Povestea unui Arici Țepos

Dedic această poveste celui mai iubit Arici Țepos, Anastasia!

Demult, tare demult, așa cam pe vremea când frunzele copacilor erau verzi tot timpul, iar păsările nu auziseră încă de călătorii peste mări și țări, trăiau la mijlocul unei păduri de brad mai multe familii de urși, alături de bursuci, arici și vulpi. Fiecare familie era formată din părinți, bunici și copilași, care mai de care mai dornici de a face cât mai multe năzdrăvănii și a învăța cât mai repede deprinderile necesare traiului în pădure.

Toate animalele acestei păduri trăiau într-o armonie perfectă...sau cel puțin așa își doreau să fie.

Glasul micilor animăluțe străbătea ca un ecou întreaga pădure de brad, astfel că acestui grup i se duse numele peste multe văi și munți că ar fi cel mai unit și că regulile sunt respectate de către toți.

Nu departe de acest loc magic, puțin mai ferită de ochii celorlalți, se afla o vizuină frumos construită, cu ramuri așezate perfect, astfel încât, dacă nu știai că acolo locuiește cineva, ai fi putut trece nepăsător pe lângă ea. Ce era inedit la acest loc? Oare ce îl făcea atât de special? De ce se afla vizuina afară din grupul organizat de la mijlocul pădurii? Această vizuină adăpostea la loc sigur o familie de bursuci, mama-bursuc, tata-bursuc și fiul-bursuc...stați puțin...

– Știți ce e ciudat la această familie? Fiica-bursuc nu era deloc bursuc, ci era o frumusețe de arici țepos...Vă puteți voi imagina, dragi copii, o familie atât de ciudată? Oare cum își îmbrățișau bursucii fiica-arici țepos? Trebuie să fie o ciudățenie mare, de aceea trăiau izolați de restul grupului... poate ar fi prea rușinos ca într-un loc în care domnește perfecțiunea să viețuiască această familie ciudată? Sunteți de acord? Oare care este povestea acestei familii?

Am să-ți spun eu, copilaș drag, povestea celui mai îndrăgit pui de arici, ariciul țepos și dragostea fără margini a familiei de bursuci.

La sfârșitul anotimpului ploios și începutul celui mai friguros anotimp, într-o seară pe când bursucul tată se întorcea de la adunat merinde pentru cămară, brusc, se împiedică peste o grămadă de crenguțe uscate și se lovi la piciorușul stâng. Se răsuci de vreo două ori până să se ridice, dar ce să vezi, pe când reuși să se ridice, nu-i veni să-și creadă urechilor ce aude...i se păru o nălucă? Să fie de la căzătură? Nu s-a mai pomenit ca în aceste locuri să calce picior de animal și totuși chiar era real ...în apropiere se auzea tot mai intens plânsul unui puiuț de animal... Se răsuci bursucul de câteva ori ca să vadă de unde venea zgomotul, ridică vreo trei crengi, inspectă cu atenție patru bolovani... doar, doar va găsi locul de unde se auzi plânsul. Pe când voia să se dea bătut, crezând că lovitura de mai devreme îi provoca halucinații, un zgomot prelung și un plâns suspinat îi atrase din nou atenția. Se apropie tot mai mult de locul de unde se auzea plânsul, speriat parcă de ce urma să vadă...răsuflă de două ori, apoi ridică încet frunza unui brusture...și, ce să vezi, un pui mic și drăgălaș de...oare ce animăluț o mai fi acesta? se întrebă nedumerit bursucul.

– Cine te-a pierdut în această pădure, micuțule? zise bursucul așa ca pentru el, pentru că oricum nu avea cum să-i răspundă mica creatură. Oare cum de te-ai rătăcit pe aici? Cine ar lăsa un animăluț lipsit de apărare în această pădure întunecată? Trebuie să fie o explicație pentru ce se întâmplă aici! Nu cred că ar putea cineva să te abandoneze chiar așa! Of, micuțule, te voi lua la mine acasă, iar mâine voi merge să-ți caut părinții. Sigur și ei sunt îngrijorați din cauza ta...

