Publicare GRATUITĂ articole educaționale !

Se acordă adeverință ISSN

1. Observații preliminare

Pentru a defini sociolingvistica într-o manieră cât mai simplistă putem spune că această ramură a lingvisticii se ocupă cu studierea relațiilor dintre limbă și societate. Cercetarea acestor relații este relativ nouă pe meleaguri românești, însă are rădăcini mai adânci în cultura americană, acolo unde a și apărut ca știință independentă, de aceste chestiuni ocupându-se atât lingviștii, cât și sociologii sau antropologii. Noutatea pe care această disciplină o aduce, conform Lilianei Ionescu – Ruxăndoiu, constă în modul de abordare a problemei, adică „limba și societatea sunt concepute ca două structuri cu organizare proprie, a căror variație este corelativă și sistematică; cu alte cuvinte raporturile dintre ele sunt modelabile”.

Cu privire la aceste raporturi, trebuie să menționăm și un proces cultural, important în zilele noastre, care are loc acolo unde întâlnim migrația, și anume : aculturația. Prin acest proces înțelegem un schimb cultural fundamental născut la întâlnirea dintre două culturi, mai precis, cultura integratoare impune prin intermediul unor agenți ai socializării reprezentaților unei culturi mai puțin influente, pattern-urile sale definitorii. Ceea ce ne interesează în cadrul analizei sociolingvistice, este felul în care limba joacă un rol primordial în fenomenul de aculturație.

De asemenea, procesul de migrație ne interesează întrucât el este unul complex, influențat de mai mulți factori ce determină intensitatea fluxurilor migratorii. Dacă imigrările duc la o creștere a populației, emigrările reprezintă pierderi din populația națională, lucru care în ultimii ani se întâmplă în țara noastră și care nu ne aduce niciun beneficiu, ci dimpotrivă.

Luând în calcul cele menționate mai sus, precizăm faptul că această lucrare se bazează pe modalitățile prin care subiectul anchetat s-a adaptat la limba țării unde a emigrat, așadar punem accent pe factorul lingvistic ce intervine în fenomenul de aculturație. Informatorul, Ana – Maria, are douăzeci și opt de ani, este din orașul Roman, județul Neamț și locuiește în Italia (Veneto, Padova) din anul 2011. A absolvit liceul și a început studiile la Universitatea „A.I. Cuza” din Iași, însă nu le-a finalizat, emigrând în Italia pentru a munci. Interviul, pe care îl vom analiza din punct de vedere sociolingvistic, a fost realizat utilizându-se întrebări semi-deschise și deschise, iar transcrierea acestuia s-a efectuat urmărind convențiile de transcriere din cartea Luminiței Hoarță Cărăușu, Corpusul de limbă română vorbită actuală (Editura Cermi, Iași, 2005).

2. Trăsături sociolingvistice pe baza interviului realizat

În „microanaliza” lingvistică bazată pe interviul cu o persoană emigrantă în Italia, vom prezenta câteva puncte cheie ale raportului dintre limba unui individ și societatea în care acesta trăiește, precum : acomodarea lingvistică, modul cum a învățat persoana în cauză limba străină, timpul necesar însușirii limbii, situațiile de code – switching și code – mixing, toleranța, dar și motivația lingvistică, situația copiilor născuți în țara unde mama (în cazul de față) a emigrat, dar și cauzele și efectele stresului aculturației.

În primul rând, în ceea ce privește acomodarea lingvistică, trebuie menționat faptul că subiectul anchetat, în prezent, utilizează cele două limbi – româna și italiana – alternativ, fără greutăți de adaptare, ceea ce se poate observa pe parcursul interviului, întrucât a vorbit limba română fluent și fără greșeli majore. Cum s-a adaptat persoana intervievată la limba italiană? Pentru început, timpul necesar învățării limbii a fost de opt luni :

R: Din cauzî cî am avut timpul foarti strâns <râs>, trebuia sî învăț cât mai repidi posibil. /mm < S în opt luni am învățat >.

Așadar, pentru că a fost nevoită să comunice cu cei din jurul său, în principal cu copiii de care avea grijă : „în principal am lucrat babysitter”, a învățat limba destul de repede, însă cu dificultate, după cum va reieși din răspunsurile ulterioare. La fel ca majoritatea românilor plecați în alte țări, informatorul nu cunoștea deloc limba când a ajuns în Italia : „ Nu, < R nu știam absolut nimic >, în afară de <MARC Ciao MARC>.” și nu a studiat limba italiană nici la școală, nici din cărți, cu toate că a încercat să folosească dicționare sau cărți de specialitate :

Î: Ai folosit și cărți pentru a învăța limba? Dicționare?

