Dezvoltarea simțului estetic-creativ la preșcolari

Posibilitățile de muncă pedagogică ale unui profesor, învățător și educator se află într-o continuă dezvoltare și schimbare sub influența înțelegerii poziției copilului în grădiniță. Bazându-mă pe filozofia umanistă, ceea ce presupune că copilul are o dezvoltare personală pozitivă, doar are nevoie de crearea condițiilor de stimulare a acestea. Educatoarele în toată aria pedagogică generală, au posibilitatea introducerii elementelor în activitățile educaționale, creativitatea individuală în raport cu concretizarea obiectivelor educației, în alegerea metodelor, formelor organizaționale dar și în alegerea mijloacelor de dezvoltare a personalității copiilor în mod holistic.

În prezent, este necesar ca un profesor de grădiniță să fie conștient de faptul că un copil nu are nevoie și nu acceptă un profesor în rolul de lector, de conducător autoritar și expert. În grădiniță, copiii preferă să accepte un profesor ca prieten, ca ajutor și, în același timp, consilier și un sprijin de încredere. În acest sens, este necesară o motivație și un sprijin real chiar și pentru educatoare. În general, se poate afirma că pedagogia actuală pune accentul pe educarea independenței, gândirea critică, relația creativă în raport cu activitate și atitudinea generală angajată a omului față de om ca individ și față de societate în ansamblu, ceea ce reprezintă sarcini importante pentru învățământul preșcolar și pentru educatoare o sarcină foarte importantă.

Dezvoltarea creativității presupune dezvoltarea personalității copilului punând accent pe imaginație și fantezie. Dezvoltarea creativității poate fi împărțită în două domenii (Zelina, Zelinová, 1990): dezvoltarea gândirii creative și dezvoltarea caracteristicilor și trăsăturilor de personalitate care susțin creativitatea.

Dezvoltarea creativității formează un întreg complex de proceduri, metode și strategii. Atunci când dezvolți creativitatea, este o chestiune de descompunere a gândirii tradiționale rigide în activitățile educaționale, care ar trebui înlocuite cu o gândire deschisă și nouă. Este adecvat să ne concentrăm asupra deschiderii, relaxării, inventării și cererii pe cât posibil a copiilor: imaginația, umorul, curajul, încrederea și inteligența sunt de o mare importanță aici.

Metoda de bază pentru dezvoltarea creativității este crearea de sarcini creative, care necesită aducerea surprizelor în activitățile educaționale și prezentarea fenomenelor care nu sunt în concordanță cu așteptările. Este potrivit să ridici îndoieli la copii, să îi lași să facă estimări, să creeze incertitudine cognitivă, o problemă care poate avea mai multe soluții. Profesorului creator i se cere să perceapă lumea din jurul ei cu toate simțurile, inclusiv astfel de „simțuri” precum inima și rațiunea.

Metodele pedagogice sunt aceleași, în cea mai mare parte, ca și cele activate în întregul proces educativ. Trebuie realizată însă, o adecvare mai pronunțată între conținutul stipulat și arsenalul metodologic pus la dispoziție, printr-o combinatorică mai elastică și mai dinamică. Se admit, când situațiile didactice permit, treceri de la expunerea cadrului didactic, prin discuții ale acestuia cu copiii, la prelegeri mai întinse, susținute fie de profesori, fie de specialiști în domeniu (Glava, A, Glava, C,). Ca metode specifice reținem exercițiul, explicația și demonstrația.

