Factorii interni și externi ai devianței juvenile

Devianța juvenilă, definită ca un comportament antisocial sau criminal manifestat de către tineri, este o problemă complexă cu o multitudine de cauze. Înțelegerea factorilor interni și externi care contribuie la această problemă este esențială pentru a dezvolta strategii eficiente de prevenire și intervenție.

Devianța juvenilă se manifestă sub diverse forme, putând fi clasificată în funcție de severitate și tipul de comportament: Devianța ușoară care include comportamente precum absenteismul de la școală, minciuna, furtul minor sau încălcarea regulilor școlare. Devianța moderată care implică comportamente mai grave, cum ar fi vandalismul, hărțuirea, consumul de substanțe interzise sau implicarea în bande. Devianță severă care cuprinde infracțiuni majore, cum ar fi jafurile, agresiunile grave sau traficul de droguri.

În științele sociale, devianța socială este un termen larg care cuprinde toate acțiunile, cuvintele și imaginile care contravin normelor comportamentale acceptate în societate și standardelor etice. Spre deosebire de delincvență sau infracționalitate, care se referă strict la acțiuni ilegale, devianța socială are o definiție mult mai amplă. Aceasta poate include orice comportament, cuvânt sau imagine care este considerat inacceptabil de grupul social în care există individul, chiar dacă nu este neapărat ilegal.

Iurie Caraman și Mariana Buciucianu, doctori în sociologie într-o investigație socială sub forma de articol care este intitulat „UNELE CONSIDERAȚII PRIVIND DEVIANTA JUVENILĂ” spun că: „Problemele delicvenței generației în creștere au o identitate proprie . Pentru societatea noastră problema delicvenței juvenile persistă cu o actualitate deosebită, având dimensiuni și implicații profunde, deosebit de sensibile la procesele schimbării sociale. Diminuarea cauzelor și condițiilor care generează sau favorizează manifestările antisociale în rândul unor minori și tineri solicită elaborarea unor modele etiologice predictive capabile să cuprindă complexitatea diferitor factori delictogeni. În acest sens, toate măsurile întreprinse trebuie să se raporteze cel puțin la trei niveluri: macro-social, micro-social și individual. Totodată, soluțiile elaborate nu vor atinge rezultatele scontate decât dacă toți actorii implicați (autoritățile cu responsabilitate în protecția minorilor, autoritățile de control social de la nivel social și local, instituțiile de învățământ, societatea civilă, organizațiile internaționale, etc.) își împărtășesc ideile, experiențele pozitive și mobilizează într-o manieră rațională resursele umane și materiale.”

Există diverse teorii care încearcă să explice cauzele devianței juvenile, oferind perspective complementare. Teoria biologică susține că anumite predispoziții genetice pot crește riscul de implicare în comportamente deviante. Teoria psihologică se concentrează pe factorii individuali, cum ar fi trăsăturile de personalitate, tulburările mintale sau traumele din copilărie. Teoria socială pune accent pe factorii sociali și economici, precum sărăcia, inegalitatea socială sau lipsa oportunităților. Teoria culturală examinează normele și valorile culturale care pot influența comportamentul tinerilor.

E. Nicolăescu definește devianța ca fiind: „o formă particulară a comportamentului deviant. În sens juridic, este asimilată comportamentului infracțional și este privită ca faptă ce prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută în legea penală. Sub aspect psihosocial, comportamentul delincvent este caracteristic unei persoane care își atinge scopurile și aspirațiile pe căi sociale inacceptabile. Putem spune că delincvența este forma antisocială a comportamentului deviant. Autorii care s-au preocupat de explicarea comportamentului delincvent au insistat să se țină cont de principiul determinismului social, potrivit căruia, actele comportamentale umane pot avea o cauzalitate externă, determinată de anumite circumstanțe sociale. Dar aceste circumstanțe sociale, singure, nu explică devianța și delincvența. La fel de importanți sunt și factori precum nivelul de maturitate individuală, dezechilibrul existent între interesele persoanei și ale societății. Delincvența se manifestă prin neacceptarea de către individ a normelor colectivității.”

Comportamentul delincvent, conform opiniei unor cercetători, se caracterizează prin consecințe antisociale, încălcarea legii, intenție antisocială deliberată, conexiunea dintre intenție și acțiune și probarea și sancționarea juridică. Familia și comunitatea joacă un rol crucial în prevenirea și combaterea devianței juvenile. Un mediu familial stabil și suportiv, cu părinți implicați și modele pozitive, poate reduce semnificativ riscul de implicare a tinerilor în comportamente deviante. De asemenea, o comunitate coezivă, care oferă oportunități de recreere și sprijin tinerilor, poate contribui la prevenirea devianței.

Factorii interni și externi nu acționează în mod izolat, ci interacționează complex pentru a contribui la devianța juvenilă. De exemplu, un tânăr cu o predispoziție genetică spre impulsivitate (factor intern) poate fi mai predispus la implicarea în comportamente deviante dacă este expus la violență în familie sau în cartier (factor extern). Factorii interni, care includ, trăsăturile de personalitate, structura neuro-psihică, formate sub influența unor factori externi, mai ales a celor familiali și frustraționali.