Multe gânduri îi fulgerau prin minte bursucului, uitase chiar și de lovitura de la picior, acum era tare preocupat să-i facă bietului pui un culcuș în care să-l transporte în siguranță spre locuința lui încălzită. Pe drum îi treceau în minte tot felul de scenarii. Abia când ajunse în fața vizuinii își dădu seama că, preocupat cum era de micuț, uitase cu desăvârșire de desaga cu merindele adunate în acea zi, însă alungă repede această preocupare și bătu zdravăn la ușă ca să intre cât mai repede la căldură.

– Bună seara, dragul meu! zise doamna bursuc. Astăzi ai întârziat puțin, mi-am făcut griji pentru tine...dar unde e desaga? zise ea foarte surprinsă, văzându-l pe bursuc cu ceva ciudat în brațe, în loc de ceea ce avea el de obicei.

– Draga mea,...nu apucă să spună prea multe domnul bursuc, când deodată, ca din gaură de șarpe începu să strige și să se agite micul ghemotoc găsit în pădure.

– Aoleuuuu! strigă doamna bursuc speriată foc. Ce este asta? Ce s-a auzit?

Bursucul începu să-i spună soției lui ce a pățit în pădure, cum s-a împiedicat în niște crenguțe și cum, în timp ce se ridică să plece, auzi scâncetul acestui ghemotoc. Doamna bursuc se mai liniști, înțelese că acest pui are nevoie de ajutor și că sigur este flămând. În sufletul femeii bursuc se aprinse o scânteie de dragoste pentru micul neajutorat și repede încălzi lapte ca să hrănească puiul și-i pregăti un culcuș călduț lângă sobă.

– Haide, ariciule, trebuie să-ți fie foarte foame... uită-te la tine ce frumos ești! zise doamna bursuc cu lacrimi de fericire. Tu ești un arici țepos!

Ghemotocul adormi repede, după ce bău tot laptele.

– Dragul meu bursuc, mâine va trebui să mergi să-i cauți părinții acestui pui. Cu siguranță sunt îngrijorați de lipsa lui.

– Oare doar eu m-am gândit? zise șoptind bursucul. Știi cât de mult ne-am dorit noi să avem un copilaș... și uite că...

– Știu, dragul meu, ne dorim de multă vreme un copil, dar trebuie să ne gândim că poate undeva în pădurea aceasta niște părinți suferă amarnic pierderea puiului lor. Trebuie să mergi să-i cauți părinții... Oricât de mult ne dorim un puișor al nostru, trebuie să avem nădejde în Dumnezeu că el știe ce-i mai bine pentru noi și pentru acest pui.

– Mâine dimineață voi merge în luminișul unde l-am găsit și voi începe căutările părinților lui din acel loc. Ai dreptate, draga mea, acest pui are nevoie mai mare de părinții lui, decât avem noi nevoie de un copil...Dumnezeu le cunoaște pe toate și nu ne pierdem noi nădejdea.

Și întorcându-se trist spre culcușul ariciului îi spuse:

– Îți voi căuta mâine părinții și te voi duce la familia ta adevărată! Ne-ar fi plăcut să rămâi cu noi, dar... sigur părinții tăi suferă din cauza pierderii tale.

Dimineața veni cu un frumos răsărit tomnatic. Domnul bursuc se trezi repede și luându-și în desagă mâncare porni în căutarea familiei puiului găsit.

– La revedere, draga mea! La revedere, puiuț țepos! Nu mă voi întoarce până ce nu-ți voi găsi familia! zise bursucul pornind la drum.

Cărările prin pădure sunt întunecate, multe dintre ele seamănă perfect, dacă nu ai fi obișnuit cu ele, ai putea foarte ușor să te rătăcești. Bursucul nostru știa foarte bine unde găsise puiul așa că porni înspre locul unde s-a împiedicat.

