Tradiții și obiceiuri de toamnă la români

Proiect educațional

Tradiția reprezintă ansamblul de datini, obiceiuri, credințe practicate de-a lungul timpului în cadrul unor comunități, și care se transmit din generație în generație. Obiceiul este o deprindere consacrată comună unui popor sau unei comunități. Este o manifestare spirituală inedită și originală care nu este la fel pe întreg cuprinsul țării.

Prea multele sărbători importate eclipsează tradițiile autentice românești, ne pare mai colorată și animată de personajele sale hollywoodiene sărbătoarea de „Haliowiin”, decât „Luminația” sau „Ziua morților” (1 noiembrie), așa cum este ea cunoscută în lumea satelor din Ardeal sau Noaptea Sfântului Andrei (29 noiembrie), când tradiția spune că cei vii se apără de strigoi și moroi prin ungerea ușilor și a ferestrelor cu usturoi, primenesc casele, pun flori și aprind candele pentru a lumina calea celor drepți. Este adevărat că la români aceste sărbători invită mai mult la meditație și la cinstirea celor plecați dintre noi, decât la petrecere, dar consider că în calitate de cadre didactice, trebuie să promovăm obiceiurile și tradițiile autentice românești tinerelor generații, pentru a ne păstra identitatea, pentru a insufla copiilor mândria că sunt români.

Așa cum orice prunc primește la naștere o identitate și dobândește o informație genetică de care nu se poate detașa toată existența lui, nici cultura tradițională nu-și poate pierde identitatea sau valoarea atâta timp cât există implicare din partea noastă a tuturor, mai ales că avem avantajul tehnologic de partea noastră, bucurându-ne de cele mai moderne și rapide mijloace de comunicare. Ar fi de neiertat aceasta după secole de propagare a tradiției populare din gură în gură, de la bunici la nepoți.

Prin acest proiect ne-am propus să valorizăm tradițiile, obiceiurile, să culegem din satele județului nostru diferite datini, legende, pe care să le valorificăm în activități școlare și extrașcolare. Tradițiile noastre, moștenite din moși strămoși, dorim să fie preluate și transmise următoarelor generații, pentru a sădi în inimile copiilor dragostea pentru frumos și autentic, armonie, grație, ritm.

Dorim să învățăm elevii să aprecieze frumusețea și bogăția satului autentic atât din punct de vedere material cât și spiritual cu poveștile, superstițiile și sărbătorile lui. De aceea am considerat oportun acest proiect educațional în vederea evidențierii acestor valori, de multe ori marginalizate sau eclipsate de sărbători moderne. Considerăm că și aceasta este o modalitate de a cultiva de la cea mai fragedă vârstă sentimentul de apartenență, de iubire și dragoste pentru rădăcinile și valorile poporului român.

Un popor fără tradiții este un popor fără viitor. (Alberto Lleras Camargo)

 

Cunoașterea și promovarea obiceiurilor și tradițiilor de toamnă, schimb de experiență interșcolar

Scopul proiectului: Cunoașterea tradițiilor și obiceiurilor, locale de toamnă, din județul alba, de către elevii din învățământul primar și gimnazial.

Obiective:

Cunoașterea tradițiilor și obiceiurilor locale de toamnă locale și a celor din comunele învecinate;
Formarea și dezvoltarea unor aptitudini artistice de interpretare vocală, recitare, actorie, compunere, picturi desene;
Dezvoltarea și stimularea expresivității artistice și a creativității elevilor;
Dezvoltarea și stimularea cooperării cu celelalte școli participante.
Promovarea și îmbunătățirea imaginii școlii în comunitate;
Stimularea și dezvoltarea unor sentimente de dragoste și mândrie față de comunitatea din care fac parte.
Identificarea și colecționarea unor obiceiuri, povești, superstiții din lumea satului.

Obiective aplicative:

Identificarea elevilor din grupul țintă;
Identificarea diferitelor obiceiuri și tradiții de toamnă din diferite zone ale județului, descrierea și fructificarea acestora în activități educaționale.
Realizarea de lecții la clasă inspirate din tradițiile locale și din schimbul de experiență cu celelalte școli participante;
Realizarea unor activități extrașcolare inspirate din tradițiile populare de toamnă;
Implicarea elevilor în activități de comunicare și colaborare cu colegii din școlile participante;

Grup țintă : elevii claselor primare și gimnaziale.

