Idealul educațional în învățământul preuniversitar românesc vizează dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, formarea personalității autonome și creative. Un rol important în vederea atingerii acestui ideal îl are educația nonformală. Educația nonformală completează educația formală într-un cadru instituționalizat situat în afara sistemului de învățământ, dar și în interiorul acestuia, constituind o punte între cunoștințele asimilate la lecții și informațiile acumulate informal.
Dezvoltarea personalității elevilor este condiționată de folosirea unor metode adecvate care să permită individualizarea învățământului, astfel încât fiecare elev să-și dezvolte la maximum capacitățile și aptitudinile creatoare prin procesul învățării.
Componentă importantă a educației nonformale, activitățile extrașcolare oferă cele mai eficiente metode de formare a caracterului copilului încă din clasele primare. Ele au un rol important datorită caracterului lor activ participativ, facilitând integrarea eficientă și rapidă a elevilor în colectivitate. Această integrare facilitează la rândul ei procesul de autocunoaștere. Implicându-se în acest tip de activități, elevii devin “subiecți” conștienți ai acțiunii, trăind intens succesele sau insuccesele propriei lor activități. Ei devin capabili să-și orienteze curiozitatea nu numai asupra lumii exterioare, ci și asupra propriei persoane. Se formează astfel ,,imaginea de sine’’, esențială în succesul școlar. Programul activităților extracurriculare, stabilit ca o unitate în ethosul și cultura organizațională a școlii, vizează acțiuni care să îi ajute pe elevi să își însușească ideile de corectitudine și respect, să cunoască și să respecte valorile culturale si etnice ale comunității, să trăiască experiențe de viață competitive. Elevii pot să decidă în bună măsură asupra obiectivelor, conținuturilor și mijloacelor de realizare a acestor activități, contribuind astfel la dezvoltarea vieții comunității școlare din care fac parte.
Activitățile extrașcolare respectă principiul egalității șanselor, oferind fiecărui elev posibilitatea de a se implica, indiferent de rezultatele sale școlare. Se dezvoltă astfel sentimentul încrederii în sine, în forțele proprii, fapt care va avea ulterior o mare influență asupra succesului școlar. Unul din scopurile principale ale educației nonformale îl reprezintă creșterea gradului de adaptabilitate a copiilor la viața socială, respectiv dezvoltarea autonomiei personale și sociale, a comportamentului în grup. Finalitățile educaționale ale activităților extrașcolare presupun educație intelectuală, estetică, religioasă, moral-civică, patriotică, fizică.
Educația intelectuală ocupă un rol central în formarea integrală a personalității elevului. Prin caracterul lor ludic, activitățile extradidactice formează și modelează inteligența elevilor. Ele dezvoltă totodată curiozitatea științifică, interesele de cunoaștere, spiritul de observație, creativitatea și nu în ultimul rând gândirea critică a elevilor. Cadrelor didactice le revine sarcina de a stârni interesul elevilor pentru participarea la concursuri de creație literară, matematică, tehnico-științifice, simpozioane și sesiuni de comunicări științifice, concursuri naționale de jocuri logice, concursuri de șah etc. Prin participarea la concursuri de cultură și civilizație europeană, concursuri de limbi străine, festivaluri naționale de teatru în limbile de circulație internațională, proiecte interdisciplinare, serbări și carnavaluri de Ziua Îndrăgostiților, Halloween, Crăciun, Paște, concursuri și momente artistice dedicate Săptămânii Francofoniei, Zilei Limbilor Străine sau Zilei Europei elevii se familiarizează cu limba, cultura, tradițiile și obiceiurile altor popoare, creându-se astfel punți de legătură între civilizații. Ei învață să fie toleranți și deschiși spre alte culturi și să respecte valorile culturale ale acestora. Datorită caracterului lor interdisciplinar, activitățile extracurriculare constituie pentru elevi un prilej de lărgire a cunoștințelor de cultură generală, facilitând formarea culturii profesionale și duc la formarea competențelor transdisciplinare.
