Operațiile evaluării și crearea instrumentelor de evaluare în învățământul preșcolar

Interdependența dintre operațiile evaluării în învățământul preșcolar

Întreaga activitate școlară are ca scop îmbunătățirea performanțelor individuale, iar acest lucru nu poate fi realizat fără evaluare. C. Cucoș nota în lucrarea sa „Pedagogie” (2006) că „estimarea și evaluarea sunt acte de valorizare ce intervin în toate întreprinderile umane” (Cucoș, 2006, p. 365). În aceste condiții, evaluatorii trebuie să dea dovadă, atât cât se poate, de obiectivitate și transparență în apreciere și notare.

A fi un bun evaluator presupune o activitate complexă pentru care sunt necesare cunoștințe variate din diverse domenii (psihologie, pedagogie, management, etc.). De îmbinarea optimă a acestor cunoștințe, precum și de priceperea și talentul cadrului didactic, depinde ducerea la bun sfârșit a procesului educațional, ce va fi încununat cu succesul rezultatelor obținute. Aceste rezultate nu însumează doar „performanțe și capacități „pure” de tipul inteligență, memorie, imaginație, cunoștințe, deprinderi” (Panțuru, 2010, p. 130), fiind totodată observate și aspecte ce țin de personalitatea fiecărui individ. În grădiniță, aceste atribute sunt ușor de apreciat datorită contactului îndelungat pe care îl are profesorul cu preșcolarii.

Profesorul trebuie să demonstreze acea flexibilitate și deschidere spre nou, ce-i permite schimbarea de mentalitate și înțelegerea în profunzime a necesității abordării diferite, a actului de predare-învățare-evaluare. În această ultimă etapă a demersului didactic, va utiliza strategii variate de evaluare, îmbinând oportun, în funcție de scop, metode și instrumente diverse.

Pentru a ajunge la cele mai bune rezultate, educatorul nu trebuie să fie doar un bun evaluator, ci să fi respectat o serie de etape care în final să culmineze cu o evaluare calitativă. În primă fază educatorul precizează finalitățile și identifică necesitățile actului educațional, realizând astfel analiza-diagnoza ciclului managerial viitor. După ce ia decizii potrivite în vederea proiectării și organizării actului educațional, se afirmă ca lider în realizarea obiectivelor, adoptând stilul de conducere potrivit personalității sale. Implementarea noilor strategii de lucru se va finaliza cu evaluarea obiectivă a produselor și proceselor implicate pentru ca rezultatele obținute să poată fi comparate cu cele inițiale: „...(Pentru ce se face evaluarea?, În raport cu ce?, Pentru cine?, Ce se evaluează?, Cu ajutorul căror instrumente și prin ce proceduri?) (Cucoș, 2006, p. 368).

Evaluarea și aprecierile rezultate, trebuie să vină în sprijinul copilului, să-i ofere acestuia o părere corectă despre „ceea ce este, ce știe, și ce poate el să facă”. Scopul acestui demers nu este acela de a realiza clasificări, mai ales în ciclul preșcolar, unde copiii au o evoluție fluctuantă și nu ar trebui să fie etichetați ca fiind „buni” sau „răi”.

Pentru ca actul evaluativ să fie cât mai corect, profesorul trebuie să cunoască și să respecte cele trei operații ale evaluării care „... vizează pașii ce trebuie făcuți în procesul evaluativ până la momentul sau etapa emiterii unei judecăți de valoare asupra prestației elevului” (Panțuru, 2010, p. 56)

Măsurarea „este prima operație a evaluării care stă la baza obiectivă a aprecierii. Prin ea se strâng informații de către evaluator despre proprietățile sau caracteristicile rezultatelor înregistrate, despre însușirile procesului, acțiunii sau fenomenului educativ dat.” (Panțuru, 2010, p. 58). Rezultate diferite se pretează la moduri diferite de măsurare. Pentru a se ajunge la măsurare, este necesară specificarea obiectivelor într-o formă în care realizarea lor poate fi măsurată. Cu alte cuvinte, pentru a măsura, avem nevoie de criterii de evaluare.

Aprecierea corespunde emiterii unei judecăți de valoare. Prin această operație, „pe baza informațiilor culese prin măsurare dar și prin alte surse mai mult sau mai puțin formale (observare, analize etc.) se stabilește valoarea rezultatelor școlare precum și a procesului de învățare” (Panțuru, 2010, p. 58). Aprecierea este, deci, ulterioară măsurării.

Decizia este scopul demersului evaluativ- „reprezintă finalul înlănțuirii de operații ce definesc actul evaluării. În decizie își găsesc justificare și măsurarea și aprecierea. De abia în această etapă își găsesc răspuns întrebări de tipul: „Pentru ce evaluăm? Pentru ce aplicăm proba sau testul? Pentru ce examinăm?” etc.” (Panțuru, 2010, p. 58). Prelungește actul aprecierii într-o notă, caracterizare, hotărâre, recomandare și vizează măsuri de îmbunătățire a activității în etapele următoare.

Între cele trei operații ale evaluării există o strânsă legătură pe care o voi ilustra în cele ce urmează, utilizând o metaforă pentru o mai bună înțelegere a interdependenței dintre acestea.