Multe gânduri avea bursucul în legătură cu puiul găsit. Parcă ar fi vrut să-l păstreze... Poate cineva nu l-a dorit și l-a abandonat în pădure ca să-l găsească o altă familie care să-l poată iubi? Ce-ar fi să se întoarcă acasă diseară și să-i spună doamnei bursuc că pot să-l păstreze pentru că n-a găsit pe nimeni? Așa-i că ar fi egoist? El nu poate fi așa!

– Nu, nu...ce gânduri sunt acestea care-mi străbat mintea! Eu nu pot să mint! Nu pot să fiu egoist... oricât de mult îmi doresc un copil, cineva suferă că l-a pierdut. Noi nu avem un copil al nostru, dar știu că un părinte ar merge până la capătul pământului ca să-l vadă fericit și bine pe copilul său!

Așa gândea bietul bursuc, credea din tot sufletul că o mamă și un tată nu pot altfel decât să-și iubească propriul copil.

Lucrurile ar fi așa de simple, dacă am trăi într-o lume perfectă, însă bietul bursuc avea să trăiască cea mai nefericită experiență a existenței sale.

Tu, copile, știai că sunt părinți care nu-și pot iubi copilul? Știai că unii părinți se nasc fără dragoste pentru cei mici și din această cauză Dumnezeu caută părinți cărora le sădește atâta dragoste în suflet încât ar putea iubi la nesfârșit un alt copil, care nu este al lor?

Așa s-a întâmplat și cu micul pui de arici țepos. Părinții lui adevărați n-au avut suficientă dragoste ca să o împărtășească cu el, așa că au hotărât să-l lase pe micul pui să fie îngrijit de alți părinți.

Întristat s-a întors bursucul din pădure. Se simțea atât de mărunt și de deznădăjduit, încât lacrimi amare îi brăzdau chipul. Ce avea să-i spună soției? Cum să-i împărtășească acesteia cuvintele pe care le auzise la cei care îi erau părinți adevărați micuțului? Nu înțelegea cum putea cineva să abandoneze un biet pui și să nu aibă nicio dorință de a-l revedea! Ca să-și ușureze povara lacrimilor care curgeau neîncetat, bursucul începu să se roage și, oprindu-se puțin ca să se odihnească, adormi sleit de puteri pe o buturugă.

Somnul îi aduse un vis așa de frumos...se făcea că Dumnezeu îi puse în mâini un puișor mic de arici țepos și-i spuse cu glas blând:

– Să știi că dragostea pentru un copil este cel mai prețios lucru pe care l-am lăsat Eu pe pământ. Bunătatea și răbdarea pentru un copil sunt atributele unui bun părinte. Eu am văzut în tine și în soția ta cei mai devotați părinți. Nu veți avea un copil al vostru, dar puiul de arici țepos pe care l-ai găsit va fi parte din familia voastră. Îl las pe mâinile voastre și știu că-i veți oferi cea mai aleasă educație. Sunteți niște bursuci-părinți minunați și știu că-l veți iubi pe pui mai mult decât orice pe lumea aceasta. Du-te la doamna bursuc și-i povestește că Dumnezeu aduce minuni în viața celui care are răbdare, bunătate și dragoste pentru semeni.

Trezindu-se din somn, bursucul merse grăbit spre vizuina lui. Își amintea fiecare cuvânt spus de Dumnezeu în vis și voia să-i împărtășească doamnei bursuc această minune.

Alergând spre casă, într-un suflet, domnul bursuc simți că s-a petrecut cea mai mare minune din viața lui. Cu cât se apropia mai mult de casă, ceea ce simțea era dragoste nesfârșită care izvora din inima lui pentru puiul de arici țepos.

Când a ajuns la vizuină, doamna bursuc îl întâmpină pe soțul ei cu puiul de arici țepos în brațe și cu lacrimi în ochi. Credea că va fi ultima dată când va mai avea în brațe acest ghemotoc, și-i fusese îndeajuns câteva ore petrecute alături de el, ca să simtă cea mai pură dragoste de mamă.

