Datorită faptului că mulți părinți, în special din mediul urban, se reîntorc destul de repede la muncă după apariția unui copil în familie, educatoarele și personalul din grădinițe au început să se confrunte cu comportamente specifice anxietății de separare în rândul preșcolarilor de vârstă mică. Deși unii dintre acești copii au frecventat creșa, schimbarea mediului cu care erau obișnuiți, precum și a persoanelor adulte care îi îngrijeau, determină uneori copiii să reacționeze în moduri care creează îngrijorare pentru mulți dintre părinți. Din acest motiv, grădinițele și personalul acestora trebuie să cunoască anumite metode și strategii de facilitare a adaptării copiilor la mediul grădiniței.
Factori care pot determina dezvoltarea anxietății de separare la preșcolari
- Factori care țin de mediul educațional:
- schimbarea mediului cu care copilul era obișnuit: de la grupa de creșă la grupa de la grădiniță;
- schimbarea anturajului familiar copilului: acum are alți colegi față de cei de la creșă cu care era obișnuit;
- personalul adult de îngrijire diferit: atât stilul personalului de îngrijire, cât și cerințele acestuia diferă de cele cu care copilul era familiarizat la creșă. - Factori care țin de mediul familial:
- părinții nu explică corect și clar copilului schimbările care vor avea loc: va merge la o nouă grădiniță, va avea colegi noi și alte educatoare;
- părinții „amenință” copilul cu grădinița, ajungând să îi creeze acestuia un sentiment de teamă, care va culmina apoi cu anxietatea de separare la debutul grădiniței;
- experiențele negative ale părinților legate de grădiniță: chiar dacă părintele nu verbalizează acest lucru față de copil, preșcolarul este totuși capabil să simtă atitudinea părintelui față de grădiniță și să o transpună în propriul său comportament. - Factori care țin de copil:
- autonomia personală a copilului: cu cât copilul este capabil să facă mai multe lucruri pe cont propriu, cu atât va resimți mai puțin anxietate de separare, întrucât nu va avea nevoie constant de ajutorul unei persoane adulte;
- în general, copiii anxioși manifestă comportamente dezadaptative la debutul grădiniței;
- vârsta mai mică a copilului: cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai probabil să manifeste anxietate de separare la debutul grădiniței.
Cum identificăm anxietatea de separare la preșcolari
În general, copiii care manifestă anxietate de separare se exteriorizează puternic: plâng, se țin strâns de părinți în momentul în care realizează iminența despărțirii de aceștia, refuză să facă orice altceva fără părinți, nu interacționează cu copiii din grupă, uneori vomită sau au dureri abdominale, nu doresc să participe la activitățile propuse de către educatoare. Deoarece fiecare copil este unic, trebuie să ținem cont de faptul că e posibil ca unele dintre comportamentele precizate mai sus să nu se manifeste la fiecare copil, ci doar câteva dintre acestea.
Metode și strategii de facilitare a adaptării copiilor la mediul grădiniței
Pentru a facilita adaptarea copiilor la mediul grădiniței va fi necesar, dacă este posibil, să se identifice factorul care cauzează anxietatea de separare și să se acționeze țintit și particularizat.
În ceea ce privește mediul educațional, educatoarele știu că e nevoie să creeze o ambianță plăcută în grupă, să pregătească materiale interesante pentru copii, care să le stârnească interesul, precum și să aibă diferite strategii de distragere a atenției, necesare pentru a canaliza focusul copilului de la emoțiile negative înspre comportamente adaptative.
O strategie aplicată cu succes înainte de pandemie a fost însoțirea copilului în grupă de către un părinte, pentru o perioadă de cel mult două săptămâni la începutul anului școlar. Gradual, părintele stătea mai puțin timp în grupă alături de copil, dar faptul că adultul i-a fost alături în primele zile de grădiniță i-a oferit copilului încrederea că se află într-un mediu sigur. Am avut de asemenea situații în care părintele stătea pe hol, în apropierea ușii, iar copilul putea să vadă că părintele e în proximitate, așa că participa liniștit la activități. Ulterior, deoarece accesul părinților în grădiniță a fost restricționat, le-am cerut părinților să îi lipească preșcolarului o fotografie cu familia pe sticluța de apă, sau în ghiozdan, așa încât atunci când simțea că îi e dor de mama sau tata să îi poată avea aproape.
O altă modalitate simplă ar fi desenarea în palma copilului a unui desen cu o semnificație aparte. De exemplu, părintele poate desena o inimioară care să reprezinte dragostea sa pentru copil, și să îi explice micuțului că atunci când se simte trist pentru că mama sau tata nu e aproape, poate să privească desenul și să știe că este iubit de părinți, depășind astfel momentul dificil.
O metodă prin care putem facilita adaptarea copilului la mediul grădiniței este particularizarea spațiului de către copii. Lucrările realizate de copii sunt folosite pentru realizarea decorului și, deși uneori sunt confecționate cu stângăcie, îi oferă copilului posibilitatea de a lua parte la organizarea spațiului educațional.
Nu în ultimul rând aducerea unei jucării de acasă a fost de ajutor pentru unii preșcolari care manifestau comportamente specifice anxietății de separare. În acest mod, ei aveau alături un lucru familiar, unii dintre ei alegând să doarmă cu jucăria alături la programul de somn.
De asemenea, una dintre cele mai importante strategii pe care o poate aplica o educatoare este să le ofere copiilor suport emoțional, prin îmbrățișări, ajutor oferit la nevoie, validarea emoțiilor (chiar și a emoțiilor negative), exemplificarea unor modalități adecvate de exprimare a emoțiilor, sau prin lecturarea unor povestiri terapeutice.
O altă strategie este povestea degetelor de la mână: fiecărui deget îi asociem o activitate de bază de la grădiniță: ne jucăm (degetul mare), mâncăm micul dejun (degetul arătător), învățăm ceva frumos cu doamna educatoare (degetul mijlociu), mâncăm din nou la prânz (inelarul), dormim (degetul mic) și apoi vine mama (deschidem toată palma și batem palma cu copilul)! (pentru program prelungit). Sau: ne jucăm (degetul mare), învățăm (degetul arătător), mâncăm gustarea (degetul mijlociu), mai învățăm ceva (degetul inelar), ne jucăm încă puțin (degetul mic) și apoi vine mama! (deschidem toată palma și batem palma cu copilul).
Bineînțeles, acestea sunt doar câteva dintre posibilele metode și strategii prin care noi ca dascăli putem facilita adaptarea preșcolarilor la mediul grădiniței. Fiecare profesor cu experiență are probabil un arsenal de astfel de metode, la care apelează atunci când situația cere acest lucru.
Concluzii
Facilitarea adaptării copiilor la mediul grădiniței ar trebui să reprezinte o prioritate, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru părinți. Este extrem de important să existe o colaborare reală între familie și grădiniță, iar acolo unde este necesar și posibil acest lucru, să se apeleze la sprijinul consilierului școlar sau psihologului grădiniței. De reținut că nu există o metodă unică și infailibilă, de aceea este recomandat să încercați să aplicați mai multe metode și strategii, pentru a afla care dintre ele e utilă pentru copil.
Bibliografie și surse:
www.healthline.com/health/anxiety/separation-anxiety#symptoms
Publicat de:
Chira Gabriela
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița P.P. „Rază de Soare”, Cluj-Napoca.