Publicare GRATUITĂ articole educaționale !

Se acordă adeverință ISSN

Jocul didactic este metoda bazată pe acțiune, prin care profesorul folosește în scop didactic disponibilitatea elevilor pentru joc. Această metodă presupune participarea activă și interactivă a elevului, care îi dezvoltă capacitatea de a se adapta situațiilor noi și capacitatea de a acționa independent pe parcursul jocului.

În cadrul orelor de religie, jocul didactic urmărește realizarea unor obiective religios - morale, prin antrenarea elevilor în verificarea, în comunicarea și fixarea noilor cunoștințe, în apreciere și asociere.

Jocul didactic aduce diferite realități sociale și situații de viață autentice sau posibile în atenția copilului, care, din observator mai mult sau mai puțin pasiv, devine participant direct, un mic actor pe scena propriei vieți, bazată pe înclinația naturală a copilului spre joc. Această metodă sprijină copilul în descoperirea și exprimarea propriilor gânduri, emoții, speranțe, a posibilităților sau limitelor impuse de o activitate desfășurată alături de colegi cu vârstă apropiată sau chiar de adulți (în mediul școlar sau în afara acestuia).

Atractivitatea și eficiența jocului depind de organizarea acestuia și trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • jocul didactic să fie variat, atractiv și să fie ales în funcție de posibilitățile și aptitudinile creative ale elevilor;
  • regulile jocului să fie înțelese de către toți elevii participanți
  • timpul total de joc să se modifice în funcție de gradul de atenție al elevilor;
  • jocul să se desfășoare în mod prietenesc, să antreneze toți elevii în activitate și să urmărească formarea deprinderii de muncă independentă;

 

La ora de religie, ciclul primar, pot fi propuse diverse tipuri de jocuri didactice, în funcție de:

- resursele folosite: jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de întrebări, jocuri pe bază de fișe individuale;

- forma de exprimare: jocuri simbolice, jocuri - ghicitori, jocuri de sensibilizare, jocuri de cuvinte încrucișate ;

- conținutul instruirii: jocuri de cunoștințe religioase, jocuri de literatură religioasă, jocuri muzicale religioase etc.

- procesele psihice stimulate: jocuri de observație, jocuri de atenție, jocuri de memorie, jocuri de gândire, jocuri de creație etc.

 

 

Exemple de jocuri didactice aplicate în cadrul orelor de religie la ciclul primar

 

Clasa I - Jocul didactic - „Tu întrebi, el răspunde!

Scop: dezvoltarea capacității de-a formula întrebări și răspunsuri

Obiective:

- să formuleze întrebări despre ascultarea și neascultarea părinților

- să prezinte urmările ascultării și neascultării părinților – recompense și pedepse

- să definească păcatul strămoșesc și urmările acestuia pe baza imaginilor prezentate de profesor

Regulile jocului:

Profesorul numește un elev care să pună întrebările despre tema anunțată.

Același elev va numi un coleg pentru a da răspunsul și apoi va adresa o altă întrebare unui alt coleg.

 

Clasa I - Jocul didactic „Învățăm și ne jucăm

Scop: dezvoltarea abilităților de a dezlega un labirint

Obiective:

- să indice drumul cel mai scurt al magilor până la locul nașterii Domnului

- să specifice localitatea unde a avut loc nașterea

- să explice apariția unei stele mari și luminoase pe cer

- să prezinte persoanele care au venit să se închine la locul nașterii

Regulile jocului:

Elevii primesc fiecare o fișă de lucru cu două imagini - Plecarea magilor și Nașterea Domnului, încadrate într-un labirint.

Profesorul adresează întrebări recapitulative despre Nașterea Domnului.

Profesorul cere elevilor să indice, cel mai scurt drum al magilor până la locul Nașterii Domnului. Elevii câștigători vor fi recompensați cu puncte roșii (pentru cinci puncte roșii acumulate, în orele de religie, elevul va fi răsplătit cu nota Foarte Bine)

 

Clasa a II-a - Jocul didactic „Recunoaște și scrie

Scop: recunoașterea unor imagini prezentate și dezvoltarea abilităților de a alcătui propoziții cu cuvintele corelate imaginilor, care au înțeles religios

Obiective:

- să recunoască imaginile prezentate

- să scrie cuvintele corelate imaginilor și să alcătuiască propoziții

Regulile jocului:

Elevii vor fi împărțiți în patru grupe, își vor alege un lider, care va extrage o imagine cu sarcina următoare ,,să scrie cuvântul corespunzător imaginii și să alcătuiască o propoziție”.

