Să facem să treacă timpul mai repede

A fost odată ca niciodată...că de n-ar fi nu s-ar povesti. La marginea unui râu era un sat-colonie de castori. Acolo locuia o familie de castori constructori din care făcea parte și Mimo, un pui de castor foarte jucăuș. Toată ziua alerga prin casă, cânta, dansa , era foarte năzdrăvan.

Tata - castor mergea zilnic la treabă, avea de construit un baraj împreună cu alți castori din colonie . Mama - castor muncea și ea toată ziua prin casă și prin atelierul de împletit , trebuia să câștige și mami câțiva bani, pentru proiectele viitoare . Mimo era fericit, mami era alături de el în orice moment.

Mimo mergea și la grădinița castorilor. Acolo era tare interesant, erau multe jucării : cuburi , lego, pietricele colorate, cărți cu povești, aveau multe alte materiale despre care învățau tot felul de lucruri. Mergea cu drag la grădiniță , era tare bine când se juca alături de Doamna, discutau împreună, construiau , desenau, pictau ... până ce veneau alți castorași...atunci Doamna trebuia să se joace și cu ceilalți... Mimo se întrista... lui nu-i plăcea să se joace cu alți copii. Așa făcea și acasă , se juca doar cu mama. Verișorii lui locuiau alături dar lui Mimo nu-i plăcea să se joace cu ei, „ei nu aveau jucării atât de frumoase ca ale lui, ei aveau tot felul de jucării dar multe erau rupte și ei se jucau mai mult pe malul apei , fără mami”.

Într-o zi Mimo a primit vestea că va pleca la bunica. Ea locuia într-o colonie vecină , nu prea departe. Mimo a fost foarte fericit dar ajungând la bunica a aflat că, de fapt , va sta trei zile acolo pentru că mami va pleca pentru câtva timp departe de casă, va avea un alt serviciu, apoi se va întoarce cu tata acasă.

Mimo s-a întristat și a plecat singur pe baraj. S-a ascuns și a plâns de supărare că va rămâne singur...mami va pleca...el cu cine se va mai juca...!?

Bunica s-a speriat când l-a strigat pe Mimo și nu i-a răspuns. A alertat toată colonia de castori iar într-un târziu l-au descoperit sub baraj , foarte trist. Bunica l-a întrebat de ce este atât de trist iar el nu a știut cum să explice. Veselul castor a devenit, acum, unul trist care voia să meargă la mami. Bunica i-a explicat că nu se poate pentru că mama a plecat departe, într-o altă țară de unde se va întoarce curând. Mimo s-a gândit că următoarele zile vor fi foarte urâte fără mami și s-a retras în camera lui unde s-a jucat cu jucăriile lui dragi. Apoi s-a întors acasă împreună cu tati dar , lui Mimo i s-a părut că întreaga casă este goală, ca un lac fără niciun baraj unde să te poți juca. Nici jucăriile nu-l mai atrăgeau.

În timp ce tati era la baraj, Mimo  a  început să se joace cu jucăriile dar parcă , până și jucăriile   erau triste, fără chef de joacă. Mimo lua fiecare jucări , o privea, o aranja iar apoi o așeza pe raftul ei. Castorașul nostru știa totul despre jucărie: cum se numește, când a primit-o, de la cine ?... Aproape toate jucăriile erau de la mami! De ce nu mai vine mami?...

– Mimo , ce frumos ai aranjat jucăriile! Niciodată nu le-am văzut atât de ordonat așezata pe raft, a spus tati deodată!

– Să nu le atingi , tati! Vreau să vină mami să le vadă! Să nu mai spună că „niciodată nu le strâng !”

– Dragul meu, spune-mi ce te frământă? Sunt lângă tine , putem să ne jucăm împreună și să povestim.

– Dar tu pleci zi de zi la serviciu , mami a plecat departe iar eu nu mai am cu cine să mă joc!

– Dar privește câte jucării ai, te poți juca oricât dorești!

– Dar dacă se strică, nu se supără mami? Ce va spune când se va întoarce? Voi sta aici și mă voi uita la ele!

– Puiul meu, nu fii trist, mami se va întoarce curând și vom fi din nou împreună toți trei dar până atunci, hai să ne gândim ce putem face ca timpul să treacă mai repede. Ce spui, ne jucăm împreună acum sau mergem în vizită la verișorii tăi?

– Vreau să ne jucăm împreună!

– Bine! Ce vrei să facem ?

– Să construim !!!

Mimo s-a înveselit și s-a jucat împreună cu tati. A fost minunat! Dar tata a plecat la treabă iar Mimo a rămas din nou singur. A doua zi a plecat la grădiniță. De data aceasta a fost foarte liniștit, nu s-a mai jucat cu jucării, nici cu alți copiii , a stat doar lângă Doamna iar aceasta l-a întrebat :

– Ce s-a întâmplat, Mimo?

– Mami a plecat și îmi este atât de dor de ea!

– Ce ți-a promis mami când a plecat?

– Mi-a promis că ,dacă sunt cuminte îmi aduce tot ce vreau eu. Dar eu vreeau să vină mami!

– Dragul meu, a spus Doamna, castorii mari pleacă uneori mai departe. Ei nu se pot întoarce atât de repede cum își doresc copiii lor. În schimb își doresc foarte mult să afle despre copiii lor că sunt veseli, că se joacă și atunci , ei fac în așa fel încât să se întoarcă repede. Hai să vedem cum am putea să ne înveselim iar timpul să treacă mai repede?

– Așa spunea și tati „să treacă timpul mai repede”!

Doamna sună clopoțelul iar castorii din grupă s-au strâns în jurul Doamnei.

– Dragi copii , cum putem face ca „timpul să treacă mai repede”? Să-l ajutăm pe Mimo să găsească soluții la această problemă.

Toți castorașii au venit cu idei: ne jucăm „de-a barajul”, alergăm, colorăm , învățăm să numărăm , facem concurs de înot, cântă , dansăm, facem vârtejuri cu pietricele, aranjăm pietrele formând un mozaic, transportăm balastru, citim povești ilustrate și jucăm teatru...

– Bravo copii! Ce spui Mimo , cu ce dorești să începem?

– Facem un mozaic, dar te rog să te joci cu mine, a spus Mimo.

Doamna s-a jucat cu el iar apoi i-a spus un secret. I-a spus că mami a lăsat printre jucăriile lui una fermecată, una care a strâns în ea multe îmbrățișări de la mami iar Mimo poate să o caute și să o poarte cu el peste tot , chiar și la grădiniță. Astfel castorul nostru va fi mai aproape de mami până când se va întoarce.

Mimo a plecat acasă . După ce a ajuns în camera lui a căutat printre jucării, a căutat-o pe cea mai dragă și chiar a simțit că este plină de îmbrățișări de la mami.

A doua zi , Mimo a plecat la grădiniță , luând cu el și jucăria descoperită. Era nerăbdător să ajungă la colegi, la Doamna să încerce „să facă să treacă timpul mai repede”.

Astfel micul castor a început să se joace mai mult cu ceilalți copii, să găsească modalități de a -și petrece mai plăcut timpul , fără să mai simtă atât de mult lipsa mamei. Mimo a devenit din nou un castor vesel și jucăuș.

Am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!