Publicare GRATUITĂ articole educaționale !

Se acordă adeverință ISSN

Școala manual auxiliar

Manualul auxiliar curricular „Citim mult și colorăm...Gândirea ne-o exersăm!” a fost gândit pentru a-i ajuta pe școlarii cei mai mici, din clasa pregătitoare, să învețe să citească și pentru a-i călăuzi în aventura lor pe tărâmul lecturii. Se știe în ciclul primar elevii trebuie să se familiarizeze cu cele mai eficiente tehnici și instrumente ale activității intelectuale, iar acestea sunt cititul și scrisul. A-i învăța pe micii școlari să scrie și să citească înseamnă „a-i învăța cum să învețe”, folosindu-se de aceste instrumente de cunoaștere.

Acest auxiliar conține exerciții, idei de activități, jocuri de învățare care ajută copilul să-și dezvolte competențele de limbaj într-un mod distractiv. Cuvintele, propozițiile și textele scurte propuse au ca scop familiarizarea micilor elevi cu literele, silabele, cuvintele și propozițiile, în mod gradat. În acest fel, ei pot înțelege sensul cuvintelor și, mai apoi, mesajul textului scris. De asemenea, acest mijloc didactic este astfel conceput încât să dea posibilitatea fiecărui copil să descopere cu ușurință tainele cititului, dat fiind faptul că fiecare citește în ritmul său propriu.

Exercițiile și textele scurte propuse susțin exersarea citirii prin jocuri, colorare, sarcini interactive și încurajează înțelegerea semnificației globale a mesajului, realizarea de desene pentru a indica despre ce este vorba în mesajele receptate, oferirea de răspunsuri prin colorare, încercuire, indicare, bifare, oferirea de răspunsuri afirmative sau negative pentru a testa înțelegerea generală, identificarea unor informații din texte scurte (personaje, titlu, etc.)

Modul atractiv de abordare a sarcinilor sub formă de jocuri, provocări, precum și imaginile care însoțesc propozițiile și textele, susțin o abordare interactivă pentru ca procesul învățării să fie amuzant, creativ și dinamic.

Auxiliarul „Citim mult și colorăm...Gândirea ne-o exersăm!” se constituie într-un instrument util la clasa, în cadrul orelor de Comunicare în limba română, dar poate fi folosit și de către părinții care vor să lucreze suplimentar cu copiii.

 

Nu aveți instalat pluginul pentru vizualizarea fișierelor pdf descărcați fișierul.

 

Descărcați: Manualul auxiliar curricular

  • Ispas Lavinia Publicat de:
    Ispas Lavinia

    Profesor înv. primar, la Liceul cu Program Sportiv, Alba Iulia.