Feedback-ul în comunicarea didactică

Arta de a comunica nu este un proces natural o abilitate cu care să ne naștem. Noi învățăm să comunicam, de aceea trebuie să studiem ce învățăm, ca să putem folosi cunoștințele noastre mai eficient. Orice comunicare implică creație și schimb de înțelesuri. Aceste înțelesuri sunt reprezentate prin “semne” și “coduri”. Se pare că oamenii au o adevărată nevoie să “citească” înțelesul tuturor activităților umane. Observarea și înțelegerea acestui proces poate să ne facă să fim mai conștienți referitor la ce se întâmplă când comunicăm.

O comunicare didactică eficientă nu poate exista în absența feedback-ului. Termenul de ,,feedback” înseamnă informație de revenire, verbală sau nonverbală, care permite emițătorului să cunoască dacă mesajul său a fost primit și cum a fost receptat și înțeles și să ia măsuri de ameliorare a emisiei în cazul în care a constat obstacole în comunicare. Prin feedback, ca formă de conexiune inversă, se înțelege modalitatea prin care finalitatea redevine cauzalitate. Apelul la acest mecanism de reglare permite adaptarea din mers a procesului în curs - comunicare sau învățare - pe baza sesizării anticipate a posibilităților care apar și care prefigurează atingerea sau nu a finalității scontate.

Din perspectiva comunicării didactice, feedbackul poate fi privit drept comunicarea despre comunicare și învățare. Aceasta se explică prin faptul că actul didactic impune existența a două feedback-uri, diferite prin sens și funcție. Un prim feedback aduce informații de la receptor la emițător - este convențional numit feedback I - și reglează activitatea de transmitere a informațiilor. Al doilea feedback, oferit de această dată de emițător receptorului - numit feedback II, are drept scop să regleze activitatea dominantă a celui din urmă. Dacă feedback-ul I poate fi întâlnit în orice tip de comunicare umană, feedback-ul II este propriu unei comunicări ce vizează expres învățarea sis­tematică. Necesitatea, importanța și funcțiile celor două feedback-uri decurg din dublul statut al emițătorului și receptorului în situațiile didactice.

În aceste cazuri, emițătorul nu este doar sursă de informații (Ei), ci și educator (Ee) - persoană care vizează o transformare a receptorului pe baza informației pe care el o furnizează. Profesorul nu comunică doar pentru a informa, ci pentru a crea premisele unor schimbări în ceea ce elevul „știe”, „vrea”, „face” etc. La rândul său, cel care învață, ca beneficiar al mesajului, nu este doar receptor de informații (Ri - a căror emitere o susține prin feed-bac-kul I), ci și o persoană disponibilă la transformare, educabilă (Re), în urma unui proces de învățare ce încorporează și informația primită. Aici intervine, ca mijloc indispensabil de orientare a actului de învățare, feedback-ul II.

Datele pe care emițătorul și receptorul le pot transmite și primi, simultan sau succesiv, prin cele două feedback-uri amintite, se referă la:

• obstacolele comunicării/ învățării;
• personalitatea receptorului/ cerințele emițătorului;
• gradul de adecvare al mesajului/ învățării (Mucchielli, 1982; Ungureanu, 1994 apud C. Cucoș, 1998, p. 410).

Orice educatoare trebuie să știe să utilizeze ca sursă a feedback-ului canalele în comunicare nonverbală: expresiile fetelor elevilor pot indica gradul de interes al acestora în raport cu tema predată; limbajul ochilor poate indica atenția cu care suntem urmăriți; limbajul trupului aduce multe informații despre interesul, implicarea și atitudinea elevilor față de profesor; limbajul tim-pului care poate oferi informații despre recepția mesajului.

Capacitatea de a recepta feedback-urile clasei, de a le decodifica corect este un atu al celui care își respectă meseria și dorește să fie în timpul lecției împreună cu clasa și informațiile pe care le predă și nu doar lângă acestea.

 

Bibliografie:
Abric, J.C., (2002), Psihologia comunicării. Teorii și metode, Editura Polirom, Iași;
Cucoș, C., (1996), Pedagogie, Editura Polirom, Iași;
Hobjilă Angelica, Elemente de didactică a limbii și literaturii române pentru ciclul preșcolar, Editura Junimea, Iași, 2006.