Legenda Toamnei

Toamna este anotimpul atâtor schimbări și modificări în natură dar și în viața copiilor deoarece se îndreaptă cu pași repezi spre un nou an școlar.

Toamna care se ivește pășind pe un covor de nuferi galbeni și străpunge sufletul soarelui cu o simplă privire blândă, care privește peste dealuri, văi și șesuri acoperă pământul cu podoabe bogate, oferă pretextul prin care copiii își clădesc o lume de basm, iar personajele sunt de fapt oamenii din jur, familia. Pentru oameni , toamna este anotimpul recoltei , al adunării roadelor. Pentru natură , toamna este o perioadă a însămânțării, a risipirii în cele patru vânturi.

Demult, demult, în negura timpului, pământul era stăpânit de spiritele naturii. Acestea umblau libere și trăiau într-o armonie perfectă. Ființe, animale, plante, fenomene ale naturii, toate își foloseau puterile pentru a face lumea mai frumoasă. Magia domnea în aceasta lume. Aici trăia și Tatăl Anotimpurilor împreună cu cele patru fiice ale sale: Primăvara, Vara, Toamna și Iarna. Neastâmpărate și incredibil de frumoase, alergau zi de zi de colo colo aducând zâmbete pe fețele tuturor. Fiecare dintre ele avea câte un har aparte. Primăvara venea cu flori și o explozie de culori. Vara cu grâne mănoase și multă bucurie. Toamna cu roade gustoase și culori pastelate. Iar Iarna, cu o explozie de alb și multă liniște.

Într-una din zile, hoinărind pe dealuri Toamna a văzut Soarele. Și a rămas tare uimită de frumusețea și strălucirea lui. În acel moment a încolțit în gândul ei dorința de a fi mai frumoasă și mai iubită decât Soarele. Oricât de mult au încercat bătrânul tată și surorile ei să o convingă că nu are nici un motiv să fie nemulțumită, Toamna era din ce în ce mai posomorâtă. Dacă înainte era plină de voioșie acum era melancolică și tristă.

Într-o dimineață înainte de a se trezi toată lumea, Toamna a plecat de la casa ei. A mers ea ce a mers, cu gândul de a ajunge pe cel mai înalt munte. Plănuia să fure Soarele de pe bolta cerească și să-l ascundă în hăul unei peșteri. Doar că urcușul ei era din ce în ce mai greu. Vântul a aflat de gândurile ei și de acum el sufla și le spunea tuturor despre intenția Toamnei. Toți erau înfiorați și cutremurați de așa o știre. Era prima dată când se întâmpla așa ceva în lumea lor.

Zânele pădurii au hotărât să prindă fata și o să bage într-o cușcă. Zis și făcut, Toamna a fost prinsă. Oricât a încercat ea să se zbată zânele au prins-o. Urma acum să fie judecată. Soarele a aflat și el ce i se pregătea. Și a fost tare supărat. Doar rugămințile tatălui Toamnei l-au înduplecat să nu-i pedepsească pe toți pentru nesăbuința Toamnei. Lumea s-a schimbat de atunci. Echilibrul a fost zdruncinat și de atunci familia bătrânului Anotimp a fost destrămată. Fiecare dintre fete urma să călătorească singură prin lume câte trei luni și să aducă oamenilor câte ceva din harurile lor.

De atunci, în Septembrie, an de an, Soarele își întoarce fața. Astfel, copacii și lumea plantelor mor pentru a renaște în primăvara când Soarele se reîntoarce. Toamna vine melancolică și tristă gândindu-se încă la ceea ce a vrut sa facă. A păstrat încă roadele bogate dar tot ea aduce vânturi și ploi înfrigurate.

 

Bibliografie:
Vasile Florea, Arta româneasca, vol.II., Ed.Meridiane, București, 1982.
Amelia Pavel, Pictura românească interbelică, Ed.Meridiane, București, 1996.