Jocul didactic ocupă un loc important în viața copilului, fiind o activitate deosebit de atrăgătoare și care se adaptează optim caracteristicilor copilului în dezvoltare. Totodată jocul reprezintă o activitatea specific umana, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface nevoile imediat, după propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea sa imaginară.
Prin funcția cognitivă și informativă copilul învață, acumulează noi date, informații, cunoștințe, își formează și exersează un set de deprinderi, priceperi și obișnuințe sarcinile jocului orientând procesul cunoașterii (D. Ozunu). Prin joc copilul pune în acțiune toate posibilitățile sale, traduce în fapte toate potențele sale intelectuale, fizice, morale dezvoltându-le și
îmbinându-le.
Elena Varzari subliniază faptul că în cadrul jocurilor didactice, copiii sunt puși în situația de a efectua operațiuni intelectuale complexe. Ei compară și scot în evidență asemănările și deosebirile dintre obiecte, analizează, sintetizează și fac generalizări și clasificări simple, ținând seama de elementele specifice și constante ale obiectelor. În condițiile jocului didactic, copiii învață să raționeze, să judece, ei își perfecționează și dezvoltă memoria, atenția și spiritul de observație. Jucându-se copilul își concentrează atenția, face observații, stabilește identități și deosebiri, grupează obiectele după criteriile indicate de educatoare, face clasificări după specii și gen (flori, pomi, copaci, animale sălbatice, domestice etc.). În această manieră, operațiile gândirii, analiză și sinteza, generalizarea și abstractizarea sunt activizate și copilul se ridică de la senzații, percepții și reprezentări, la noțiuni, judecăți și raționamente.
Jocurile didactice mai contribuie la apariția și formarea sentimentelor intelectuale, stimulează curiozitatea de a cunoaște și plăcerea de a rezolva diferite probleme puse în joc. Totodată, ele cultivă obișnuința muncii intelectuale și a muncii independente, pregătind copilul pentru învățătură. Jucându-se, copilul dobândește deprinderi și abilități noi, face exerciții care necesită o anumită încordare intelectuală, ceea ce ridică copilul la o treaptă mai înaltă de dezvoltare intelectuală. „Datorită faptului că preșcolarul acumulează o mare cantitate de cunoștințe, de impresii, își cultivă sentimentul și interesele, îți structurează operațiile și acțiunile fără a resimți efortul, învățarea prin intermediul jocului se realizează economicos și eficient. Pentru acest motiv jocul este considerat ca o modalitate de asimilare a realului în activitatea proprie (J. Piaget) asigurând preșcolarului posibilității de activism intelectual. Jucându-se copilul reușește să asimileze realitățile intelectuale, altfel acestea rămân exterioare inteligenței copilului”.
Funcția cognitivă și informativă este strâns legată de o altă funcție observându-se contribuția jocului la perfecționarea funcțiilor cognitive ale subiectului care se joacă, implicarea motivației intrinseci a acestuia în joc, dezvoltare afectivă (relevantă, mai ales, la jocul de rol) și dezvoltarea anumitor aptitudini (D. Ozunu). Totodată jocul didactic îmbină armonios elementul de instruire cu elementul de joc. Această îmbinare favorizează apariția unor stări emotive, prielnice stimulării și intensificării proceselor de cunoaștere, a muncii intelectuale, a formării unor trăsături morale și a formării deprinderilor de muncă independentă.
J. Chateau afirmă în cartea sa „Jocul și copilul” că, a te juca înseamnă în general a-ți propune o sarcină de îndeplinit și a te obosi, a face un efort pentru a îndeplini această sarcină”. Unele sarcini ale jocului pun accentul pe dezvoltarea însușirilor bio-psihice ale copiilor și elevilor, înarmarea cu abilități și tehnici de muncă intelectuală și aplicative, dezvoltând calități care-i fac capabili să se integreze ulterior cu ușurință în activitățile sociale. Totodată o sarcină realizată cu succes în urma unui efort acceptat de copil îi va da satisfacție, încredere în forțele proprii și-i va dezvolta și menține interesul pentru activitatea intelectuală.
Jocurile didactice, prin diferitele lor funcții sunt de o varietate corespunzătoare sarcinilor pe care le pot avea. Puse la îndemâna copiilor preșcolari în mod sistematic și succesiv, ele constituie o adevărată activitate instructiv-educativă.
Bibliografie:
Chateau, J., (1972), Copilul și jocul , Editura Didactică și Pedagogică, pag 112
Ozunu, D., (199?), Pedagogia preșcolară și a jocului, Ed. Genesis, Cluj-Napoca
Piaget, J., (1999), Psihologia copilului, Editura Didactică și pedagogică, București, p 77
Varzari, E., (1965), Metodica cunoașterii mediului înconjurător și a dezvoltării vorbirii; Manual pentru liceele de educatoare E.D.P. București, p 65-70
Publicat de:
Mureșan Iuliana
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița P.N. Nr.2, Jibou.