R: Da, da, dar <R având în vedere cî nu prea am memorie vizualî >, am rămas <MARC cu nimic MARC> <zâmbet>.

Așadar, a reușit să învețe limba din trei „surse” : de la copiii de care avea grijă, de la câțiva prieteni care se aflau deja în Italia și de la televizor :

R: /mm la televizor, < R mă uitam foarti mult la televizor, șî după aia făcând babysitter > ↑lucram cu trei copii care mi-au dat : foarte mult ajutor.

R: <MARC Da, da, da MARC> prietenii la care am venit aici așa mi-au dat o mânî di ajutor.

În al doilea rând, dacă vorbim despre toleranța lingvistică, și aici ne referim la toleranța pe care italienii ar trebui să o dovedească când intră în contact cu persoane de alte naționalități ce nu cunosc foarte bine limba, informatorul nostru ne spune că a întâmpinat situații delicate în care italienii au râs de felul în care vorbea :

R: Da, da biniînțeles, da e ceva normal ↑. < S La început, da >.

Italienii erau amuzați atât de cuvintele rostite greșit de către persoana în cauză, dar mai ales de accentul său :

R: /Mm amândouă. Mai ales di accent pentru cî sî simti foarte mult accentul la început.

Este bine cunoscut faptul că italienii au un accent bine pronunțat și specific țării lor, în așa fel încât este greu să îl capete un emigrant. Însă, odată căpătat acest accent, multe persoane îl folosesc și atunci când vorbesc limba lor nativă sau o altă limbă ce nu presupune acele nuanțe fonetice.

Alternanța situațională a limbilor, situational code – switching, are loc atunci când un vorbitor folosește două sau mai multe limbi într-o conversație. Acest lucru se întâmplă și în cazul subiectului anchetat, întrucât în grupul său de prieteni există multe naționalități : „Sî-ncepim : români, italieni, macedoni, africani, moldoveni,/ee albaneji <sic!> +, sârbi. ++” , iar conversațiile trebuie adaptate în funcție de persoanele prezente :

R: Principal, dacă suntem : mai mult di două naționalități <râs> vorbim italianî ↑. Dacă suntem predominanți <sic!> români, sî vorbești românî : < S așa-i în general >.

Persoana intervievată se află în această situație de code – switching adeseori, întrucât soțul ei este italian, și nu vorbește limba română aproape deloc. În grupul lor de prieteni există, cum s-a văzut, atât români, cât și italieni, așadar este necesară utilizarea ambelor limbi, chiar dacă soțul italian face eforturi mari pentru a înțelege și limba română :

R: Eiii depindi. De exemplu > di multi ori se întâmplî + dacî : nu știu, ieșim patru cupluri, /â eu stau cu fetili, el stă cu băieții..băieții încearcî cât : mai mult să-l facî șî pi el particip < sic!>la : conversația lor. În cazu în care ↑ sî începe un discurs și el nu: nu reușești sî prindî, oricum sî bagî șî el în seamî ↑, vorbești ↑, încearcî sî înțeleagî ↓.

O altă problemă întâmpinată de persoana italiană este la sosirea ei în România. Chiar dacă motivația lingvistică este importantă, el dorind să învețe limba pentru a putea comunica cu familia soției, pentru a înțelege obiceiurile și cultura românească, îi este dificil acest lucru :

R: /mm, prima oarî i-o fost foarti greu, din cauzî cî el îi șî unu cari > + îi placi sî vorbeascî ↑, sî râdî ↑, sî glumeascî ↑ șî pentru el o fost un stres, da un stres mintal pentru ┴. Di ci stai mai atent ca sî înțelegi o limbî :, di ci ți-i mai greu nu nu reușești ┴. Așa eram șî eu la început în Italia, tu încercai sî înțelegi cât mai mult șî ti uitai șî ziceai Doamni da chiar nu mă ajutî creieru, da nu-i vorba di asta <râs>, trebuie sî ai practicî ┴. /mm, da el, părerea mea, < S cî o sî se adapteze șî o sî învețe, na >.

Așa cum subiectul anchetat a afirmat, apare stresul în conștiința vorbitorului. Așadar, vorbim aici despre stresul aculturației, în special despre o cauză a acestuia : inadaptarea la limba vorbită în comunitate. De asemenea, observăm că și informatorului i-a venit greu să se adapteze la limba italiană, initial gândindu-se că nu va putea învăța niciodată limba, și apărând acest stres. Însă, persoana intervievată a ajuns la concluzia că ai nevoie de multă practică, de a comunica în limba respectivă pe care dorești să ți-o însușești cu nativi, sau cel puțin cu persoane care vorbesc cursiv și corect.