Resurse : Cadrele didactice, părinții și bunicii elevilor. Nu sunt necesare resurse financiare.

Evaluare : expoziții, diplome, fotografii, realizarea unui PowerPoint cu lucrările elevilor participanți.

 

Tradiții, obiceiuri și superstiții culese din diferite zone geografice

 

Viața satului se ghidează și în zilele noastre după succesiunea anotimpurilor, după calendarul lucrărilor agricole, activități ce susțin viața și bunăstarea acestor oameni, dar și după calendarul sărbătorilor creștine, a datinilor și a obiceiurilor lăsate de veacuri. Această lume a vieții de la țară continuă să ne fascineze cu poveștile ei miraculoase, cu superstițiile ei, cu înțelepciunea cuminte a vârstnicilor, cu glasul tărăgănat și răgușit al cantorilor din bisericile înălțate în fiecare cătun ca oaze de lumină pentru cei ce viețuiesc aici.

La sat toamna începe de la Sf. Maria Mică, din 8 septembrie și se termină la Sf. Nicolae, în 6 decembrie. În acest interval munca oamenilor este în toi deoarece recoltele bogate așteaptă să fie culese și depozitate în hambare, în cămări sau pivnițe și puține sunt momentele de răgaz ale sătenilor, astfel că acest anotimp pare oarecum sărac în sărbători și tradiții. Totuși ar fi câteva de menționat. Răgazul pe care țăranii și-l iau în aceste sărbători, unele religioase, altele nu, pierdute în negura vremii, îl folosesc pentru primenirea trupului și a sufletului, pentru a face acte de binefacere cinstind astfel natura darnică și bunătatea lui Dumnezeu și pentru a păstra un echilibru între lumea celor vii și a celor morți.

8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică); 14 septembrie: Înălțarea Sfintei Cruci (Ziua Crucii); 29 septembrie: Vara lui Mioi; 26 octombrie: Sf. Dumitru (focul lui Simedru); 1 noiembrie: Luminația (Ziua morților); 12, 13, 14.. 21 noiembrie: Filipii de toamnă; 30 noiembrie: Sf. Andrei

Ziua de Sfânta Maria Mică (8 Septembrie) : este sărbătoarea creștină care cinstește nașterea Maicii Domnului în familia lui Ioachim și a Anei, care deși înaintați în vârstă sunt binecuvântați de Dumnezeu cu o fetiță pe care o botează Maria.

În tradiția ortodoxă se fac rugăciuni și slujbe pentru femeile care nu pot să aibă copii. Se spune că Maica Domnului le ascultă aceste rugăciuni mai mult ca oricând. În satele ardelenești, din apuseni femeile mănâncă în această zi din rodul viei, dimineața, pentru a avea prunci de parte bărbătească sănătoși și frumoși, care le rămân sprijin în anii grei de bătrânețe ,binecuvântându-le cu familie numeroasă, nurori harnice și nepoți jucăuși. De asemenea nu se mănâncă mâncare gătită pe foc pentru a nu atrage asupra lor fel de fel de boli care le urâțește chipul. Se aprinde candela sau lumânarea sub icoana Sfintei Fecioare și se păstrează întreaga zi. La slujba de seară se sfințesc bucatele pâinea, fructele și tradiționalul busuioc, care ajuns înapoi în locuință împodobește sfânta icoană pe parcursul întregului an, protejând astfel gospodăria de nenorociri. În această zi se dezleagă culesul viilor și bătutul nucilor astfel vinul va fi dulce și nucile neatinse de boală până la următorul rod. De acum se dă startul târgurilor de toamnă unde fiecare gospodar etalează pe-ntrecute recoltele bogate. Oamenii evită orice fel de conflicte în această zi, nu lucrează în gospodărie iar femeile nu au voie să spele, să calce sau să gătească. Această zi este închinată mulțumirii lui Dumnezeu pentru bogăția pe care a adus-o în gospodărie așa că e prielnică pelerinajelor la biserici și la mănăstiri.

