Ne confruntăm, azi, cu părinți care nu înțeleg de ce nu ascultă copiii lor, de ce copiii se manifestă, uneori, prin țipete, crize isterice, de ce nu își adună jucăriile, de ce nu vor să adoarmă la o oră rezonabilă, de ce nu se adaptează unui grup, de ce nu pot fi stăpâniți, etc.
O educație sănătoasă are la bază anumite reguli. Acestea nu trebuie să fie multe pentru a nu se ajunge în extrema cealaltă. În calitatea mea de cadru didactic dar și de părinte, am înțeles că regulile, în educația copilului, sunt succesul unui copil educat. Astfel, în ceea ce urmează, voi exemplifica câteva din regulile pe care le-am avut atât la grupa pe care o conduc, cât și acasă, cu proprii mei copii.
1. Acordarea atenției pentru acțiunile pozitive ale copilului
De cele mai multe ori, părintele are tendința de a reacționa la comportamentul negativ al copilului. Astfel, dacă copilul lovește un alt copil, părintele îl ceartă, dacă copilul strică o jucărie, părintele îl ceartă etc. Niciodată, sau cel puțin foarte rar, părintele reacționează la acțiunile pozitive ale copilului, rari sunt părinții care laudă comportamentul pozitiv al copilului. Faptul că pruncul și-a pus hainele murdare în coșul cu rufe, faptul că și-a strâns jucăriile, faptul că el a adus pe masă tacâmurile pentru a lua masa etc. Comportamentele pozitive ale copilului trebuie evidențiate, trebuie lăudate. Dacă un copil vede că părintele are reacție doar la comportamentele negative ale lui, el va manifesta acest comportament tot mai des. Acordarea atenției și lauda reprezintă un pas spre ceea ce numim o educație bună.
2. Stabilirea limitelor și consecvența
Copilul trebuie să știe faptul că poate să se manifeste până la un punct. Dacă copilul știe că îi este permis orice, pentru că așa a fost obișnuit, nu trebuie să ne uimească comportamentul lui în diferite situații. Dacă copilul știe că părinții când spun „nu”, rămâne „nu”, cu siguranță, acesta nu va insista. De exemplu: dacă copilul dorește o a două bomboană iar părintele spune că este de ajuns una, tonul și faptul că părintele spune acest lucru, este suficient pentru ca pruncul să nu mai insiste. Dacă părintele a cedat în fața copilului o singură dată, el va insista pentru că va ști că va primi ce dorește. Copilul trebuie să cunoască limite. Părintele trebuie să fie, de asemenea, consecvent. Acest lucru este extrem de important. Dacă părintele stabilește reguli, acestea trebuie respectate, cu consecvență. Copilul va fi derutat dacă o dată îi este permis să-și lase jucăriile împrăștiate iar altădată îi este impus să le strângă. El nu mai știe ce dorește părintele.
3. Reguli puține, rezultat optim
Regulile pe care copilul trebuie să le respecte, trebuie să fie clare și pe înțelesul lor. Dacă copilului i se va cere să-și pună hainele murdare în coșul cu rufe și se va urmări respectarea ei, iar, mai apoi, comportamentul copilului să fie lăudat, acest comportament va deveni o obișnuință. Regula va face parte din comportamentul copilului. De asemenea, dacă unui copil i se spune, de la început ce se așteaptă de la el, acesta lucru nu va fi brusc și neașteptat. De exemplu: dacă ieșim cu copilul în oraș, și îi spunem că are voie un singur lucru să cumpere (o înghețată, un corn etc.), acesta nu va fi surprins când va intra într-un magazin alimentar și va trebui să aleagă un singur produs. De asemenea, atunci când suntem în parc, la joacă, și anunțăm copilul că mai are 5 minute de joc până la plecare, comportamentul lui se va adapta cerinței noastre pentru că a fost pregătit pentru acest moment, în schimb dacă dintr-o dată îi spunem copilului că mergem acasă, s-ar putea să avem parte de reacții nu tocmai plăcute din partea lui.
