Publicare GRATUITĂ articole educaționale !

Se acordă adeverință ISSN

Un psiholog nonconformist, Pera Novacovici, spune că „fără creativitate nu există soluții la probleme, nu există o viziune a viitorului, nu există găsirea oportunităților și fructificarea lor, nu există alternative, nu există exprimarea ființei umane la întregul ei potențial”, de unde și premisa acestei lucrări.

Odată cu debutul în învățământul primar mi-am dorit să fiu un profesor inovativ, plin de creativitate, cu soluții la orice, etc, însă perioada critică prin care am trecut în ultimul an (pandemia Covid19) mi-a cam dat planurile peste cap și într-un timp foarte scurt m-am trezit în pielea profesorului tradițional care predă, ascultă, dă teme, motiv pentru care a trebuit să încep să mă documentez, să mă adaptez la noul mod de predare (on-line).

Plecând de la ceea ce spune Peter Arnold în Legea Creativității: „Orice progres începe cu o idee în mintea cuiva. Tot ceea ce mintea noastră poate concepe și crede cu adevărat, poate să și obțină.”, voi descrie cum ales să-mi evaluez elevii la sfârșitul anumitor unități tematice cu ajutorul unei tehnici complementare de evaluare care pune în valoare capacități, comportamente, aptitudini de cercetare, sintetizare și organizare a informațiilor, clarificare conceptuală, o integrare ușoară a cunoștințelor asimilate, determinând astfel un nivel crescut de creativitate, implicare și motivare a elevilor.

Tehnica se numește Jurnalul Creativ și presupune o metodă de lucru interactiv - creativă care îi ajută pe elevi să sintetizeze ceea ce au învățat la diferite discipline, satisfăcând libertatea de exprimare și opinie stimulând înțelegerea relației cauză - efect și care în același timp permite o abordare sistematică care conduce la eficientizare. Această tehnică presupune realizarea unei cărți sau, mai bine zis, realizarea unui jurnal creativ care cuprinde:

  • Foaia albă conține informații generale – diverse surse;
  • Foaia galbenă conține curiozități – cercetare, descoperire;
  • Foaia roșie conține opinii personale – perspectivă emoțională pozitivă, constructivă;
  • Foaia albastră conține aplicații practice/atelier de creație - aplicabilitate;
  • Foaia verde conține soluții – idei noi, gândire creativă.

Exemplu de evaluare interactivă: Disciplina - Limba și Literatura Română; Clasa a III-a; Unitatea Tematică - „Despre invenții”; Subiectul - Inventatori și invențiile lor.

După ce elevii au terminat de studiat unitatea tematică mai sus menționată au avut de realizat, de data aceasta, fiind în perioada predării on-line și pentru a împărtăși cu ceilalți, un PPT cu un inventator și invenția sa, la alegere.

Instrucțiunile au fost următoarele:

  1. Foaia albă, informații generale:
    - veți căuta informații despre inventatorul ales și le veți așeza într-un text însoțit de una sau mai multe fotografii.
  2. Foaia galbenă, curiozități:
    - veți căuta informații despre necesitatea invenției (De ce trebuia inventat obiectul respectiv?).
  3. Foaia roșie, opinii personale:
    - vă veți exprima părerea despre invenția inventatorului ales.
  4. Foaia albastră, aplicații practice:
    - vă veți distra realizând un atelier de invenții, o invenție sau mai multe. Veți face o fotografie sau mai multe pe care le veți lipi pe foaia albastră.
  5. Foaia verde, soluții:
    - veți realiza o scurtă compunere cu titlul: „Inventator pentru o zi”.
Jurnal Creativ
Jurnal Creativ

Pentru realizarea PPT-urilor elevii au primit sprijin din partea mea cu mult înainte de a avea ca sarcină întocmirea Jurnalului Creativ. Însă, acolo unde a fost cazul am oferit suport și explicații suplimentare.

Lucrările au fost prezentate în trei sesiuni on-line, fiecare elev având la dispoziție 7 – 10 minute.

Elevii au primit aprecieri, dar și critici din partea colegilor acolo unde au simțit că este nevoie de completări sau „altfel” de opinii personale. Eu, în schimb, le-am apreciat munca depusă, efortul de a întocmi o lucrare după sarcinile primite, modul de exprimare în momentul prezentării și, bineînțeles, le-am și notat.

  • avatarPublicat de:
    Neacșu Elena-Emilia

    Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială „Sfinții Constantin și Elena”, București.