povestiri, creații ce sunt pline de năzbâtii și aventurile nesăbuite fie ale unui echipaj de pirați sau ale unui căpitan pierdut pe marile oceane, fie ale unui submarin ce explorează abisul/fundul întunecat al unui mare ocean, sau ale unui roboțel sau ale unei steluțe căzute pe planeta noastră datorită faptului că și-a rupt piciorul și numai cu ajutorul unui simplu plasture poate ajunge înapoi la ea acasă, sau ale trenulețului Expresul Polar ce duce în noaptea Ajunului de Crăciun la Polul Nord numai copiii ce și-au pierdut speranța și au îndoieli în existența și în sosirea lui Moș Crăciun, fie ale unei fetițe ce poate intra în lumea cărților de joc, sau ale unor jucării ce prind viață și-și caută un stăpân cuminte etc.

Misterul și farmecul textelor literare îi ajută pe cei mici să-și însușească treptat noțiunea de bine și rău. Oricât de simple și de fantezie ar părea, textele literare stimulează dorința copiilor de a fi asemănători cu cei buni, care ajung fericiți, dar și teama față de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi. Este de necrezut cu câtă sete primesc aceste inimi pure morala ascunsă a textului literar. Îi vezi triști și disperați atâta vreme cât eroul și eroina sunt în impas și îndură suferința, apoi strigă de bucurie când vine întorsătura fericită și personajele iubite sunt salvate. La fel după ce suportă cu nerăbdare tot timpul cât le merge bine personajelor hâde, se simt fericiți când le văd pedepsite precum merită.

Lumea tuturor textelor literare, fie ele chiar din mass media, le dezvoltă preșcolarilor capacitatea de a-și organiza și verbaliza trăirile, dezvoltându-le curajul de a lupta pentru dreptate.

Prin urmare, există incontestabil o literatură care are răsunet, audiență în mod deosebit în inimile celor mici, ca și în ale adolescenților. De aceea putem reține, că literatura pentru copii nu reprezintă forma simplificată a literaturii majore, ci literatura în însăși esența ei expresivă, nefiind considerată nici restrictivă și nici limitată în raport cu complexitatea sau bogăția literaturii în general.

Pentru adulți, ca și pentru copii, lectura este mijlocul principal de a-și completa cultura și respectiv cunoștințele. A-i învăța pe copii să citească înseamnă a le deschide calea dezvoltării intelectuale. De aceea, mesajul educativ al operelor literare despre copii și tineret trăiește prin forța cuvântului artistic și este condiționat de veridicitatea situațiilor decisive ale înfruntării dintre nou și vechi, de înălțimea gândirii și tălmăcirea artistică a unor probleme morale de prim ordin, care le dau puterea reală de a influența asupra conștiinței noilor generații de cetățeni. Când o carte comunică vibrant cititorilor săi tineri și vârstnici ceva din ceea ce înseamnă tinerețea inepuizabilă a lumii, ea se înscrie în ordinea exigențelor firești ale literaturii.

 

OBIECTIVE CADRU:

• Dezvoltarea exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale;
• Educarea unei exprimări verbale orale corecte din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic;
• Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral.

 

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

 A. Să audieze cu atenție un text, să rețină ideile acestuia și să demonstreze că l-a înțeles;

EXEMPLE DE COMPORTAMENT

• să urmărească linia unei povești, concomitent cu imaginile din carte, ori ascultând povestea spusă sau citită de educatoare;
• să asculte și să reacționeze adecvat la poveștile transmise fie prin citire sau povestire, fie prin mijloace audio-vizuale (disc, casetă audio sau video, diafilm);
• să demonstreze înțelegerea textului apelând la diferite modalități: repovestire, dramatizare, desen.

B. Să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, activității personale și/sau a relațiilor cu ceilalți și să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical.

EXEMPLE DE COMPORTAMENT

• să manifeste inițiativă în comunicarea orală și interes pentru semnificația cuvintelor;
• să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate despre personajele din povești.

C.1. Să recepteze un text care i se citește ori i se povestește înțelegând în mod intuitiv caracteristicile expresive și estetice ale acestuia.