(Prof. înv. primar. Gaiță Sorina Elena, din folclorul cules de la Vadul Moților)

Ziua Crucii (14 septembrie) - este sărbătoarea creștină care cinstește crucea Mântuitorului Iisus Hristos, descoperită de Sf. împărați Constantin și Elena și înălțată la Ierusalim pentru a fi văzută și omagiată de toți creștinii.

În satele din Ardeal cu influențe catolice și greco-catolice se împodobesc porțile oamenilor cu cruci confecționate din flori de toamnă înfipte în lut umed, și lăsate acolo să se usuce, în credința că locuința va fi binecuvântată și ferită de nenorociri sau boală, activitate pe care o fac de obicei tinerele fecioare sau femeile măritate doar după ce au spus rugăciuni de dezlegare de păcate. La fel se împodobesc ferestrele caselor, fântânile, troițele de la răscrucea drumurilor, crucile de la morminte, se fac slujbe de sfințire a apelor, slujbe de maslu pentru cei suferinzi, care de multe ori se vindecă în mod miraculos. După ce florile înfipte în lut se ofilesc se aruncă crucea pe acoperișul casei unde rămâne de veghe până la curățenia de primăvară dinaintea sărbătorilor pascale. Se crede în puterea acestei cruci de a alunga tot ceea ce este necurat, spurcat sau vrăjit din gospodăria oamenilor care încă practică acest obicei.

În tradiția populară se spune că în această zi se închide pământul pentru gâze și târâtoare iar plantele lăsate în lumina blândă a toamnei sunt numai bune de cules și de folosit ca leacuri pe parcursul întregului an. Pentru o protecție divină mai sigură, în această zi nu se mănâncă produse care au în alcătuirea lor crucea, așa cum sunt nucile, strugurii sau peștele. Este și ziua în care se fac farmece din diferite plante culese de pe câmp. Astfel că este impetuos necesar să se respecte tradiția ca nimic rău să nu atingă familia. În această zi nu se lucrează și se ține post negru. În sate circulă povesti despre vindecări miraculoase, despre iubiri legate și dezlegate de farmece în aceste zile, despre, destine frânte sau salvate miraculos de puterea Sfintei Cruci.

(prof. înv. primar. Vlădău Alexandrina și Roșca Delia, din folclorul cules din satele de lângă Alba Iulia Sântimbru, Bărăbanț)

Vara lui Mioi - Deoarece vremea de toamnă din acest an a fost deosebit de călduroasă, mi-a adus aminte de o minunată legendă românească de toamnă Vara lui Mioi care se spune începe în ultima săptămână a lunii septembrie (29 septembrie) și durează cât vrea Dumnezeu, care a ascultat ruga cărăușului Mioi și a mai păsuit vremea bună pentru ca acesta să termine de cărat recolta de toamnă de pe câmp.

Focul lui Sâmetru - În lumea crescătorilor de oi atât din județul Sibiu, Brașov, dar și din Alba s-a înrădăcinat celebrarea Focului lui Sâmedru, sărbătoare ce coincide cu sărbătoarea Sfântului Dumitru (26 octombrie) în calendarul creștin ortodox, Sfântul Dumitru este protectorul crescătorilor de ovine din țara noastră, dar și ale muncilor agricole specifice lunii octombrie, continuarea semănăturilor de toamnă, culesul viilor sau a livezilor. În unele zone, Brașov, de exemplu se aprind focuri mari din bușteni de brad care au ca scop alungarea spiritelor rele cu celebra chemare: „Hai la focul lui Sâmedru!” se practică dansuri în jurul focului și sărituri peste foc cu rol purificator, femeile împart din roadele de toamnă flăcăilor și copiilor, mere, pere, nuci și împletituri gustoase făcute la cuptor. De asemenea, tot femeile aruncă în foc materiale sintetice inflamabile, care să facă scântei pentru a arde spiritele rele. În zona Banatului se vorbește despre schimbul cheilor între Moși. Sfântul Gheorghe dă cheile anotimpurilor reci, toamnă și iarnă, Sfântului Dumitru. Chiar și în iconografia ortodoxă sunt reprezentați asemănător, luptători cu necuratul, respectiv cu ființa umană necurată, unul pe cal alb, celălalt pe cal roib.