Activitățile extrașcolare contribuie în mod semnificativ la realizarea educației estetice a elevilor, componentă a educației integrale și armonioase. Ele sunt activități de cultivare a dorinței de frumos, inițiindu-i pe elevi în sesizarea frumosului sub toate aspectele sale, în înțelegerea mesajului unei opere de artă etc. Vizitele la galeriile de artă și la expozițiile de pictură sau sculptură, cercurile artistice organizate de Clubul Copiilor sau concursurile de artă și creativitate plastică sau fotografică, concursurile de sculptură sau de confecționare de jucării în cadrul atelierelor de creație, festivalurile naționale de muzică ușoară și folclor, activitățile cultural-artistice desfășurate în cadrul școlii, decorarea sălii de clasă în funcție de eveniment și anotimp, drumețiile și excursiile în natură sunt exemple de activități care asigură cadrul de exersare și cultivare a diferitelor înclinații, aptitudini, capacități.
O altă dimensiune importantă a personalității elevului o constituie educația moral-civică. Activitățile extrașcolare stimulează implicarea tinerilor în promovarea valorilor și principiilor etice: dreptate, toleranță, pace, cetățenie activă, respectarea drepturilor omului, prietenie, dragoste și respect față de părinți, spirit de sacrificiu. Participând la activități extrașcolare, elevii sunt învățați să respecte libertatea de opinie și pluralismul, să se respecte reciproc, să își asume responsabilitatea pentru propriile fapte, să aibă o atitudine participativă. Un bun exemplu în vederea atingerii acestor obiective îl constituie activitățile Consiliului Elevilor, acțiunile civice în comunitate (vizite, excursii, schimburi între școli, acțiuni de sprijin pentru persoanele defavorizate, activități voluntare), acțiunile de petrecere a timpului liber în grup (cluburi, asociații), serbările și concursurile de Ziua Europei, reuniunile cu prilejul zilelor de naștere, în cadrul cărora sărbătoriții primesc cadouri și se bucură de atenția celorlalți copii, serbările de Ziua Mamei etc.
Un bun cetățean este și un bun ecologist, de aceea elevii trebuie îndrumați să participe la diferite concursuri de educație ecologică și protecția mediului, concursuri naționale de proiecte de mediu sau la activități de ecologizare a localității în care trăiesc și învață, realizându-se astfel și educația pentru mediu si pentru sănătate a elevilor. Unul dintre obiectivele cele mai importante ale activităților extrașcolare îl constituie cultivarea sentimentului patriotic. Prin vizite la muzee și expoziții, prin omagierea celor mai importante evenimente din istoria neamului nostru și excursii în orașele cu un bogat trecut istoric, elevii își dezvoltă sentimentele patriotice, pregătindu-se astfel pentru a deveni buni cetățeni. La mare înălțime în topul priorității elevilor se află educația fizică si educația rutieră realizată prin activități extracurriculare foarte atractive: competiții sportive între clase sau între școli, excursii, drumeții, concursul Educația rutieră – Educație pentru viață. Pe lângă formarea deprinderilor motrice, activitățile sportive contribuie si la formarea trăsăturilor de voință și de caracter.
Foarte importante sunt activitățile extrașcolare ce au ca obiectiv orientarea școlară și profesională. Consilierea pentru alegerea carierei trebuie sa fie un proces continuu, desfășurat cu metode și tehnici adecvate. Vizitele la expoziții, întreprinderi și instituții, vizionările de filme, casete video, vizitarea de licee cu ocazia Zilei Porților Deschise sunt bune prilejuri de formare la elevi a competențelor necesare unei bune orientări școlare și profesionale.
Conceperea școlii ca o instituție socială cu funcții multiple, aptă să răspundă eficient nevoilor psihologice și sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sa de bine, pentru diminuarea si prevenirea tulburărilor de adaptare specifice vârstei, pentru formarea unor cetățeni responsabili, este vitală. Educația non-formală contribuie la formarea și dezvoltarea complexă a personalității elevului în plan moral, intelectual, estetic, civic și fizic prin atingerea tuturor dimensiunilor educației al cărei scop ultim este pregătirea pentru viață a elevului.
Bibliografie:
- Adriana Baban, Consiliere educațională, Cluj-Napoca, 2001
- Gabriela Cristea, Pedagogie generală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2002
- Tiberiu Kulcsar, Factorii psihologici ai reușitei școlare, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1987
- Marin Stoica, Pedagogie și psihologie, Ed. Gheorghe Alexandru, 2001
Publicat de:
Postolache Anca-Cristina
Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială Târgu Trotuș, Bacău.