Tradiții și obiceiuri de Paște ale dobrogenilor

Considerată cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului aduce cu sine o suită de obiceiuri magice care au menirea să protejeze întreaga comunitate creștină. Sărbătoarea Învierii lui Iisus Hristos este pregătită printr-o perioadă îndelungată de post și rugăciune, desfășurată timp de 40 de zile. Paștele ne amintește an de an de patimile Mântuitorului Iisus Hristos. „Veniți de luați lumină!” se aude în noaptea învierii, în Biserici, acesta fiind îndemnul preotului de a ne apropia de dumnezeu și a primi lumina Sfintelor Paști.

Cea mai mare sărbătoare a creștinilor Paștele - este singurul praznic împărătesc care se sărbătorește pe parcursul a trei zile; lumina acestei sărbători „umbrește” întregul calendar creștin-ortodox, dar și săptămâna care urmează praznicului, numită Săptămâna Luminată. În Dobrogea ,încă se mai păstrează neatinse, neschimbate și nealterate de vremurile noi tradițiile și obiceiurile specifice Sărbătorii Pascale. Înainte de Sfânta zi a Învierii, o semnificație deosebită și cu o încărcătură emoțională puternică o au zilele de joi și vineri înainte de Înviere. În Joia Mare, când sunt prăznuite Cina cea de taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani și vinderea Omului de către Iuda, se spune că morții coboară pe pământ pentru a petrece Paștele alături de cei vii. În multe sate din Tulcea ,sătenii aprind focuri pe dealuri în așteptarea sufletelor celor dragi trecuți la cele veșnice și de asemenea împodobesc pomi cu covrigi și colaci pentru ca morții” să găsească drumul înapoi spre cer”. Vinerea Mare sau Vinerea Seacă este o zi de tristețe sufletească, deoarece în această zi, Mântuitorul a fost răstignit pe cruce și a murit .În noaptea de Înviere toți creștinii merg la biserică pentru a lua lumina Sfântă și a sărbători Învierea Domnului Iisus Hristos. Slujbele săvârșite în această noapte sunt pline de emoție, bucurie și liniște sufletească. Odată cu Învierea lui Hristos, începe o etapă nouă în istoria omenirii deoarece este pentru prima dată când puterea lui Dumnezeu se arată mai mare decât păcatul și moartea.

Dobrogea este una dintre zonele care mai păstrează nealterate tradițiile și obiceiurile pascale. Perioada Paștelui este încărcată de sărbătoare, fie că celebrează Învierea Domului creștină, fie că sărbătorește venirea primăverii precreștine. Înaintea Paștelui, de Paște și după Paște, locuitorii din Dobrogea sunt preocupați de respectarea tradițiilor, ținute și respectate cu sfințenie, căci de aceasta depinde prosperitatea întregului an. În Dobrogea, tradițiile și obiceiurile încep înainte și se continuă până după Paște. Oamenii sărbătoresc Lăzărelul, Olaria, Caloianul, Paparuda, Cucii.

Prima sărbătoare este Lăzărelul care se ține înaintea Paștelui, în sâmbăta Floriilor și care se mai numește și sâmbăta lui Lazăr. Ea vestește venirea Primăverii în Dobrogea. Există două interpretări ale acestei sărbători: interpretarea creștină, care ne amintește de Lazăr, cel înviat din morți de către Iisus Hristos în sâmbăta Floriilor și interpretarea neortodoxă care vorbește despre renașterea naturii ,în fiecare an, primăvara. Deci, așteptăm pe toată lumea să serbeze Lăzărelul în Dobrogea, pentru că se spune că „cine nu serbează Lăzărelul nu are un an de bun augur și se umple și de pistrui”.

Tot în sâmbăta Floriilor se celebrează Olaria. Obiceiul constă în aprinderea pe dealuri a unor focuri din resturi vegetale sau din furajele consumate de animale în timpul iernii, simbolizând purificarea vechii vegetații, pentru a face loc unei vegetații noi si prospere. Rostogolirea pe dealuri a roților de căruță înfășurate în paie, simbolizând cursul soarelui pe cer, simboliza și purificarea a tot ce a fost rău pentru comuniune. Obiceiul este încă practicat în satele cu populație preponderant lipoveană din nordul regiunii.

