Mugurașul de măr

Ana era o fetiță curioasă, cu ochi castanii. Iarna aceasta, ea s-a mutat împreună cu familia ei într-o casă nouă.

– Mamă, avem un copac în curtea noastră! Striga ea, cu ochii strălucind de bucurie.

– E un măr, i-a răspuns mama zâmbind.

– Un măr! Un măr! Crengile lui aproape ating fereastra dormitorului meu...

Curând, zăpada s-a topit și soarele începea să-și arate puterile sale cu tot mai multă încredere. Primăvara se apropia cu mirosuri de pământ ud și fire de iarbă verde, curată. Ana își iubea noul ei dormitor, mai ales fereastra. Era mare și destul de joasă să poată sta pe marginea ei, perfect pentru privit afară. Dar Ana nu privea doar afară. Ea se uita mereu la un anume loc, pe o anume creangă a pomului fructifer din fața ferestrei ei. Lucrul preferat la care ea privea era un muguraș de floare de măr! Nici măcar nu era deschis, dar tocmai asta era cel mai minunat.

Ana dorea din tot sufletul, să vadă momentul măreț al deschiderii florii de măr, așa că îl privea ori de câte ori nu avea nimic important de făcut.

– O să răcești, Ana, i-a zis mama, învelind o pătură călduroasă în jurul umerilor ei.

– Mamă, cât mai este până se deschide?

– Nu știu, fiecare copac e altfel. Fiecare mugure e altfel.

– De ce?

– Ca să fie mai interesant, probabil.

Ana mereu mergea la culcare, gândindu-se la mugurele ei preferat. Încerca să-și imagineze dacă floarea va fi toată albă, sau dacă va avea un pic de roz pe margini.

În unele zile, soarele strălucea pe cerul albastru, în altele însă, ploua abundent. Câteodată vântul era atât de puternic, încât Ana se temea că micuțul ei mugure va fi rănit sau chiar smuls de pe creangă! Dar el era mai puternic decât toate vânturile.

Fetița noastră își făcuse un obicei din a privi mai tot timpul mica ei minune. De îndată ce se întorcea de la grădiniță, ea fugea sus în camera ei, să vadă dacă s-a mai întâmplat ceva. Se juca, apoi mânca cina, își punea pijamaua, își spăla dinții, apoi înainte de a merge la culcare, mai privea odată mugurașul.

Însă într-o seară, se simțea cumva diferit...voia să stea trează toată noaptea, să privească mugurașul de măr în lumina lunii.

– Ana, cred că îți este tare somn acum, i-a spus mama. E vremea de culcare!

– Încă zece minute mamă, te rog! Zicea Ana.

– Bine, încă zece minute.

După cinci minute, mama s-a întors. Ușor, ea și-a ridicat mica ei floare adormită din scaunul de lângă geam și a așezat-o în pat. Apoi mama a aruncat o privire pe geam afară și a zâmbit.

Era o dimineață minunată de duminică. Soarele strălucea fericit pe fața Anei, gâdilându-i nasul și genele. Păsările ciripeau în copac, iar o briză ușoară pătrunse în cameră, dansând cu perdelele. Ana și-a deschis ochii încet și-a deschis brațele și picioarele și apoi s-a ridicat.

Când mama a venit, Ana stătea în scaunul de lângă fereastră, cu fața afundată în palme....plângea...

– L-am pierdut, mamă...am pierdut momentul....

Mama a privit afară și respira adânc. Aerul era proaspăt și întregul măr era în floare.

– Nu e așa că e pur și simplu minunat? A exclamat mama.

Ana s-a oprit din plâns și și-a ridicat din palme fața udă. Într-adevăr, totul era frumos: cerul senin, soarele strălucea, păsările cântau și mărul era înflorit!!

– E minunat, a zis ea încet, ștergându-și lacrimile.

Mai târziu, la micul dejun, mama a avut o surpriză pentru Ana: ea a scos din sertar o cameră de luat vederi și i-a dat-o Anei. Ana a deschis-o și......incredibil! Era un video cu dragul ei mugure de măr deschizându-se în noapte! Ana a sărit și a îmbrățișat-o pe mama ei, plângând. Și-a amintit apoi toate momentele petrecute privind mugurele de măr....în soare, în ploaie, în noapte....lacrimi de bucurie cădeau pe obrajii ei!

– Imaginează-ți cum se va transforma floarea de măr într-un măr frumos, a zis mama.

Ana rămase nemișcată. Mintea ei deja se gândea la acel moment când în curtea ei va crește un măr minunat! Și ce mere delicioase va putea mânca! Dar...mai avea de așteptat....de văzut.....de visat.....