În grădiniță, jocul și învățarea oferă copilului nenumărate prilejuri de a-și combina și recombina reprezentările de care dispune, de a construi restul din propriile sale imagini. Ascultând povești, povestiri, basme, el reconstruiesc mintal principalele momente ale narațiunii (le inversează, le omite, le amplifică, inventează pur și simplu altele noi); jucându-se cu creionul pe hârtie obține linii, figuri neobișnuite; exersându-și vocea descoperă din întâmplare ritmuri și melodii care îi rețin atenția; frământând o bucățică de plastilină se trezește în fața unor forme deosebite; punând cuburile unele peste altele ajunge la tot felul de construcții, care de care mai interesante. El este capabil deci să obțină produse noi, neobișnuite, originale, chiar dacă acestea sunt noi și originale, doar pentru el. Copilul dispune nu numai de capacitatea de a se juca și învăță, ci și de aceea de a crea. Creațiile preșcolarului dovedesc că viața lui interioară este bogată, că intențiile lui depășesc cu mult posibilitățile de care dispune. Totodată, ele arată că preșcolarul începe să-și însușească treptat o serie de tehnici simple ale artelor grafice, construcțiilor, cum ar fi procedeul colajelor, cel al schematizării etc.

În creația preșcolarilor în cadrul activităților plastice, modelaj sau joc de construcții locul central îl ocupă imaginația. La preșcolar are loc o adevărată explozie a imaginației ceea ce i-a și determinat pe unii autori să afirme că la această vârstă imaginația ar atinge apogeul dezvoltării sale. Acești autori pierd însă din vedere faptul că multitudinea creațiilor copiilor preșcolari se datorează nu „puterii” imaginației, ci „slăbiciunii” gândirii care, fiind insuficient formată, nu-și impune „cenzura” sa absolut necesară. Copilul imaginează și creează multe lucruri tocmai pentru că nu cunoaște suficient relațiile dintre obiecte și fenomene, ignorându-le, el poate ajunge la construcții neobișnuite, dar acestea reprezintă de cele mai multe ori nonsensuri. Cert este însă faptul că a imaginația își dezvoltă, la această vârstă, multe dintre funcțiile sale. De exemplu, funcția de completare care va da posibilitatea înțelegerii unor situații ambigue sau lacunare; apoi funcția de proiectare și anticipare care va permite înțelegerea succesiunii și unele forme ale imaginației creatoare. La vârsta preșcolarității se dezvoltă capacitatea copilului de a integra posibilul în real, de aceea copiii încep să se teamă de „balauri” sau alte plăsmuiri imaginative ale adulților, pe care le cred reale.

În activitatea creatoare artistică a copilului participă nu doar imaginația, ci și importante elemente de ideație, capacități de figurare (redare), deprinderi și priceperi. Aceste aspecte pot fi cel mai bine evidențiate în desenele copiilor. Pentru a desena, copilul trebuie să țină un creion în mână să miște mâna pe hârtie, să fixeze hârtia etc. Ori, pentru aceasta el trebuie să-și elaboreze o serie de deprinderi (de a trasa linii, de a închide contururi), să depășească diverse dificultăți care îi apar în cale (poziția rigidă a mâinii). Deși toate aceste elemente sunt subordonate activității de desenare, fără ele desenarea nu poate fi executată. Există particularități specifice ale desenului la fiecare dintre sub-stadiile preșcolarității. Preșcolarul mic desenează la întâmplare, fără intenții clare, fragmentar, specific pentru ei fiind incapacitatea generală de asamblare. Preșcolarul mijlociu trece prin faza „clișeelor”, un fel de desene stereotipe ce sunt repetate ori de câte ori este nevoie în alte desene. De data aceasta însă, elementele desenului încep să se asambleze între ele. Specific pentru această vârstă este compoziția liniară, nivelarea mărimilor obiectelor, adăugarea unor numeroase elemente suplimentare. Preșcolarul mare începe să facă abstracție de elementele care nu au importanță pentru subiect, fapt care face ca desenele lui să fie ceva mai sărăcăcioase. Cresc însă capacitățile de redare corectă a mărimilor obiectelor și mai ales a relațiilor dintre ele. Câteva exemple de activități:

 

Oglinda fermecată - aria cognitivă

Încearcă să te uiți la prietenul tău, ce vezi la el, ia o oglindă și privește ceea ce vezi. Acum desenează te cum arăți și încearcă să te gândești la cum vei arăta când vei fi bătrân, de ex. când ai vreo șaizeci de ani.