Într-un mod asemănător se sărbătorește Sfântul Dumitru în satul Straja din județul Alba. Băieții adunați în jurul focului pe dealul cel mai înalt din jurul satului sar și strigă toate fetele nemăritate din sat, găsindu-le fiecăreia motive diverse pentru că nu sunt curtate, motive pe care le exagerează, amuzându-se grozav. Pentru a-i îmbuna fetele și mamele acestora le oferă fructe și plăcinte cu varză sau cu brânză. După ce termină aceste strigături se opresc asupra unor evenimente diverse din lumea satului fie ele bune sau rele găsindu-le cauze sau motivații hilare spre hazul și veselia tuturor acelora ce participă la eveniment. Ex: „Știți de ce a murit vaca lui nea Mihăilă?”, ”De inimă rea că l-a părăsit Ana și n-o mai mulgea!”. La final se întorc cu tăciuni stinși pe care îi aruncă în gospodării și în grădini pentru prosperitate la fel ca și cei din zona Brașovului.

(prof. înv. primar. Vlădău Alexandrina, din folclorul cules din satul Straja, de lângă Alba Iulia )

Ziua morților sau Luminațiile (1-2 noiembrie) - este o sărbătoare creștină a Bisericii romano – catolice, Ziua tuturor Sfinților, preluată și de creștinii ortodocși, în special în Ardeal, prin intermediul căreia se comemorează sufletele celor plecați în lumea celor drepți. Obiceiul de a merge la cimitir cu flori și candele sau lumânări, vine din Evul Mediu, deoarece după slujba de la biserică, unde se celebrau și pomeneau toți Sfinții, credincioșii se rugau pentru sufletele celor morți din familia lor. Astfel cimitirele din Ardeal se luminează și se animă de persoane care aduc cu ele cozonac, vin plăcinte și le împart celorlalți participanți la eveniment pentru sufletele celor răposați, povestind despre viața și realizările lor. Acest eveniment reprezintă o punte între cele două lumi, un moment de meditație al existenței fiecăruia dintre noi, o prelungire a vieții celor plecați în amintirea noastră a celor rămași.

(prof. înv. primar Căian Carmen, Obiceiuri din Alba)

Obiceiul Filipii de Toamnă - Legenda spune că Filipii de toamnă sunt ca și Martirii de iarnă ocrotitori ai sălbăticiunilor. Primii patroni ai lupilor iar cei de pe urmă ai urșilor. Aceste legende circulă în satele din pădurile Carpaților în special în zona Moldovei. Filipii erau Șapte frați rătăcitori care aveau puteri supranaturale izvorâte probabil din spiritele fiarelor din pădure pe care le protejau, și care sluțeau pe oricine nu-i cinsteau așa cum se cuvine.

Mitul acesta vine din vremuri ancestrale și circulă în pădurile carpatine în diverse variante. Unii spun că ar fi fost apostoli aruncați într-o groapă cu lupi, dar au scăpat cu viață datorită credinței lor, devenind protectorii lupilor. Pe vremuri, fetele când se măritau primeau de la soacră între 4 și 6 Filipi pe care să-i cinstească. Era o perioadă facilă practicilor magice. Pentru a nu avea parte de nenorociri în zilele respective nu aveau voie să coase, să spele, să folosească obiectele ascuțite.

În Banat oile nu sunt scoase la pășunat, nu se aruncă gunoiul nu se macină și nici nu se toarce. Nicio gospodină nu folosește ața roșie, nu se dă nimic cu împrumut și nu se deschid ferestrele pentru a nu se deschide gura lupului. În aceste perioade se organizează șezători, la care se povestesc întâmplări fantastice, din viața satului, povestiri de groază cu strigoi și moroi, care dau târcoale celor ce nu au respectat tradiția, iar în timp ce se povestește, se toarce sau se țese, se pregătesc veșminte pentru anotimpul rece ce va să vină. Prin astfel de practici magice se urmărea protejarea gospodăriei și a membrilor familiilor de atacurile iernatice ale lupilor de strigoi sau de moroi. În vremea de azi aceste practici au scăzut în intensitate aceasta și datorită scăderii populației de lupi din pădurile Carpatine.

