Grădinița este unul dintre primele locuri în care copilul învață să trăiască alături de persoane diferite de el. Aici descoperă că fiecare coleg are propriile preferințe, ritmuri de dezvoltare, emoții și modalități de comunicare. Pentru unii copii, apropierea de grup se realizează ușor; pentru alții, participarea la joc, exprimarea unei dorințe sau acceptarea unei reguli pot reprezenta provocări. De aceea, activitățile desfășurate în grădiniță trebuie să ofere fiecărui copil ocazia de a fi văzut, ascultat și valorizat.
Jocul cooperativ reprezintă o modalitate accesibilă și plăcută prin care copiii învață să colaboreze pentru atingerea unui scop comun. Spre deosebire de jocurile în care accentul cade pe câștigător și învinși, în jocul cooperativ reușita depinde de contribuția tuturor. Copiii învață să aștepte, să ofere ajutor, să ceară sprijin și să accepte ideile colegilor. În acest fel, jocul devine nu doar o activitate recreativă, ci și o experiență de educație pentru incluziune.
Ce înseamnă jocul cooperativ?
Jocul cooperativ este o activitate organizată în jurul unui obiectiv comun, care poate fi atins prin implicarea mai multor participanți. Nu este necesar ca toți copiii să îndeplinească aceeași sarcină sau să aibă același ritm. Important este ca fiecare să aibă un rol potrivit și o contribuție recunoscută de grup. De exemplu, într-o activitate de construire a unui oraș din cuburi, un copil poate alege piesele, altul poate construi clădirile, un altul poate realiza drumurile, iar un coleg poate propune locurile în care vor fi amplasate acestea. Produsul final aparține întregului grup.
Un asemenea joc este valoros pentru copiii care sunt mai retrași, care întâmpină dificultăți de comunicare sau care au nevoie de mai mult timp pentru a se integra. Participarea nu trebuie condiționată de vorbirea fluentă, de rapiditate sau de îndemânare. Copilul poate indica o piesă, poate alege o culoare, poate imita o mișcare, poate oferi un material sau poate urmări o etapă înainte de a se implica activ. Profesorul observă disponibilitatea fiecăruia și creează ocazii firești de participare, fără a forța copilul și fără a-l expune în fața grupului.
Beneficiile pentru dezvoltarea copiilor: prin jocurile cooperative, copiii exersează comunicarea și ascultarea. Ei învață să formuleze cereri simple, să ofere explicații, să negocieze și să găsească împreună soluții. Atunci când două idei sunt diferite, profesorul îi poate încuraja să le încerce pe rând sau să găsească o variantă care le cuprinde pe amândouă. Astfel, conflictul devine o ocazie de învățare, nu un motiv de excludere.
Jocul contribuie și la dezvoltarea socio-emoțională. Copiii observă bucuria colegilor, înțeleg că uneori cineva are nevoie de ajutor și descoperă că pot oferi sprijin fără să facă totul în locul celuilalt. Sentimentul de apartenență se consolidează atunci când fiecare copil constată că prezența și contribuția sa contează. Activitățile comune pot reduce etichetarea și pot încuraja relații pozitive între copii cu interese, abilități și experiențe diferite.
Exemple de jocuri cooperative în grădiniță
Un prim exemplu este „Construim împreună”. Profesorul pune la dispoziția copiilor cuburi, piese de construcție și figurine. Grupul primește misiunea de a construi un spațiu în care să se poată juca toți: un parc, o grădiniță sau un loc de întâlnire. Înainte de începere, copiii discută ce elemente sunt necesare. Pe parcurs, profesorul încurajează schimbul de materiale și distribuirea rolurilor. La final, fiecare copil este invitat să arate sau să spună ce a contribuit la construcție.
Un alt joc este „Povestea care ne unește”. Copiii stau în cerc, iar profesorul începe o poveste cu o propoziție simplă. Fiecare participant adaugă un cuvânt, o propoziție, un gest sau alege o imagine care continuă firul poveștii. Copiii care nu doresc să vorbească pot indica o imagine sau pot alege dintre două variante. Povestea se construiește împreună, iar contribuțiile diferite sunt acceptate și integrate.