Dacă am menționat situația de code – switching, trebuie să spunem că în cazul emigranților apare și situația de code – mixing, adică amestecul a cel puțin două limbi distincte în cadrul aceluiași enunț. În cazul nostru, informatorul rar utilizează cele două limbi „amestecate”: „/Ma : eu nu cred cî o sî mă mai întorc <zâmbet>”, ma însemnând în limba română dar.

Un alt element important ce merită amintit este adaptarea la limba română a subiectului, după ce petrece o perioadă lungă de timp în Italia și vorbește în italiană. Aflăm astfel, că la întoarcerea în țară, persoana în cauză „scapă” cuvinte în limba italiană în mod involuntar, motivând acest lucru cu faptul că în ciuda faptului că vorbește des cu părinții la telefon în limba română, nu utilizează toate cuvintele din vocabular, astfel încât atunci când este pusă în situația de a folosi un anumit cuvânt pe care des îl pronunță în italiană, nu reușește să îl spună în limba română :

R: Da, intenționt..șî nu cî îți vini natural : <R pentru cî dacî tu vorbești la telefon, de exemplu cum vorbesc eu cu părinții mei sau cu fratili meu > sau așa, /â la telefon vorbești anumiti lucruri, da nu folosești <MARC toati MARC> cuvintili din vocabular. În momentu’ în cari tu ești acolo șî ai nevoie di cuvântu’ ala, < R ti învârți, ti învârți, ti învârți în mintea ta șî zici doamni da doar di aici am plecat cum am făcut sî-l uit!? > Șî atuncea îți iesî automat în italianî da doar din cauzî cî-l folosești <MARC mai mult MARC> .

Acest comportament lingvistic este deseori blamat de oamenii din jur, considerând că vorbitorul face acest lucru în mod intenționat, pentru a-și demonstra cunoștințele de italiană.

Întrucât persoana intervievată va deveni mamă de gemeni, am întrebat-o ce limbă vor învăța copiii prima dată : română sau italiană. Bineînțeles că răspunsul a fost italiană, căci copiii vor studia la o școală italiană, însă ei vor învăța și limba română :

R: Prima limbî o sî fii italianî, din ci cauzî, <R pentru cî ei locuiesc aici șî o sî meargî la o școalî italianî >, dar în același timp /â, sî zicim cî nici măcar n-o sî fii prima limbî pentru cî eu o sî încep di la început sî vorbesc cu ei în românî ↑ ca așa : ei crescând sî li aibî pi amandouă ca bazî ↓.

Observăm, astfel, că subiectul încearcă să își păstreze propria tradiție și să ducă mai departe achizițiile lingvistice pe care le are, chiar dacă nu intenționează să se mai întoarcă în România vreodată :

R: Nu, eu o sî rămân aici din cauzî cî familia mea + actualî cari (sic!) mi-am făcut-o esti aici, familia mea cari m-o crescut și așa o rămas acolo. /Ma : eu nu cred cî o sî mă mai întorc <zâmbet>, < S având doi copii aici așa, o sî rămân aici >.

3. Concluzii

Luând în considerare toate elementele pe care le-am analizat pe baza interviului realizat, se observă conștiința lingvistică pe care o are vorbitorul, acesta realizând dificultatea învățării unei limbi, stresul la care este supus un individ în procesul de învățare, adaptarea limbii la situația de comunicare, toleranța de care dau dovadă sau nu vorbitorii nativi ai unei limbi față de străini, precum și motivația lingvistică pe care o are o persoană în achiziționarea unei noi limbi. Așadar, se observă diferențe între un vorbitor monolingv și unul bilingv, în comportamentul său lingvistic, ca și în atitudinea sa. De asemenea, observăm și relația dintre limbă și societate care este, exact așa cum spuneam la începutul lucrării, modelabilă, iar cunoașterea limbii țării în care o persoană emigrează este esențială în procesul de aculturație, pentru a reuși să te adaptezi și să înțelegi cultura poporului în sânul căruia trăiești.

 

Anexă. Interviu

Î: Te rog să îmi spui numele și vârsta ta.

R: Ana-Maria și am douăzeci și opt de ani.

Î: De cât timp locuiești în Italia?

R: Șapte ani.

Î: De ce ai plecat din România?

