Educația ecologică în învățământul primar

Mediul înconjurător este un mecanism viu cu o complexitate deosebită, de a cărui integritate și bună funcționare depinde întreaga activitate umană. Accelerarea schimbărilor pe toate planurile, impactul dintre tehnologie și mediul natural, reclamă o nouă mentalitate privind problematica mediului, deci o educație ecologică de la cea mai fragedă vârstă.

Infuzarea „noilor educații” în curriculumul școlar este, la momentul actual, o necesitate, cu atât mai mult cu cât asistăm la noi provocări în evoluția socială (deteriorarea continuă a mediului, exploziile demografice, agresiunea culturală provocată de mass‑media etc.), toate acestea având un impact deosebit asupra formării comportamentelor de bază ale copilului, viitorul cetățean.

Educația ecologică vizează formarea cultivarea capacităților de rezolvare a problemelor declanșate odată cu aplicarea tehnologiilor industriale și postindustriale la scara socială, care au înregistrat numeroase efecte negative la nivelul naturii și al existenței umane. Educația ecologică se poate realiza prin orice tip de activitate; școlară, extrașcolară, activități științifice, literare, artistice, plastice, sportive etc. Formele de realizare sunt diversificate: observații, experimente, povestiri științifice, desene, activități practice, plimbări, drumeții, excursii, vizionări de diapozitive, jocuri de mișcare, distractive, orientări turistice, labirinturi ecologice, colecții, expoziții, spectacole, vizionări de emisiuni TV, expediții, tabere, scenete ecologice, concursuri. Educația ecologică este o problemă de politică educațională, deoarece trebuie să vizeze dezvoltarea simțului responsabilității și solidaritatea între țări și regiuni, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, pentru păstrarea și ameliorarea mediului.

Obiectivele urmărite pentru realizarea educației ecologice la elevii din ciclul primar sunt: să conștientizeze interdependența dintre calitatea mediului și calitatea vieții, să-și însușească cunoștințele referitoare la complexitatea relației dintre speciile unui ecosistem, să ia atitudine față de orice activitate care poate distruge echilibrul din natură, să aibă o conduită pozitivă, de participare la activitățile de protejare a mediului, condiție a unei vieți sănătoase, în deplină armonie cu natura. Pornind de la premisa că școala mileniului trei este centrată pe elev se impune înlocuirea caracterului enciclopedist al actului educativ cu un proces activ care să implice atât activitate mentală, cât și activitate fizică, formând capacități și competențe necesare pe parcursul întregii vieți: de a observa și analiza, de a interpreta, de a compara, de a selecta, apoi de a generaliza, de a comunica, de a coopera, de a iniția și de a finaliza un proiect.

Educația ecologică are rezultate mai bune atunci când mesajele transmise la școală sunt susținute de familie și comunitate. Părinții pot participa la acțiuni de plantare, ecologizare sau colectare selectivă, iar școala poate colabora cu autorități locale, organizații și instituții de protecție a mediului. Prin aceste parteneriate, elevii înțeleg că protejarea naturii este o responsabilitate comună. Școala are un rol esențial în formarea comportamentelor responsabile. Copilul învață nu doar să recunoască problemele de mediu, ci și să înțeleagă cauzele și consecințele acestora și să participe la găsirea unor soluții. Educația ecologică dezvoltă spiritul de observație, gândirea critică, responsabilitatea, cooperarea și capacitatea de a lua decizii. În același timp, ea contribuie la formarea unor deprinderi simple, dar importante: economisirea apei și a energiei, reducerea risipei, colectarea separată a deșeurilor, reutilizarea obiectelor și protejarea plantelor și animalelor. Printre metodele potrivite se numără învățarea prin proiect, investigația, observația directă, jocul didactic, studiul de caz, dezbaterea și activitățile practice. O excursie în natură poate deveni o ocazie pentru identificarea plantelor, observarea urmelor de poluare sau discutarea regulilor de comportament într-un spațiu natural. În clasă, elevii pot compara materiale reciclabile și nereciclabile, pot construi obiecte din materiale refolosite sau pot realiza un jurnal al faptelor ecologice. Important este ca activitățile să fie adaptate vârstei și să conducă de la cunoaștere la acțiune. UNESCO recomandă transformarea mediilor de învățare și implicarea elevilor în acțiuni concrete pentru dezvoltare durabilă.

Viața pe Pământ depinde de noi, oamenii și de acțiunile noastre. Cadrelor didactice le revine misiunea dificilă de a forma oameni responsabili și conștienți de pericolele care le amenință viața. Încercând să sădim în sufletele copiilor încă din primii ani de școală dragostea pentru natură, pentru tot ceea ce ne oferă ea, nu facem decât să înfrumusețăm viața și să o prelungim cât mai mult.

 

Bibliografie:

• Bălăceanu, Oana, Andra, Educația ecologică formală și importanța ei, Ed. Columna, București, 2013.
• Cosmovici, Andrei, Cozma, Teodor, Psihopedagogie’, Iași, Ed. Spiru Haret, 1995.
• Cuciinic, Constanța, Natura – prietena mea, Ed. Aramis, 2003.
• Mohan, Gheorghe, Ardelean, A. Ecologie și protecția mediului, București, Ed. Scaiul, 1993.
• Gheorghe, Ardelean ,A., Ecologie și protecția mediului , București, Ed. Scaiul,1993.