– Draga mea soție, s-a întâmplat o minune. Pot doar atât să-ți spun că aricii, pe care nu-i pot numi părinți ai acestui pui, au spus că ne oferă nouă acest pui de arici țepos ca să-l îngrijim și să-l iubim cum știm noi mai bine. Sunt atât de fericit!

– E un dar de la Dumnezeu! Acest pui de arici e răspunsul la rugăciunile noastre! zise doamna bursuc plângând de bucurie.

– Îl vom iubi ca pe propriul copil! Cine ar putea să spună că nu e puiul nostru?

Anii trecură, micul pui, deveni curând o fetiță-arici țepos pregătită să meargă la școala din pădure. Educația primită de la părinții ei iubitori au transformat-o într-un pui de arici manierat, prietenos, respectuos, harnic, plin de compasiune pentru vietăți și mai presus de toate cu un suflet pur, dornic de a cunoaște ce se află și dincolo de vizuina familiei.

Cunoștea cum a venit pe lume, părinții ei nu-i ascunseseră nicio clipă originea sa, pentru că era atât de evidentă diferența dintre arici și bursuc. Fetița-arici țepos acceptase destinul și era profund îndatorată părinților ei iubitori, care i-au oferit cea mai bună educație și, în același timp, îi mulțumea lui Dumnezeu pentru familia pe care i-a dăruit-o.

Părinții își făceau griji că, mergând la școală, ceilalți pui, aflând povestea ei ar putea să o necăjească.

– Draga mea fiică, zise bursucul-tată cu vocea plină de emoție. Astăzi vom merge împreună la școala din pădure și... poate vei auzi vorbe urâte spuse la adresa noastră, poate unii pui nu vor dori să se joace cu tine, crezând că ești diferită de ei...tu să îți amintești mereu de dragostea profundă ce ți-o purtăm și să nu uiți niciodată că, chiar dacă nu ești părticică din trupul nostru, ești cea mai aleasă părticică din inima noastră!

– Te iubim foarte mult, domnișoară-arici țepos! spuse mama-bursuc plină de emoție.

– Mamă, tată! zise fetița-arici cu optimism în glas, poate că nu v-am spus niciodată, dar sunteți comoara mea de preț. Sunteți brațele care m-au legănat când plângeam, sunteți mâinile care au muncit din greu pentru ca eu să am tot ce-mi doresc, sunteți ochii care mi-au vegheat nopțile când eu dormeam, sunteți gura care m-a învățat să vorbesc, sunteți faptele cele bune care mi-au purtat pașii pe cărările drepte și... șiroaie de lacrimi curgeau pe fața ei, și sunteți inima care bate în pieptul meu. Ce dar minunat sunteți voi pentru mine! Bănuiesc doar că unii colegi de la școală ar putea să ne jignească, iar dacă va fi așa, le voi răspunde cu dragoste, așa cum m-ați învățat. Vă iubesc mult, dragii mei părinți! zise fetița-arici țepos sărutându-le mâinile brăzdate.

Dragi părinți, părinți care nașteți copii și părinți care nașteți copii în inimă, lăsați prejudecățile deoparte. Fiecare ființă care vine pe lume este un dar ceresc. Nu-i judecați cu asprime pe cei care iau în grijă copilul nedorit al altora, pentru că adevărații părinți sunt cei care te cresc, nu cei care te nasc. Învățați-i pe copiii voștri dragostea, respectul, bunătatea! Sădiți în mintea și-n inima lor faptele cele bune și gândurile aducătoare de folos!

Copil iubit-născut din inimă, ești cel mai de preț dar pentru părinții tăi! Răsplătește-i pe cei care te cresc cu dragostea, ascultarea se bunătatea ta!

Copile, oare cum îl vei primi la școala din pădure pe ariciul țepos?

Te iubim, Anastasia!