R: /mm + Inițial am plecat în căutarea unei aventuri, după care am găsit stabilitate.

Î: Așa + La ce vârstă ai plecat?

R: +++ La douăzeci și unu de ani.

Î: În + țară ai făcut + studii?

R: Da, am terminat liceul și am început universitatea, doar că nu am terminat-o. <XXXX>

Î: În ce regiune a Italiei ai locuit prima dată și unde locuiești acum?

R: Prima dată am locuit în Friuli Venezia Giulia : ↑, lângă Trieste și acum locuiesc în Veneto : Padova.

Î: Povestește-mi despre traseul tău profesional de când ai ajuns în Italia până azi.

R: + /mmm...bo! < L sî zicim cî la început am făcut + ce-o vinit > nu-i c-am avut preferinți sau : <L + până ce m-am învățat cu limba șî cu tot : > în principal am lucrat babysitter, după cari am lucrat într-un kebab +, ca ospătăriță, ajutor de bucătar, /ă + după cari am lucrat în McDonald ++, de la McDonald’s am început sî lucrez într-un hotel ↑, și actual lucrez într-o : + într-o firmă de curățenie ↑ industrială.

Î: La serviciu vorbești doar în italiană?

R: /mmm + < R optzeci la sută da >.

Î: Cunoșteai limba italiană când ai venit în Italia?

R: Nu, < R nu știam absolut nimic >, în afară de <MARC Ciao MARC>.

Î: Cum ai reușit să înveți limba?

R: /mm la televizor, < R mă uitam foarti mult la televizor, șî după aia făcând babysitter > ↑lucram cu trei copii care mi-au dat : foarte mult ajutor.

Î: Ai folosit și cărți pentru a învăța limba? Dicționare?

R: Da, da, dar <R având în vedere cî nu prea am memorie vizualî >, am rămas <MARC cu nimic MARC> <zâmbet>.

Î: Au existat persoane care te-au ajutat să înveți italiana? În afară de copiii //

R: <MARC Da, da, da MARC> prietenii la care am venit aici așa mi-au dat o mânî di ajutor.

Î: Ți s-a întâmplat să râdă un italian de felul în care vorbești limba când erai la începuturile //

R: <MARC Da MARC> ]

Î: studierii ei??

R: Da, da biniînțeles, da e ceva normal ↑. < S La început, da >.

Î: Era vorba doar de accent sau și de anumite cuvinte pe care nu le rosteai corect?

R: /Mm amândouă. Mai ales di accent pentru cî sî simti foarte mult accentul la început.

Î: Cât a durat până ai reușit să vorbești cursiv și corect italiana? //

R: Din cauzî cî am avut timpul foarti strâns <râs>, trebuia sî învăț cât mai repidi posibil. /mm < S în opt luni am învățat >.

Î: Ți-ai făcut prieteni italieni?

R: Da, foarti mulți.

Î: Cum privesc ei românii și limba română? O înțeleg?

R: Depindi di la persoanî la persoanî :. Dacî găsești persoana cari îi deschisî : la minti șî : spri orizonturi noi ↑ /ăă îi ceva normal, ti ia ca /or - oricari < R persoanî normalî, pi când dacî găsești persoani cu o mentalitati închisî : ↓ >, li sî pari : nu ciudat, da : un pic di invidii existî tot timpul.

Î: Îhm. Soțul tău este italian. Cum vede el limba română? Încearcă să o înțeleagă, să o vorbească sau este mai reticent?

R: Nu, di- di- din partea lui el vrea s-o-nveți șî sî : vorbeascî : șî tot, doar cî na <zâmbet> îi foarti greu, încetu cu încetu o sî înveți ↑.

Î: Cum s-adaptează el când merge în România, la limbă?

R: Părerea mea <R destul di bini pentru cî deja înainti sî mă cunoascî pi mini deja avea cunoștinți : > persoani români șî plus di asta : îi deschis, deci ari o mentalitati deschisî, nu : <L ┴ el : >

Î : Vrea...

R: <MARC vrea s-nveți MARC>, cât reușești, reușești...da interesu și-l dă ↓.

Î: În curând vei deveni mamă. Cum veți vorbi voi cu copiii voștri? Care va fi prima limba pe care ei o vor învăța?

R: Prima limbî o sî fii italianî, din ci cauzî, <R pentru cî ei locuiesc aici șî o sî meargî la o școalî italianî >, dar în același timp /â, sî zicim cî nici măcar n-o sî fii prima limbî pentru cî eu o sî încep di la început sî vorbesc cu ei în românî ↑ ca așa : ei crescând sî li aibî pi amandouă ca bazî ↓.