EXEMPLE DE COMPORTAMENT

• să utilizeze calitățile expresive ale limbajului oral și ale celui corporal în transmiterea unor idei și sentimente;
• să realizeze mini-dramatizări sau jocuri de rol pornind de la textul unei povestiri sau poezii, utilizând vorbirea dialogată, nuanțarea vocii, intonația, cu sprijinul educatoarei și folosind indicațiile sugerate de text.

 C.2. Să fie capabil să creeze el însuși (cu ajutor) structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări, utilizând intuitiv elementele expresive.

 

 DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ȘI A PREMISELOR CITIRII ȘI SCRIERII

Obiective: Dezvoltarea limbajului (sub aspectul vocabularului și al înțelegerii semnificației) și a comunicării (cuprinzând abilități de ascultare orală, nonverbală și verbală)

Dimensiuni ale dezvoltării și comportamente vizate:

1. Mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute.

a. Exersează, cu sprijin, ascultarea activă a unui mesaj, în vederea înțelegerii și receptării lui (comunicare receptivă).

b. Demonstrează înțelegerea unui mesaj oral, ca urmare a valorificării ideilor, emoțiilor, semnificațiilor. (comunicare expresivă)

2. Mesaje orale în diverse situații de comunicare.

a. Demonstrează capacitate de comunicare clară a unor idei, nevoi, curiozități, acțiuni, emoții proprii.

b. Respectă regulile de exprimare corectă, în diferite contexte de comunicare.

c. Demonstrează extinderea progresivă a vocabularului.

3. Premise ale citirii și scrierii, în contexte de comunicare cunoscute.

a. Participă la experiențe de lucru cu cartea, pentru cunoașterea și aprecierea cărții.

b. Discriminează/diferențiază fonetic cuvinte, silabe, sunete și asociază sunete cu litere.

c. Identifică prezența mesajului scris, apreciază și valorifică mesjul scris în activități curente.

d. Asimilează unele elemente ale scrisului și folosește diferite modalități de comunicare grafică și orală pentru transmiterea unui mesaj.

 

CONȚINUTURI:

TEXTUL EPIC:

• povești: Povestea micuțului liliacului Pipistrello, de Antonio Vistro, Calul de lemn năzdrăvan, de Angela C. Ionescu etc.;
• povestiri: Gutuia, de Vasile Mănuceanu, Cei patru pictori, de G. Skrebițki, Ce gust bun au clătitele!, de Liliana Ionescu etc.;
• audiții: Legenda spicului de grâu, de Eugen Jianu, Cearta obiectelor din dormitor, de Isache Elena;
• diafilme: Prințesa igiena, de Ioana Olariu, Lumea plantelor și animalelor, de Viniciu Gafița ;
• filme de animație, cu actori sau filme documentare: Grădinița noastră, Muzeul Unirii de la Alba-Iulia ;
• desene animate: O călătorie în jurul pământului, Percy grădinarul, Tom, marele călător, Gourmel, Pompierul Sam, Arthur etc.;

TEXTUL DRAMATIC:

• dramatizările: Toții românii cântă „Hora Unirea”, de Dumitru Almaș, În lumea poveștilor, Uzina cu personaje din povești ;

 

MODALITĂȚI DE EVALUARE:

Probe orale, concursuri, repovestiri, observația sistematică, probe practice, joc de rol, autoevaluarea, miniproiecte, portofolii cu desenele și lucrările practice a copiilor despre personajele poveștilor învățate.

 

Bibliografie:

Șova, Siminica, (2000), Programa preșcolară a activităților opționale în grădiniță, M.E.N., Editura AS &S , Iași.
Preda, Viorica, (2005), Dumitrana Magdalena, Programa activiăților instructiv-educative în grădinița de copii, M.E.C., Editura V& I Integral, București.
Bulboacă, Anca, (1999), Povești, povestiri, basme și legende, Editată de Revista învățământului preșcolar, București.
Dima, Silvia, (1993), Antologie de texte literar-artistice, volumul I, Editată de Revista învățământului preșcolar, București.
Dima, Silvia, (1993), Antologie de texte literar-artistice, volumul II, Editată de Revista învățământului preșcolar, București.