În Dobrogea, sărbătoarea continuă și după Paște. Caloianul și Paparuda sunt două tradiții străvechi de invocare a ploii. Paparuda, practicat în a trei azi de Paște constă în stropirea cu apă a unui alai de tinere sau de femei bătrâne, împodobite cu flori sau cu ramuri verzi, ce intră din curte în curte. Dintre aceste personaje, una sau două trebuie să fie mascate. Cortegiul umblă prin sat de la o gospodărie la alta iar însoțitoarele cântă în curte un cântec ritual, bătând din palme iar Paparuda joacă un dans săltăreț. Paparuda invocă ploaia prin dans, prin bătăi din palme, prin ritmul și conținutul textului magic:

 

„Paparudă - rudă, vin-o de ne udă
Cu ciubărul - bărul, peste tot poporul
Cu găleata - leata, peste toată ceata.
Dă-ne, doamne cheile, să descuiem cerurile,
Hai, ploiță, hai! udă pământurile
Să crească grânele, mari cât porumbele,
Să pornească ploile, să curgă șiroaiele, să umple pâraiele!”

 

După ce cântă și dansează, fetele primesc de la gazdă un ou roșu și un bănuț pe care trebuie să-l pună sub pernă ca să fie frumoase tot anul. Acest obicei se practică în zona Tulcei dar și în sudul României.

Alt obicei care se practică după Paște este Caloianul. Obiceiul constă în fabricarea unei păpuși de lut, ce este îngropată în câmp, ca apoi după o perioadă de timp să fie dezgropată, ruptă în bucăți și împrăștiată pe câmp, simbolizând fertilitatea, belșugul culturilor și regenerarea vegetației. Caloianul este un rit arhaic de fertilitate menit să aducă sau să oprească ploaia și se practică în a treia miercuri de după Paști, ca mai târziu să se apeleze la el de fiecare dată când seceta amenință culturile. În general, acest obicei este denumit cu un nume feminin – Mama Caloiana, Scaloiana, Moașa Ploii. Însă în anumite zone ale Dobrogei era prezentă perechea – Caloian și Caloiana, Mama Ploii și Tatăl Soarelui. În Dobrogea, păpușile de lut se împodobesc cu coji de ouă roșii și se sparg pentru a imita violența sacră în riturile de trecere. Dacă este secetă se „omoară” Tatăl Soarelui, iar dacă plouă prea mult, se „omoară” Mama Ploii. Obiceiul este încă practicat în satele de slavi din Județul Tulcea.

Cucii este un obicei ce se aseamănă într-o oarecare măsură cu “Călușarii”, se mai practică și în alte zone ale tarii, dar Cucii cărăvăneni au o vizibilă notă de originalitate, manifestată atât în ceremonial cât și în construcția măștilor. Colectivul ceremonial al “Cucilor” este alcătuit, după tradiție, dintr-un grup de 15 bărbați mai tineri sau mai vârstnici, împărțiți în două cete de câte șapte (șapte sugerând, în concepția locală, numărul zilelor săptămânii). Cel aflat în plus este „mutul” personaj central. Fiecare „cuc” se invidualizează prin mască, prelungită cu un fel de bluză și de fustă lungă până la opinci. De acestea sunt fixați câțiva “zilișori” (clopoței sub formă de capsulă, cu sunet cristalin). Măștile sunt diferite prin felul împodobirii și al cromaticii, acestea depinzând, în primul rând, de tradiția locală dar și de imaginația participanților. Ca obiecte de luptă fiecare “cuc” are o sabie vopsită în roșu (culoarea confruntării) și un târnăcop vopsit în albastru (simbol pentru uneltele gospodărești), confecționate din lemn. După tradiție, obiceiul “cucilor” se desfășoară în trei locuri: la o fântână, la câmp și în sat. Ritualul se desfășoară în ritm de geamparale, joc specific Dobrogean. Prin faptul că anunță primăvara, acest frumos și străvechi obicei deschide un nou ciclu anual în viața colectivității.

În concluzie, fie că e vorba despre sărbătoare cu aspect creștin, fie că e vorba despre sărbătoarea venirii primăverii, oamenii se bucură și găsesc în fiecare, motiv de bucurie, credință și dragoste față de Dumnezeu și de natură.

 

Bibliografie :
A.Chiselev,2016,Magia la românii și ucrainenii din nordul Dobrogei,Cluj-Napoca;
Ghinoiu, 2003, Sărbători și obiceiuri românești, Ed. Elion, București;
Fl. Marian, 2001, Sărbătorile la români, vol. 1, Ed. Grai și suflet, București;
Nicolau, 2000, Credințe și superstiții românești, Ed. Humanitas, București;
Vrabie, 1999, De civitate Rustica. Studii și cercetări de etnologie și literatură populară română, Ed. Grai și suflet-Cultural Național., București.