Am amintit de această legendă deoarece ziua de 14 noiembrie coincide cu Lăsata Secului de Crăciun, zi în care se coc și se gătesc bucate alese și este un prilej de voie bună pentru neamuri și prieteni să se întâlnească și să petreacă mâncând și bând pe săturate înainte de postul Crăciunului. În unele locuri se aprind focuri și se strigă fetele și feciorii necăsătoriți de la un capăt al satului la celălalt, asemănător obiceiului de la Straja.

Sfântul Andrei (30 noiembrie) - este sărbătoarea creștină care îl cinstește pe Sfântul Apostol Andrei, considerat și ocrotitorul României deoarece a propovăduit evanghelia lui Hristos în ținuturile Dobrogei. El este considerat cel dintâi apostol ales de Mântuitor, deoarece a fost mai întâi unul dintre discipolii lui Ioan Botezătorul și a fost martor al botezului lui Iisus și a cuvintele rostite de Ioan Botezătorul: „ Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii!”

În popor circulă foarte multe superstiții și obiceiuri legate de această sărbătoare, în această seară, spiritele ies prin lume, ființe îngrozitoare cum sunt strigoii dau târcoale oamenilor, iar lupii au puterea de a vorbi cu grai omenesc și de a transforma pe cei rătăcitori în vârcolaci. De toate aceste nenorociri oamenii se apărau cu ajutorul ritualurilor magice, a rugăciunilor, a busuiocului sfințit cu agheasmă și a miticului usturoi cu care ungeau ușile și ferestrele, chiar și grajdurile vitelor se protejau cu funii de usturoi atârnate dinaintea intrării. Despre această sărbătoare se spune că este Halloween-ul românesc, eu aș merge mult mai departe spunând că este sămânța tuturor miturilor de groază promovate de Hollywood, cu vampiri și vârcolaci un izvor nesecat de povestiri fantastice.

În această seară magică, tinerele fecioare își pot afla ursitul practicând un ritual la miezul nopții cu lumânări și oglinzi, sau pot afla viitorul prin practici magice ținute în cimitir, oglindindu-se la lumina lunii în apa adusă de la izvoare tainice din pădurile Carpatine. În satele de la poalele munților circulă legende și povești cu astfel de personaje miraculoase numai bune de spus în nopțile de iarnă la gura sobei, sau în șezători.

(prof. Jianu Liliana, din folclorul cules după, Credinți și superstiții ale poporului român, București, Editura “Grai si Suflet – Cultura Națională”, 1995.)

 

Credințe populare de toamnă din comuna Săsciori

Strigoi - Pe fondul sărbătorilor explicate mai sus, în satele comunei Săsciori, a existat o mai veche credință: în strigoi. În camera în care dormea întreaga familie pe timpul iernii, focul din sobă nu se stingea niciodată atâta timp cât persista gerul. În această atmosferă puteau fi ascultate povești ce ispiteau, dar care și îngrozeau. Strigoii din poveștile auzite erau împărțiți și ei pe activități.

Se spunea despre strigoi că se trag din persoane zămislite în nopți de sărbători, de vineri când înmulțirea oamenilor era oprită în calendar. Despre unii strigoi se vorbea că luau puterea oamenilor, lăsându-i ologi, iar despre alții că trăiau liberi în sat, ducând o viață obișnuită, căsătoriți, cu familie. Aceștia din urmă, numiții strigoi de zi, noaptea, când le venea sorocul, își părăseau perechea, se dădeau de-a rostogolul peste cap și se transformau în diferite bidigănii care intrau pe furiș în grajd la vaci, sugându-le tot laptele. A doua zi auzeai prin sat reclamații: Leana lui... cutare s-a dus să mulgă vaca și s-a întors cu șuștarul gol, dând vina pe strigoi.

O altă categorie de strigoi erau aceia care au murit, dar care se întorceau noaptea acasă, părăsindu-și mormântul fără bilet de voie, influențând unele rude mai slabe de înger să-i urmeze, părăsindu-și familia. În acest caz, scandalul continua până când cei vii, nemaiputând suporta intrigile mortului, se hotărau să îl dezgroape și îl mai omorau încă o dată, moment în care se făcea liniște.

