Ghicitorile reprezintă un mijloc de învățare prin descoperire, de stimulare a comunicării prin definirea noțiunilor cunoscute de copii cu ajutorul caracteristicelor acestora. Activitățile care au la bază ghicitorile trezesc în egală măsură curiozitatea și amuzamentul celor mici.
Soarele de primăvară,
A scos din zăpadă-afară
Alb și gingaș clopoțel,
Spuneți, cine este el ?
(Ghiocelul)
E prieten cu ghiocelul
Și e lila , mititelul,
Parfumat și drăgălaș,
Micul nostru…toporaș !
(Toporașul)
Azi la mine în grădină,
Steluțe violet au înflorit,
Cinci floricele pe-o tulpină,
Când le-am văzut, le-am îndrăgit.
(Vioreaua)
Pe-o tulpină adunate,
Multe cupe colorate,
Albe ,roz și parfumate,
Spune-i numele îndată!
(Zambila)
Sădit la margine de drum,
Eu răspândesc suav parfum.
Din floricele mii și mii,
Ciorchini de flori mov-albăstrii.
(Liliacul)
Rămurea cu clopoței,
Albi și gingași, mititei,
Care e numele ei ?
-Hai ,ghiciți, drăguții mei !
(Lăcrămioara)
Floarea mi-o deschid ușor,
Cum apare dimineața,
Cupă albă- colorată,
Pe un lujer așezată.
(Lalea)
Steluță albă , gălbioară,
Cu parfum de primăvară,
Vă zâmbesc iar din grădină
Și vă dăruiesc lumină.
(Narcisa)
Bănuți galbeni- aurii,
Cu petale mii și mii,
Se transformă-n umbreluțe,
Când le suflă trei fetițe.
(Păpădiile)
Cinci petale rotunjoare,
De-un albastru-azuriu…
Te întreb dar eu o știu,
Floricică- floricea, floare de…
(Nu-mă-uita)
- Publicat de:
Rus Ioana
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița P.P. Nr.2, Aiud.