Tulburările mintale, cum ar fi depresia, anxietatea și ADHD-ul, pot fi asociate cu un risc crescut de devianță juvenilă. Depresia, anxietatea, ADHD-ul și tulburările de comportament pot afecta gândirea, emoțiile și comportamentul tinerilor, crescând vulnerabilitatea la devianță. Un tânăr cu depresie poate absenta de la școală sau se poate retrage social, crescând riscul asocierii cu grupuri negative.

Dificultățile de adaptare la adolescență pot duce la un comportament deviant, iar una dintre cauzele majore este o imagine de sine nerealistă. Conceptul de "satisfacție de sine" a fost introdus de K. Rogers ca indicator al sănătății mentale. Practica sa terapeutică a demonstrat că problemele emoționale și comportamentale sunt adesea asociate cu o discrepanță semnificativă între așteptările individului de la sine și realitatea sa.

O imagine de sine supraestimată, dar adecvată, este un semn al adaptării sociale și al bunăstării emoționale în grup, conform lui R. Dymond. În schimb, o imagine de sine subestimată sau supraestimată în mod nejustificat indică probleme de adaptare.

Abuzul fizic sau emoțional, neglijarea și experiențele traumatice din copilărie pot avea un impact semnificativ asupra dezvoltării emoționale și sociale a tinerilor, crescând vulnerabilitatea lor la comportamente deviante. Experiențele traumatice pot duce la dificultăți în gestionarea emoțiilor, relaționarea cu ceilalți și controlul impulsurilor, crescând riscul de implicare în comportamente deviante.

Dificultățile de învățare și problemele academice pot duce la frustrare, scăderea stimei de sine și abandonul școlar, factori care pot contribui la implicarea în comportamente deviante. Dislexia, discalculia și alte dificultăți de învățare pot duce la frustrare, stimă de sine scăzută și abandon școlar. Tinerii care se simt marginalizați din cauza problemelor de învățare pot fi mai predispuși să caute apartenența în grupuri deviante.

Maria Vîrlan într-un articol spune: „Robins subliniază rolul familiei dezorganizate în geneza tulburărilor de comportament. Cercetările lui Lewis, Heston, Rutter au demonstrat că comportamentul deviant își are origini în perioada antepreșcolară, fiind un eșec al socializării și având baza principală în carența afectivă. În absența mamei, dar în condiții fizice bune de dezvoltare, copilul devine introvertit, apatic, se izolează, fiind dominat de reflexul de apărare - devine agresiv și violent. Tulburările de comportament apar ca o formă de protest fată de lipsa de afecțiune parentală.”

Factorii externi care pot influența devianța juvenilă includ factorii socioculturali, economici, socio-afectivi și educaționali din cadrul macro grupurilor și microgrupurilor umane, în care trebuie să se integreze treptat copilul și tânărul, începând cu familia. A. Neculau (1983) subliniază, că tenacitatea și brutalitatea manifestate în comportamentul tinerilor pot fi deghizate, că ele nu sunt caracteristice preadolescentului, ci sunt o reacție la influențele educative neadecvate. Studiile au demonstrat că lipsa afecțiunii din partea familiei poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării emoționale și comportamentale a copiilor. Afecțiunea oferă copiilor un sentiment de siguranță și stabilitate, care îi ajută să gestioneze mai eficient frustrările și provocările vieții. Lipsa acesteia, în schimb, poate duce la o serie de probleme de personalitate și de comportament.

Asocierea cu tineri implicați în comportamente deviante poate crește riscul ca un tânăr să adopte și el astfel de comportamente. Asocierea cu tineri implicați în acte de vandalism, consum de substanțe sau alte comportamente deviante crește riscul ca un tânăr să adopte și el astfel de comportamente. Dorința de apartenență și presiunea din grup pot juca un rol important în acest sens.

Lipsa resurselor financiare și accesul limitat la educație și oportunități de angajare pot împinge tinerii spre activități ilegale sau riscante. Tinerii provenind din medii socio-economice defavorizate pot avea acces limitat la educație de calitate, activități recreative pozitive și oportunități de angajare. Lipsa perspectivelor de viitor poate duce la frustrare și poate împinge unii tineri spre activități ilegale pentru a obține bunuri materiale.

Studii recente au demonstrat o corelație strânsă între lipsa educației și infracționalitatea la minori. Absenteismul și abandonul școlar sunt adesea semne ale unor probleme mai profunde care pot duce la comportamente infracționale. Elevii care nu se simt implicați în educație sau care se confruntă cu dificultăți de învățare sunt mai predispuși să se angajeze în activități ilegale. Un climat școlar caracterizat de neîncredere între elevi și profesori, reguli neclare și sancțiuni inconstante poate contribui la creșterea riscului de infracționalitate. Lipsa de sprijin și încurajare din partea cadrelor didactice poate determina elevii să caute satisfacție și validare în alte grupuri, potențial cu influențe negative. Elevii cu rezultate slabe la școală sunt mai predispuși să se implice în comportamente infracționale. Studiile au demonstrat o corelație directă între performanța academică scăzută și severitatea infracțiunilor comise, precum și cu persistența comportamentului infracțional în timp. Mulți dintre factorii care influențează infracționalitatea juvenilă își au originile în familie, educație și comunitate. Lipsa de stabilitate familială, sărăcia, expunerea la violență domestică sau neglijare pot crește semnificativ riscul de a dezvolta comportamente infracționale.