În jocul „Transportăm comoara”, copiii trebuie să mute mingi ușoare sau obiecte moi dintr-un loc în altul, folosind o pânză ținută de mai mulți participanți. Reușita depinde de coordonare și de atenția acordată celorlalți. Dificultatea poate fi adaptată prin schimbarea distanței, a dimensiunii obiectelor sau a modului de transport. Nu se urmărește viteza, ci colaborarea și găsirea unui ritm comun.
Rolul profesorului în organizarea jocului
Profesorul pregătește un mediu sigur, materiale accesibile și reguli ușor de înțeles. Înainte de activitate, este util să explice scopul jocului și să demonstreze pașii, folosind propoziții scurte și, atunci când este nevoie, imagini sau gesturi. Sarcinile pot fi împărțite în etape, iar copiii pot primi roluri diferite, care se schimbă de la o activitate la alta. În acest fel, nimeni nu rămâne permanent în rolul de ajutor sau de beneficiar al ajutorului.
Este important ca profesorul să evite comparațiile de tipul „cel mai bun” sau „cel mai rapid”. În loc să aprecieze doar rezultatul, poate evidenția comportamente concrete: „Ați așteptat să termine colegul”, „Ați găsit o soluție împreună” sau „I-ați oferit și lui ocazia să aleagă”. Feedbackul descriptiv îi ajută pe copii să înțeleagă ce au făcut bine și cum pot repeta comportamentul.
Incluziunea presupune și adaptarea activităților. Un copil care obosește repede poate participa pentru o perioadă mai scurtă; un copil cu dificultăți de motricitate poate primi materiale mai ușor de apucat; un copil care comunică nonverbal poate folosi imagini, gesturi sau obiecte. Dacă un copil preferă inițial să observe, profesorul îi poate oferi un rol de observator activ și îl poate invita din nou, fără presiune. Colaborarea cu familia și cu specialiștii care cunosc nevoile copilului ajută la alegerea adaptărilor potrivite.
Cum observăm dacă jocul a fost incluziv?
După activitate, profesorul poate reflecta asupra câtorva întrebări: Au avut toți copiii o ocazie reală de participare? Au fost ascultate propunerile lor? A existat un copil care a rămas constant pe dinafară? Au fost necesare adaptări și au funcționat acestea? Copiii au reușit să împartă materialele și să ia decizii împreună? Observarea acestor aspecte este mai utilă decât evaluarea copiilor prin comparație.
O scurtă conversație de final poate fi realizată prin întrebări simple: „Ce am făcut împreună?”, „Cum ne-am ajutat?” sau „Ce am putea face data viitoare ca fiecare să participe?”. Copiii pot răspunde verbal, prin desen, prin alegerea unei imagini sau printr-un gest. Răspunsurile îi oferă profesorului informații pentru îmbunătățirea activităților viitoare.
Jocul cooperativ poate transforma grupul de la grădiniță într-un spațiu în care copiii învață să se accepte, să se sprijine și să construiască împreună. Valoarea sa nu stă în frumusețea produsului final sau în rapiditatea cu care este îndeplinită sarcina, ci în experiența participării și în relațiile create pe parcurs. Atunci când fiecare copil primește un rol potrivit, are libertatea de a se exprima și simte că este apreciat, incluziunea devine o practică de zi cu zi.
Profesorul are un rol esențial în această experiență: observă, adaptează, încurajează și creează contexte în care diferențele sunt respectate. Prin jocuri simple, desfășurate consecvent și cu atenție la nevoile copiilor, grădinița poate cultiva solidaritatea, empatia și respectul. Fiecare copil trebuie să simtă că are un loc în grup și că ceea ce aduce el este important.
Bibliografie:
- Unesco (2017). A Guide for Ensuring Inclusion and Equity in Education. Paris: UNESCO. https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000248254
- United Nations (1989). Convention on the Rights of the Child. https://www.ohchr.org/en/instruments-mechanisms/instruments/convention-rights-child
Publicat de:
Teodorescu Mihaela
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 64, Galați.