Î: În grupul tău de prieteni din Italia, ce naționalități sunt?

R: /Aa...un pic din toati <râs>.

Î: De exemplu?!

R: Așa. Sî-ncepim : români, italieni, macedoni, africani, moldoveni,/ee albaneji <sic!> +, sârbi. ++

Î: Când vă întâlniți cu toții în ce limbă vorbiți?

R: Principal, dacă suntem : mai mult di două naționalități <râs> vorbim italianî ↑. Dacă suntem predominanți <sic!> români, sî vorbești românî : < S așa-i în general >.

Î: Când sunteți mulți români într-un grup, și există și italieni //

R: Da, cum îi < MARC soțu’ meu MARC> +

Î: Așa :

R: Eiii depindi. De exemplu > di multi ori se întâmplî + dacî : nu știu, ieșim patru cupluri, /â eu stau cu fetili, el stă cu băieții..băieții încearcî cât : mai mult să-l facî șî pi el particip < sic!>la : conversația lor. În cazu în care ↑ sî începe un discurs și el nu: nu reușești sî prindî, oricum sî bagî șî el în seamî ↑, vorbești ↑, încearcî sî înțeleagî ↓.

Î: Îhm. Când vii în România te adaptezi greu să vorbești doar în română?

R: Nu : nu-i faptu cî mă adaptez greu, doar cî mai dau așa câti un cuvânt <râs> mai îmi iesî <sic!>, da fărî sî vreau, involuntar.

Î: Ți s-a întâmplat să fii blamată în țară, în România, pentru faptul că <MARC scapi MARC> și cuvinte în italiană //

R: Da.

Î: atunci când comunici cu cineva?

R: Da, da..pentru cî : li sî pari cî o faci /mm //

Î: Intenționat ?

R: Da, intenționt..șî nu cî îți vini natural : <R pentru cî dacî tu vorbești la telefon, de exemplu cum vorbesc eu cu părinții mei sau cu fratili meu > sau așa, /â la telefon vorbești anumiti lucruri, da nu folosești <MARC toati MARC> cuvintili din vocabular. În momentu’ în cari tu ești acolo șî ai nevoie di cuvântu’ ala, < R ti învârți, ti învârți, ti învârți în mintea ta șî zici doamni da doar di aici am plecat cum am făcut sî-l uit!? > Șî atuncea îți iesî automat în italianî da doar din cauzî cî-l folosești <MARC mai mult MARC> .

Î: Am înțeles. Cum se simte soțul tău când vine în România și nu știe limba, iar toți în jurul lui vorbesc în română?

R: /mm, prima oarî i-o fost foarti greu, din cauzî cî el îi șî unu cari > + îi placi sî vorbeascî ↑, sî râdî ↑, sî glumeascî ↑ șî pentru el o fost un stres, da un stres mintal pentru ┴. Di ci stai mai atent ca sî înțelegi o limbî :, di ci ți-i mai greu nu nu reușești ┴. Așa eram șî eu la început în Italia, tu încercai sî înțelegi cât mai mult șî ti uitai șî ziceai Doamni da chiar nu mă ajutî creieru, da nu-i vorba di asta <râs>, trebuie sî ai practicî ┴. /mm, da el, părerea mea, < S cî o sî se adapteze șî o sî învețe, na >.

Î: Crezi că contează și vârsta atunci când înveți o limbă nouă? Cei mai tineri prind mai repede?

R: Probabil cî da, conteazî și vârsta : , și oricum șî memoria persoanei, cî poati unu la douăzeci prindi într-un fel, da poati șî unu la patruzeci la fel ca el. < R Părerea mea cî depindi di la persoanî la persoanî >.

Î: Vei rămâne în Italia pentru totdeauna sau te vei întoarce să locuiești la un moment în România?

R: Nu, eu o sî rămân aici din cauzî cî familia mea + actualî cari (sic!) mi-am făcut-o esti aici, familia mea cari m-o crescut și așa o rămas acolo. /Ma : eu nu cred cî o sî mă mai întorc <zâmbet>, < S având doi copii aici așa, o sî rămân aici >.

Î: Mulțumesc!

 

Bibliografie:
Liliana Ionescu – Ruxăndoiu, Dumitru Chițoran, Sociolingvistica. Orientări actuale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975, p. 6.

 
  • avatarPublicat de:
    Grigore Maria-Viviana

    Profesor Limba și literatura română, la Școala Gimnazială Dimitrie Sturdza, Popești, Iași.