 

Clasa a II-a - Jocul didactic „Eu încep, tu vei continua...

Scop: dezvoltarea abilităților elevilor de a formula enunțuri despre personalitățile biblice

Obiective:

- să alcătuiască enunțuri cu cuvintele date

- să formuleze alte enunțuri despre personalitățile biblice indicate

Regulile jocului:

Elevii sunt împărțiți în trei grupe.

Fiecare grupă primește o fișă de lucru despre o personalitate biblică.

Se cere elevilor să construiască trei propoziții despre personalitățile Avraam, Isaav și Iacov.

 

Clasa a III-a - Jocul didactic „Învârte și compară

Scop: consolidarea cunoștințelor învățate și realizarea de corelații între ele

Obiective:

- să specifice evenimentele importante din perioada regilor poporului ales

- să stabilească comparativ însușirile regilor Saul, David și Solomon

Regulile jocului:

Profesorul prezintă elevilor un cub, care are pe toate fețele numele regilor poporului ales.

Elevii vor arunca cubul, care va indica numele unui rege.

Se va prezenta evenimentele importante din viața regelui indicat și se va scrie trei însușiri pentru fiecare rege.

 

Clasa a IV-a - Jocul didactic „Copacul cu roade

Scop: dezvoltarea capacității elevilor de a formula acțiuni concrete prin care își manifestă iubirea față de Dumnezeu și aproapele.

Obiective:

- să formuleze acțiuni concrete prin care își manifestă iubirea față de Dumnezeu și aproapele.

- să enumere modalități prin care se pot aplica acțiunile propuse în practică.

Regulile jocului:

Profesorul prezintă copacul decalogului, care o să fie împodobit cu ,,roadele” albastre și roșii, cuprinzând acțiunile concrete prin care își manifestă iubirea față de Dumnezeu și aproapele.

Elevii vor fi împărțiți în două grupe: grupa albastră și grupa roșie.

Grupele prezintă acțiuni concrete de iubire față de Dumnezeu și aproapele pentru fiecare poruncă din decalog și modalități de aplicare în practică.

Împreună cu profesorul se selectează câte o acțiune pentru fiecare poruncă, care se va nota pe bulinele albastre și roșii, urmând să fie lipite pe copacul prezentat.

 

Clasa a IV-a - Jocul didactic „Construim prin joc

Scop: dezvoltarea abilităților pentru realizarea unui rebus cu enunțuri religioase.

Obiective:

- să formuleze enunțuri religioase

- să realizeze un rebus cu enunțurile formulate

Regulile jocului:

Profesorul prezintă elevilor o imagine cu chemarea „Veniți să luați lumină” și le cere elevilor să prezinte slujba unde se adresează această chemare.

Elevii vor realiza un rebus pornind de la răspunsul chemării „Veniți să luați lumină”.

„La Slujba Învierii” pe verticală și enunțurile religioase pe orizontală.

1.La trădat pe Iisus.

2.Intrarea Domnului în...

3.În Grădina Ghetsimani Iisus s-a...

4.În timpul judecății Iisus a fost...

5.Altă denumire pentru Paști

6.Dumnezeu a dat oamenilor...

7.Iisus a fost răstignit pe...

8.La trei zile Iisus a ...

Rebus religios
Rebus religie clasa a IV-a

 

Prin joc copilul își îmbogățește viața afectivă și dobândește în mod progresiv capacitatea de a-și stăpâni emoțiile. El învață să reacționeze sincer, pozitiv sau negativ, față de ceea ce este bun, frumos, moral și față de ceea ce e rău, imoral. Copilul găsește cea mai eficientă recompensă, în însuși faptul de a se juca.

 

Bibliografie:
Metodica predării religiei - prof. univ, dr. Sebastian Șebu, prof. Monica și Dorin Opriș

  • avatarPublicat de:
    Botiș Sorina-Mihaela

    Profesor la Liceul Tehnologic „Dr. F. Ulmeanu”, Ulmeni.