4. Rutinele dau copiilor siguranță
Copilul are nevoie de un program organizat pentru a putea fi, și el, organizat. Obișnuința cu un program clar, îl va crea copilului o siguranță. Dacă el este obișnuit să se trezească, să se spele, să ia micul dejun, să se joace, să iasă afară la o plimbare, etc, la un moment dat, acesta va respecta acest program fără a i se mai spune ce are de făcut. Dacă programul unui copil este altul în fiecare zi, acesta nu va ști niciodată ce urmează să facă sau să se întâmple, ceea ce va duce va aduce la un comportament agitat și, probabil, la neascultare. De regulă, părinții care au un program clar și bine organizat va avea același rezultat și programul propriului copil.
5. Dacă eu nu am avut, copilul meu să nu ducă lipsă
Această gândire, din partea părintelui, va avea urmări grave asupra copilului. Părintele care a avut lipsuri în copilărie și dorește să ofere copilului ceea ce el nu a avut, nu poate duce decât la un răsfăț exagerat al acestuia și la pretenția copilului că i se cuvine totul. Copilul trebuie obișnuit, de mic, să muncească, să depună efort pentru a primi un lucru pe care el îl dorește. Dacă el își exprimă dorința de a avea un anumit lucru iar părintele îl și achiziționează, copilul se va bucura o perioadă scurtă de timp de acel lucru și, cu siguranță, nu-l va prețui. Dacă părintele cere, și copilului, un efort financiar(banii adunați de la colindat, banii primiți de ziua lui) pentru dobândirea unui lucru, atunci acel lucru va fi achiziționat pe parcursul unei durate mai mari de timp (astfel va fi din ce în ce mai mult dorit de copil) atunci când copilul va avea acel lucru se va bucura mai mult de el și va avea mai mare grijă de el.
6. Pedeapsa
Niciodată nu am înțeles atitudinea părintelui de a-și lovi copilul. Pe lângă faptul că un copil se află în dezavantaj față de părinte, această violență va avea urmări grave asupra copilului în prezent dar și în viața ulterioară de adult. Violența naște violență. Copiii greșesc, ca de altfel și adulții, numai că cei din urmă nu sunt loviți sau corectați fizic sau verbal de cineva. Copiii, în schimb, sunt cei care suportă țipetele, loviturile etc. Dacă un copil greșește, acestuia trebuie să i se explice ceea ce a greșit, să i se dea șansa de a corecta acea greșeală. Nu de puține ori am văzut copii care sparg un pahar iar părintele, hop, cu țipete, cu siguranță, copilul nu a dorit să spargă paharul. Trebuie doar să i se spună să fie mai atent. Dacă un copil intră încălțat, deși i s-a spus, în repetate rânduri, să nu mai facă acest lucru, pedeapsa nu este lovirea acestuia, pedeapsa este curățarea mizeriei făcute. Cu siguranță va învăța să respecte regula. Pedeapsa trebuie să fie în concordanță cu greșeala, iar fiecare pedeapsă trebuie să aducă copilului ceva din care să învețe. Dacă el va fi lovit pentru orice, bătaia va deveni ceva normal, iar pe lângă faptul că nu va învăța nimic din violență, nici comportamentul nu va fi corectat.
7. Copilul trebuie să...fie ca părintele
Mulți părinți nu lasă copilul să-și exprime propria dorință, nu îl lasă să aleagă, nu îl lasă să fie el. Noi, oamenii, suntem diferiți, la fel și copiii. Ei trebuie să fie ei, ei nu trebuie să fie noi. Copilul trebuie lăsat să exprime ceea ce simte, să exprime ceea ar dori să realizeze. Noi, adulții, avem tendința de a le impune un mod de a gândi, exprima și simți. Atunci când gândirea, sentimentele, din partea copilului, sunt ciudate sau neconforme, părintele vine cu sugestii, cu o comunicare clară, calmă și cu asigurarea sprijinului.
Educația copilului este un lucru care se clădește, este un lucru greu de realizat și este un lucru care nu are o rețetă, fiecare părinte are datoria de a educa copilul în spiritul omului bun, cinstit, corect, altruist, empatic dar și hotărât, obiectiv, luptător etc. Trebuie să avem, ca și părinți, speranța că propriul copil va avea un viitor de care acesta să fie împlinit ca om al acestei societăți, ca familie, ca prieten, ca părinte.
Publicat de:
Gingean Luminița Gabriela
Profesor înv. preșcolar, la Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”, Toplița.