Instrumente: fotografii proprii (contemporane), oglindă, material pentru desen (creioane colorate, pastel de ceară, tempera, diverse materiale grafice, desen de diferite dimensiuni).

Copiii își observă prietenul cum arată, ce îl caracterizează. Poate fi legat la ochi, copiii își exprimă sentimentele tactile, identificând un prieten (păr, haine). Cu ajutorul unei oglinzi, ei își găsește imaginea propriei identități, își cunoaște corpul. Pe baza propriilor observații, ei creează un autoportret artistic folosind diverse materiale artistice. După ce discută între ei, vor încerca să arate ei înșiși la bătrânețe, de ex. când au șaizeci de ani. Copiii își evaluează munca împreună.

 

Ochelari - aria socio-emoțională

Închideți ochii (la discreția copilului), încercați să vă imaginați ochelarii. Spuneți cum arată, de ce sunt folosiți, cine le poartă. Desenați-le.

Obiective specifice: să ia atitudini pozitive și empatice față de bolnavi, cu dizabilități, vârstnici, diversitatea multiculturală și socio-economică a omenirii.

Instrumente: CD player, material artistic

 

Motivăm activitatea vorbind despre faptul că nu suntem toți la fel, despre toleranța celorlalți oameni și a copiilor. Cu ambii ochi închiși și deschiși, copiii au ocazia să-și imagineze ochelari. Își exprimă ideea ochelarilor cu voce tare, vorbesc despre ce ar putea fi, cine le poartă, de ce le poartă, din ce ar putea fi făcuți ochelarii. Implicăm copii în discuție, nu îi influențăm cu opiniile noastre. Unii copii pot vorbi și din propria experiență (cei care poartă ochelari). Ei descriu și prezintă idei imaginative despre ochelari, își exprimă ideile prin cuvinte. Își pot exprima ideea vizual. Putem schimba activitatea, ne putem concentra pe alteritate, cu care copiii au ceva experiență, de ex. un copil cu o culoare diferită a pielii, copii cu nevoi educaționale speciale etc. Activitatea este axată pe toleranța la alteritate și elementele de bază ale conștiinței multiculturale a copiilor.

Cred cu toată convingerea, că nu poate exista cu adevărat copilărie fericită fără jocuri, povești și desen. Copilăria tuturor timpurilor a fost și trebuie să fie concepută în luna fabulosului oferit de basme, povești și povestiri și de jocul cu culorile chiar dacă ele îmbracă uneori haina „didacticismului”, important este ca acesta să nu-l stânjenească pe copil ci să-l susțină în creație și în împlinirea sa după cum l-a ajutat „natura mamă” – dotarea cu aptitudini.

 

Bibliografie:
1. Glava, A, Glava, C, (2002), „Introducere în pedagogia preșcolară”, Editura Dacia, Cluj-Napoca;
2. Piaget, J., (1965), „Psihologia inteligenței”, Editura Științifică, București.
3. Sas, C., (2006), „Activitatea și personalitatea cadrului didactic pentru ciclul primar”, Editura Universității din Oradea, Oradea.
4. Urea, I.R., (2000), „Preșcolaritatea – perioadă optimă de formare a imaginii de sine”, în Revista Învățământul Preșcolar, nr. 1-2, București.
5. ZELINA, M. 1995. Výchova tvorivej osobnosti.(Educarea personalității creative) Bratislava : UK, 1995. ISBN 80-223-0713-0.
6. ZELINA, M., ZELINOVÁ,M. 1990. Rozvoj tvorivosti detí a mládeže.(Dezvoltarea creativității copiilor și a tinerilor.) Bratislava : SPN, 1990. ISBN 80-08-00442-8.