Măsurarea, aprecierea și decizia se află într-o strânsă interdependență, respectând ordinea precum acele ceasornicului care se rotesc mereu în același sens. Am reprezentat acest demers didactic printr-un ceas, datorită ciclicității date de cadranul acestuia, deoarece există o înlănțuire logică a celor trei etape ale evaluării, locul lor neputând fi omis sau înlocuit. Dacă pe ceas acele respectă parcurgerea tuturor intervalelor orare, în procesul educativ, cadrul didactic ține cont de cele trei etape ale evaluării, respectându-le valorile constructive:

• Măsurarea este punctul de plecate pentru orice act evaluativ, de aceea am reprezentat-o pe ceas ca fiind ora 12.00, îndreptând acele ceasornicului spre acest punct. Pentru ca această etapă să fie corect realizată este necesară formularea unor obiective care să presupună comportamente ale evaluatului ce pot fi măsurate pe baza unor crteii de evaluare formulate în termeni cât mai obiectivi.
• Aprecierea reprezintă pasul următor în evaluare, care presupune emiterea unor judecăți de valoare având la bază măsurătorile realizate anterior. În această etapă nu se stabilește doar valoarea rezultatelor obținute de copii ci și modalitatea prin care s-a ajuns la obținerea acestora, adică întreg proces de învățare.
• Decizia ca ultimă etapă de realizare a evaluării, ea închide cercul celor trei operații, servind drept premisă pentru îmbunătățirea viitoarelor acte educative. Fără a fi respectată această etapă, evaluarea s-ar rezuma doar la notare, fiind ignorată optimizarea întregului proces didactic. În metafora realizată prin desen, am semnalat acest aspect prin soneria ceasului, care în momentul deciziei, aduce la cunoștință cadrelor didactice că procesul de evaluare nu este încă finalizat. Nu trebuie să fie scăpate din vedere aspecte precum: schimbarea/adaptarea strategiei de lucru, introducerea unor metode alternative de evaluare, munca individualizată, etc.

Alături de predare și învățare, în procesul didactic, stă evaluarea care ocupă un loc foarte important. Fără ea actul didactic nu ar putea fi îmbunătățit iar performanțele copiilor nu s-ar ridica la nivelul așteptărilor tuturor factorilor implicați în educație. Această afirmație este reprezentată grafic prin piramida pe care este așezat ceasul metaforic. Evaluarea, cu cele trei operații ale sale, conferă stabilitate întregului proces didactic.

 

Elaborarea instrumentelor de evaluare și autoevaluare pentru preșcolari

„Instrumentul de evaluare este parte integrantă a metodei, prin care se concretizează măsurarea cunoștințelor și deprinderilor preșcolarului.” (Cazacu, A., Chiriac, M., (fără an), p. 71). Unele instrumente de evaluare necesită timp și efort din partea educatoarei pentru a fi întocmite, dar ele sunt cu siguranță utile. Cel mai întâlnit instrument de evaluare a copiilor este testul, care în grădiniță poate fi întâlnit și sub alte denumiri (fișă de lucru, probă, etc.).

Testul trebuie să îndeplinească anumite funcții:

• să identifice nivelul de pregătire a preșcolarilor;
• să evalueze atât eficiența procesului de predare cât și întregul demers didactic;
• să identifice dificultățile de învățare.

În întocmirea testului educatoarea va ține cont de următoarele criterii:

• va formula itemi simpli în concordanță cu obiectivele propuse;
• testul nu va suprasolicita copilul nici ca timp, nici ca dificultate a probelor;
• va realiza bareme de corectare și notare;
• va formula descriptori de performanță pentru fiecare categorie de rezultate așteptate (comportament însușit, în dezvoltare și absent)

Un instrument de evaluare corect construit trebuie să aibă anumite calități:

• Validitatea testului: acesta măsoară ceea ce și-a propus educatoarea să măsoare cu ajutorul lui
• Fidelitatea testului: atunci când rezultatele rămân neschimbate în condițiile mai multor aplicări în același context.
• Obiectivitatea testului: se referă la gradul de concordanță între aprecierile făcute de evaluatori independenți în ceea ce privește răspunsul anticipat ca fiind corect.
• Aplicabilitatea: este dată de calitatea testului de a fi aplicat și interpretat cu ușurință.

Un test bine realizat nu măsoară doar cunoștințele preșcolarilor ci și ceea ce pot face aceștia cu ele. Testele întocmite ar trebui să vizeze și alte laturi decât cea informațională (priceperi, deprinderi, abilități, atitudini, etc.)

În grădiniță se utilizează atât teste standardizate, cât și teste realizate de către educatoare. Acestea din urmă sunt întocmite în concordanță cu obiectivele Curriculumului pentru învățământul preșcolar sau vizează itemi desprinși din Fișa de progres elaborată de MEN.

Etapele de întocmire și aplicare a unui instrument de evaluare sunt: stabilirea conținuturilor și a obiectivelor, formularea itemilor, elaborarea baremului de corectare și notare, aplicarea testului la grupă, evaluarea și interpretarea rezultatelor.

Matricea de specificații este un instrument utilizat în proiectarea testelor, reprezentând un plan, o schiță prin care educatoarea se asigură că testul răspunde cerințelor anticipate. Prin această matrice educatoarea poate controla acoperirea ariilor de conținut sau a unităților de învățare și poate observa în ce măsură se pot atinge obiectivele propuse.

 

Bibliografie:

Cazacu, A., Chiriac, M. (studiu științific), fără an, Evaluarea, ghid al activității din grădiniță;
Cucoș, C., (2006), Pedagogie, Ed. Polirom, Iași;
Panțuru, S. (2010), Teoria și metodologia evaluării, suport de curs pentru înv. la distanță, Ed. Univ. Transilvania, Brașov;
Panțuru, S., (2014) Metode de evaluare complexă a copilului și a grupei/clasei, suport de curs, ppt, master PETSM, Brașov.