 Având în vedere complexitatea factorilor care contribuie la infracționalitatea juvenilă, este important de reținut că simpla aplicare a unei pedepse sau a unei măsuri educative nu poate corecta un comportament infracțional. Abordarea eficientă a acestei probleme necesită o abordare holistică care să ia în considerare cauzele profunde ale infracționalității și să ofere alternative constructive pentru tinerii în dificultate.

Violența domestică, violența în școală sau violența din comunitate poate avea un impact negativ asupra dezvoltării sociale și emoționale a tinerilor, crescând riscul de implicare în comportamente deviante. Expunerea constantă la violență poate duce la desensibilizare și la adoptarea unor comportamente agresive ca mecanism de coping.

Disponibilitatea drogurilor ilegale și a alcoolului poate crește riscul de consum abuziv și de implicare în comportamente deviante. Substanțele psihoactive pot afecta judecata și comportamentul, crescând riscul de implicare în activități ilegale sau periculoase.

Mediatizarea violenței, a crimei și a altor comportamente deviante poate normaliza aceste comportamente în ochii tinerilor și îi poate influența să le adopte. Mass-media poate prezenta un aspect distorsionat al realității, făcând criminalitatea să pară mai atrăgătoare sau lipsită de consecințe. Mass-media poate prezenta un aspect distorsionat al realității, făcând criminalitatea să pară mai atrăgătoare sau lipsită de consecințe. Mass-media poate prezenta o imagine distorsionată a realității, glorificând violența, criminalitatea și comportamentele deviante, ceea ce poate influența negativ percepția tinerilor asupra lumii și le poate crește riscul de a se implica în astfel de comportamente.

Dorința de a se conforma grupului și de a fi acceptat de ceilalți poate pune presiune pe tineri să se implice în comportamente deviante, chiar dacă nu sunt de acord cu ele. Această presiune poate fi deosebit de puternică în adolescență, când identitatea de grup este extrem de importantă. Tinerii care sunt discriminați sau marginalizați din cauza rasei, etniei, religiei, orientării sexuale sau a altor factori pot experimenta sentimente de izolare, furie și frustrare, care pot duce la implicarea în comportamente deviante ca o modalitate de a face față acestor sentimente.

Pentru a rupe aceste cicluri vicioase, sunt necesare intervenții la diferite niveluri, începând cu prevenția primară care se realizează cu ajutorul unor programe de parenting prin oferirea de cursuri și programe de susținere părinților îi ajută să își dezvolte abilitățile parentale și să creeze un mediu familial pozitiv pentru copii. Investiții în educație, prin asigurarea accesului la o educație de calitate, incluzivă, bazată pe metode alternative pentru tinerii cu dificultăți de învățare, îi ajută să își dezvolte abilitățile și stima de sine. Programe de dezvoltare socială și emoțională, dezvoltarea inteligenței emoționale îi ajută pe tineri să își gestioneze emoțiile, să rezolve conflicte și să ia decizii responsabile.

Prevenție secundară se poate realiza prin identificarea timpurie a factorilor de risc, evaluarea copiilor și tinerilor pentru a identifica semne ale unor probleme precum depresia, ADHD-ul sau dificultățile de învățare permite intervenția timpurie și reducerea riscului de devianță. Oferirea de consiliere individuală sau de grup tinerilor care se confruntă cu probleme emoționale sau comportamentale îi ajută să dezvolte strategii de coping sănătoase. Tinerii care au abandonat școala sau se confruntă cu lipsa oportunităților pot beneficia de programe de calificare profesională pentru a dobândi abilități necesare integrării pe piața muncii.

Prevenție terțiară se poate realiza și ea prin: programe de justiție juvenilă restaurativă unde accentul se pune pe reabilitarea tânărului delincvent, înțelegerea consecințelor faptelor sale și repararea prejudiciului cauzat. Centre de detenție juvenile cu programe educaționale prin oferirea de educație și programe de dezvoltare personală în centrele de detenție ajută tinerii să se reintegreze cu succes în societate după eliberare. Programe de sprijin pentru familiile cu tineri delincvenți, oferirea de consiliere și terapie familiilor tinerilor delincvenți îi ajută să își îmbunătățească comunicarea și relația cu aceștia, reducând riscul recidivei.

 

Bibliografie:

• Neculau, A. A fi elev, București: Albatros, 1983. ISBN: 7348-098-6
• https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Unele%20consideratii%20privind%20devianta%20juvenila_0.pdf accesat la data de 25.04.2024
• https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/85-96_5.pdf accesat la data de 25.04.2024
• https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/69_72_Aspectul%20dimensiunilor%20psihologice%20si%20socio-juridice%20ale%20delincventei%20juvenile.pdf accesat la data de 25.04.2024
• https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/206-211_16.pdf accesat la data de 25.04.2024