Problemele se rezolvau mai greu în cazul celor care furau laptele, aceștia făceau parte dintre personalitățile zilei și erau mai greu de depistat, căci putea fi fată, băiat, nevastă sau bărbat (soț). În descântece nu se puteau juca cu probabilitățile, pentru că altfel vacile rămâneau fără lapte în trimestrul respectiv, iar sătenii nu ar fi avut lapte nici pentru ei înșiși și nici pentru cei la care aveau lapte tocmit.

În completarea acestor credințe, cei care se încălzeau toamna târziu lângă sobă, povestesc cum au văzut cu ochii lor pe unul dintre săteni, care s-a dat peste cap și s-a transformat în lup, iar noaptea a venit în fruntea unei haite la gospodăria lui... cutare, furându-i trei oi și singura capră pe care o avea; dar oamenii refuză să îi rostească numele, de teamă ca acesta să nu se răzbune pe ei, deși l-au văzut a doua zi cu smocuri de lână printre dinți.

(prof. Trifu Andreea Daniela, text preluat din Ioan Răhovean, Săsciori. Satul copilăriei mele, Monografie autobiografică, Deva, Editura Astra, 2008)

Coborâtul oilor de la munte - În localitatea Loman, comuna Săsciori se spune că sunt doi sfinți, buni prieteni, care dețin cheile naturii: Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru. În tradiția populară, Sfântul Gheorghe este cel care deschide natura, înfrunzește codrul, trimite oile la munte și tocmește băcițele, iar Sfântul Sâmedru este cel care închide natura, desfrunzește codrul și trimite oile la iernat. De Sf. Gheorghe se bat câinii, pentru că de-abia atunci încep să se cunoască, iar la Sâmedru se bat stăpânii, pentru neînțelegerile legate de socotit sau de transhumanță.

Astfel, după trei luni de stat în munte, unde și-au păstorit și propriile animale, bacii și băcițele ajung acasă, unde sunt primiți cu bucurie de familie și prieteni. După cum a fost tocmeala (înțelegerea), aceștia aduc cu ei anumite simbrii, brânză, unt, iar stăpânii de oi își văd ajunse acasă animalele de pe urma cărora s-au ales cu câștiguri importante, în alimente sau bani. Pentru oamenii locului este o sărbătoare foarte importantă și deosebită, deoarece aceasta începe cu slujba de sfințire a turmelor făcută de preoții din toate satele comunei.

În cinstea acestei sărbători, are loc o paradă de animale, dedicată spectatorilor: ciurde de vaci, ciopoare de oi, cai și măgari, împreună cu bacii și băcițele călare sau pe jos, pe cântec de fluier și pe strigături specifice păstorilor. Urmează apoi un spectacol folcloric, care ține până seara târziu, cu participarea ansamblurilor folclorice aparținând localităților comunei, dar și cu invitați din județ și din țară. De asemenea, seara începe jocul, cu învârtite rupte și jienești, până târziu în noapte. Toți actanții (aprox. 500 de persoane) primesc o masă cu bunătăți ciobănești: sloi de oaie, balmoș, înturnat, miel la ceaun, virșli, unt, jintiță, țuică și brânză de toate felurile.

(prof. Cernat Carmen, prof. Trifu Andreea Daniela, prof. Zbutea Raluca, după un material pus la dispoziție de către Simioană Elena)

Socoteala muntelui - este un obicei specific oieritului din zona Loman, comuna Săsciori, moștenit din moși-strămoși, obicei care nu poate fi înțeles de oricine (probabil doar de cei care ar asista la derularea lui) și care mai este foarte rar practicat astăzi. Socoteala muntelui presupune proiectarea unui buget de finanțare pentru un an în curs, constând în oi sau bani. Altfel spus, animalele sunt practic banii familiei, care, dacă sunt bine îngrijite dau randament, oferind profit.

În data de 8 Septembrie, la Sfânta Mărie Mică, oile coboară de la munte, în zona Cruci, Comarnici, Muncel (o zonă mai joasă) unde mai poposesc o lună. Astfel, la sfârșitul lunii septembrie, la stâna mânzărarului (ciobanul de la oile cu lapte) se strâng: conducătorul de munte, cei șapte ciobani, cele patru băcițe cu familiile lor, împreună cu capii tuturor familiilor care au avut animale în muntele respectiv.

