Educația ecologică în învățământul preșcolar

De mic copil am avut ocazia să cunosc natura, să iau contact direct cu ea, având ocazia să petrec mult timp la țară la bunicii mei, într-un sat din apropierea orașului în care locuiesc. Îmi amintesc cu o deosebită plăcere de mirosul de iarbă proaspăt cosită de bunicul meu, de aroma laptelui cald, abia muls de bunica, de zborul fluturașilor pe deasupra câmpului plin cu flori multicolore, de plimbările prin pădurea din apropierea satului, unde ascultam cu plăcere cântecul păsărelelor și umblam desculță prin iarbă bucurându-mă de răcoarea și aerul curat pe care ni le ofereau copacii uriași, de gustul plăcut și răcoros al apei abia scoase din fântână cu ciutura, de libelulele și broscuțele care erau prezente la scăldat în pârâul care traversa satul, de concertele pe care le susțineau greierașii, în competiție cu broscuțele din pârâul cu pricina, seara la culcare. Îmi amintesc cu drag de străbunicul meu care mă ducea cu căruța trasă de calul familiei în vizită la „harbuzăria” lui de unde culegeam pepeni verzi foarte gustoși. Așteptam cu nerăbdare fiecare vacanță de vară care nu era atât de „fierbinte” ca în prezent și cea de iarnă cu zăpezi din belșug, când ne dădeam pe derdeluș și veneam cu țurțuri pe hăinuțe cuibărindu-ne lângă soba încinsă.

Aceasta mi-am dorit și pentru copiii mei: să cunoască natura, să fie aproape de ea, să o iubească, să o respecte. Și visul mi s-a împlinit: părinții mei și-au încropit o gospodărie în același sat al copilăriei mele. Și atunci când au apărut „nepoțeii” au avut parte de experiențe asemănătoare cunoscând natura prin contact direct cu ea. Doar că acum satul arată puțin altfel: în loc de câmpul plin cu flori au apărut căsuțe ca ciupercile după ploaie, pădurea nu mai este așa deasă cum era odinioară, pârâul are mai puțină apă, și aceasta plină de ambalaje de tot felul, pe ulița satului au apărut multe mașini care poluează aerul pur de altădată. Doar fântâna a rămas la locul ei și așteaptă locuitorii și trecătorii să-și potolească setea cu apa ei limpede și rece.

 Aflându-ne în plină eră a internetului, din păcate copiii și adulții nu mai au „timp” să observe natura, să facă plimbări în natură, să aibă grijă de un animăluț de companie, să descopere ceea ce este frumos în jurul lor. Dimpotrivă, în condițiile epocii contemporane, caracterizate prin creștere demografică, industrializare, omul exercită o acțiune deseori necontrolată asupra mediului, punându-se tot mai acut problema protecției mediului înconjurător. Realitățile zilelor noastre arată că acest secol este perioada celor mai mari descoperiri tehnologice și transformări ale civilizației omenești, dar și a celor mai grave și nebănuite efecte ale acestora asupra vieții pe Terra. Toți trebuie să luptăm pentru o natură frumoasă, curată și sănătoasă, pentru că de sănătatea ei depinde sănătatea noastră, a copiilor noștri, a generațiilor viitoare.

Răspunsul la toate aceste frământări este educația ecologică (educația pentru protecția/respectarea mediului).

Scopul educației ecologice este formarea conștiinței și conduitei ecologice. Aceasta începe în familie, continuă în grădiniță, apoi în școală, universitate și prin formele instruirii permanente. Prin cultivarea dragostei pentru natură și a deprinderilor elementare de ocrotire a ei, se creează, la vârsta copilăriei, fundamentul afectiv al convingerilor ecologice. Numai pe acest suport afectiv se pot construi atitudini și convingeri ecologice. ”Scopul educației ecologice, ca parte componentă a educației morale, trebuie să fie acela de a pregăti tânăra generație pentru viața de mâine în spiritul respectului absolut, pentru valorile Naturii, ale Culturii naționale și universale și nu numai de a transmite cunoștințe” (R. Dottrens).

În perioada preșcolară, curiozitatea pe care o manifestă copiii față de mediul înconjurător trebuie menținută și transformată într-o puternică dorință de a cunoaște, înțelege și ocroti natura.

Observând-o, îndrăgind-o și înțelegându-i tainele, copilul se transformă într-un viitor apărător și protector al naturii, învățând de mic s-o privească cu ochii simțului și rațiunii, s-o înțeleagă și s-o prețuiască.

Dacă reușim să le transmitem copiilor cunoștințele necesare antrenându-i în acțiuni simple, le formăm deprinderi de îngrijire a mediului înconjurător, dacă acum, în fragedă copilărie, le trezim dragostea față de natură, aceste reprezentări acum conturate vor rămâne vii tot restul vieții.

Educația ecologică este o educație prin și pentru valori, care poate dobândi forme concrete de realizare la orice nivel de școlaritate, furnizând conținuturi informaționale la nivel transdisciplinar, în context formal sau nonformal.

 

Bibliografie:

Educația ecologică în învățământul preșcolar, lucrare metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I, Buhuș Cristina, Iași, 2016;
Managementul educației ecologice. Ghid ECO pentru pici, părinți și bunici, Grădinița++ un pas spre un mediu curat, Proiect național de mediu, Zalău, 2012.