Jocul de rol prin intermediul marionetelor

O cale de cunoaștere a sinelui, a celorlalți și de prevenire a bullying-ului

 

Școala nu este doar spațiul în care copiii dobândesc cunoștințe și deprinderi, ci și locul în care învață să se cunoască, să relaționeze, să își exprime emoțiile și să îi accepte pe cei din jur. La vârsta școlară mică, dezvoltarea competențelor socio-emoționale are un rol esențial în formarea personalității, iar orele de Dezvoltare personală oferă un cadru potrivit pentru activități prin care elevii pot înțelege mai bine cine sunt și cum pot construi relații bazate pe respect, empatie și cooperare. În acest context, jocul de rol realizat prin intermediul marionetelor reprezintă o metodă atractivă și eficientă pentru prevenirea comportamentelor de tip bullying și pentru dezvoltarea unei culturi a grijii față de celălalt.

Marioneta creează pentru copil un spațiu de siguranță. Atunci când vorbește prin intermediul unui personaj, elevul nu mai simte aceeași presiune ca atunci când trebuie să vorbească direct despre propriile trăiri. El poate spune că „Bufy este trist”, „ursulețul se teme” sau „iepurașul nu este primit în joc”, exprimând, de fapt, emoții și experiențe pe care poate nu ar avea curajul să le formuleze despre propria persoană. Astfel, marioneta devine un mediator între lumea interioară a copilului și lumea exterioară, facilitând exprimarea emoțiilor, identificarea nevoilor și verbalizarea unor situații dificile.

În prevenirea bullying-ului, jocul de rol permite elevilor să privească aceeași situație din perspective diferite. Un scenariu simplu poate prezenta un personaj care este exclus dintr-un joc, ironizat pentru felul în care vorbește, pentru aspectul fizic sau pentru o greșeală făcută în timpul unei activități. Copiii pot interpreta pe rând rolul celui care este exclus, al celui care inițiază comportamentul agresiv, al martorului și al celui care intervine pentru a ajuta. Schimbarea rolurilor este importantă deoarece îi determină pe elevi să observe consecințele propriilor cuvinte și acțiuni și să înțeleagă că, într-un conflict, există mai multe perspective.

Un exemplu de activitate poate porni de la povestea unei bufnițe care ajunge într-o pădure nouă și încearcă să își găsească prieteni. La început, celelalte personaje râd de felul în care vorbește și refuză să o primească în joc. Profesorul oprește povestea și îi invită pe elevi să răspundă la întrebări precum: „Cum crezi că se simte bufnița?”, „Ce ar putea face personajele pentru a repara situația?”, „Ce ai face tu dacă ai fi martor?” și „Cum putem spune «nu» unui comportament care rănește?”. Prin discuție și joc, elevii descoperă alternative concrete: să ceară ajutor, să spună ferm că un comportament nu este potrivit, să invite copilul exclus în activitate și să anunțe un adult atunci când situația o impune.

Jocul de rol contribuie și la cunoașterea sinelui. Prin personaje, copiii pot explora întrebări despre calități, limite, emoții, frici, dorințe și modalități de reacție. O marionetă poate întreba: „Ce îți place la tine?”, „Ce te face să te simți curajos?”, „Ce faci atunci când ești furios?” sau „Ce ai vrea să înveți despre tine?”. Răspunsurile pot fi oferite individual sau în grup, iar diferențele dintre copii devin o oportunitate de învățare. Elevii observă că nu toți reacționează la fel, că unii sunt mai retrași, alții mai energici, unii au nevoie de timp pentru a răspunde, iar fiecare dintre aceste particularități poate fi acceptată.

La fel de importantă este cunoașterea celorlalți. Prin interpretarea personajelor, elevii exersează ascultarea activă, cooperarea și empatia. Ei învață să nu judece o persoană doar după o reacție și să caute cauzele unui comportament. De exemplu, un personaj care pare agresiv poate fi, în spatele reacției sale, un copil care se simte neglijat sau care nu știe să își exprime frustrarea. Acest lucru nu justifică un comportament care rănește, dar îi ajută pe elevi să facă diferența dintre înțelegerea unei emoții și acceptarea unui comportament nepotrivit.

Un avantaj important al marionetelor este caracterul ludic. Copiii participă cu mai multă ușurință la o activitate în care pot manipula personaje, pot improviza dialoguri și pot construi finaluri alternative. Profesorul poate folosi marioneta pentru a introduce tema, pentru a modela un comportament sau pentru a formula întrebări dificile. În același timp, este important ca activitatea să nu transforme experiențele reale ale copiilor într-un spectacol și să nu îi oblige să povestească situații personale. Se pot utiliza situații fictive, iar elevii pot alege cât de mult doresc să se implice verbal.

Eficiența acestei metode crește atunci când activitatea este urmată de reflecție. După joc, elevii pot completa propoziții precum „Am simțit...”, „Am învățat că...”, „Un coleg poate avea nevoie de mine atunci când...” sau „Data viitoare voi...”. Astfel, jocul nu rămâne doar o experiență distractivă, ci se transformă într-o situație de învățare. Profesorul poate urmări progresul elevilor în ceea ce privește exprimarea emoțiilor, capacitatea de a identifica comportamente de bullying, solicitarea ajutorului și oferirea unui sprijin adecvat colegilor.

Prin urmare, jocul de rol prin intermediul marionetelor poate deveni un instrument valoros în cadrul orelor de Dezvoltare personală. El creează un limbaj accesibil copiilor, le oferă posibilitatea de a experimenta situații sociale într-un mediu sigur și îi ajută să treacă de la simpla recunoaștere a unor reguli la înțelegerea motivului pentru care acestea sunt importante. Atunci când elevul învață să se privească pe sine cu înțelegere și să îl privească pe celălalt cu empatie, se creează premisele unei clase în care diferențele sunt acceptate, conflictele pot fi discutate, iar comportamentele de excludere și agresivitate pot fi prevenite. Marioneta nu este doar un obiect de joc, ci poate deveni un personaj educațional prin care copilul învață să spună ceea ce simte, să asculte ceea ce simte celălalt și să aleagă un comportament care construiește, nu rănește.

 

Bibliografie:

• Goleman, D. (2001). Inteligența emoțională. București: Curtea Veche.
• Salovey, P., Mayer, J. D. (1990). Emotional Intelligence. Imagination, Cognition and Personality, 9(3), 185–211.
• Slavici, M. (coord.) (2014). Dezvoltarea personală a elevilor. Repere metodologice pentru învățământul primar. București: Editura Didactică și Pedagogică.
• UNESCO (2019). Behind the Numbers: Ending School Violence and Bullying. Paris: UNESCO.
• Crahay, M. (2019). Psihologia educației. Iași: Polirom.