Conducătorul de munte este persoana care ține toate socotelile și prezintă tuturor cheltuielile din anul respectiv, apoi cantitățile de dedulce pe fiecare familie în parte, urmând plata ciobanilor și a băcițelor. Dacă oamenii sunt mulțumiți și au bucate pe gustul lor, atunci plata se face conform tocmelii din primăvară, dacă au fost pagube mari, se mai iau din oile de simbrie sau din banii pentru plata băcițelor (acest lucru se întâmplă foarte rar, când vara ninge/plouă mult la munte).

După ce se termină toate plățile, fie către ciobani, fie către familii, se încinge jocul și voia bună până a doua zi.

(prof. Cernat Carmen, prof. Trifu Andreea Daniela, prof. Zbutea Raluca, după un material pus la dispoziție de către Simioană Elena)

Târgul cepii - este cel mai așteptat târg de țară și are loc în data de 24 octombrie (cu animale) și în 26 octombrie, de sărbătoarea Sf. Dumitru (cu mărfuri), tradiție apărută încă din anul 1866, când a fost decretată la Sibiu, organizarea de târguri; târgul de la Săsciori, apărând pe lista de târguri de țară la nivel național. Și pentru că satul Săsciori se situează la limita dintre munte și șes, gospodarii, din județ și chiar din țară, se adunau la acest târg cu tot ce aveau mai bun de vânzare.

Săsciorenii îl numesc târgul cepii, deoarece de la acest târg gospodinele se aprovizionează cu ceapă roșie adusă de grădinarii din Turda și împrejurimi. În ultimii ani, aduc ceapă roși și albă și gospodari din jurul orașului Alba Iulia, Lugoj, Buzău (umblă vorba că varza de Buzău este cea mai bună pentru murat).

Tarabele cu mărfuri invită la fel de fel de lactate, sloi de oaie, pastramă, fructe, aduse de femeile din Loman. Gospodinele din Șugag aduc cămăși bărbătești, ii pentru femei, cusute cu migală; iar din Mărginimea Sibiului vin cu cojoace și costume populare.

Bărbații se îndreaptă spre târgul de animale cu oi, vite, cai, porci. Cei interesați încearcă puterea cailor pentru a putea fi cumpărați la un preț bun, punându-i să tragă la o căruță încărcată cu pietre punând piedică roților căruței, punându-i să tragă prin apa râului.

Feciorii se întorc la tarabele cu turtă dulce și halviță, de unde aleg șiragurile de mărgele viu colorate cu scopul de a le oferi fetelor dragi, numindu-le puiul târgului. Astfel, oamenii vând, cumpără și se cinstesc la pod (podul peste râu), în centrul satului, adică beau adălmașul.

Seara, lumea se îndreaptă spre Căminul Cultural, unde participă la un spectacol artistic și pentru jocul popular care ține până-n ziuă.

(prof. Cernat Carmen, prof. Trifu Andreea Daniela, prof. Zbutea Raluca, după un material pus la dispoziție de către Simioană Elena)

Bibligrafie:
Apolzan, Lucia, Carpații, tezaur de istorie: Perenitatea așezărilor risipite pe înălțimi, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1987.
Ciaușanu, Gh. F., Superstițiile poporului român, București, Editura Saeculum I.O., 2005.
Ghinoiu, Ion, Obiceiuri populare de peste an, Editura Fundației Culturale Române, 1997.
Gorovei, Arthur, Credinți și superstiții ale poporului român, București, Editura „Grai și Suflet - Cultura Națională”, 1995.
Marian, Florea Simeon, Nunta, nașterea, înmormântarea la români, 4 Vol., Editura Saeculum Vizual.
Marian, Simion FIorea, Sărbătorile la români, Editura „Grai și Suflet - Cultură Națională”, 2001.
Olteanu, Antoaneta, Calendarele poporului român, Editura Paideia, 2001.
Pamfile, Tudor, Sărbătorile la români, București, Editura Saeculum I.O., 1997.
Răhovean, Ioan, Săsciori. Satul copilăriei mele, Monografie autobiografică, Deva, Editura Astra, 2008.
Revista „Memoria Etnologică”, C.J.C.P.C.T. Maramureș.
Revista „Șezătoarea”, an XIII, 1913.