Caleidoscop multicultural de tradiții și obiceiuri de primăvară

„Primăvara este când viața este vie în tot ce ne înconjoară” (Christina Rossetti)

Primăvara este unul din cele patru anotimpuri ale zonei temperate, marcând tranziția de la iarnă spre vară. Din punct de vedere astronomic, marcarea începutului primăverii este, de cele mai multe ori, legată de echivalența dintre durata temporală zilei și a nopții, timp al anului numit echinox în astronomie. În realitate, datorită condițiilor specifice geografice și climatice ale diferitelor locuri care aparțin zonelor temperate, există foarte multe criterii care trebuie considerate pentru a marca anotimpul de primăvară. Aceste diferențieri specifice au marcat profund viața oamenilor din diferite zone ale planetei din punct de vedere agricultural, existențial, filozofic și cultural. Întotdeauna, primăvara și echivalentul său conceptual, filozofic și ideatic au însemnat dezghețul, topirea, trezirea la viață, reînnoirea și renașterea naturii, vieții și a societății.

Anotimpul de primăvară a reprezentat pentru noi românii, încă din cele mai vechi timpuri, un anotimp încărcat de tradiții și obiceiuri transmise din generație în generație, atât pe cale orală dar și scrisă. Unele dintre ele s-au păstrat de-a lungul timpului într-o formă apropiată de tradițional, chiar dacă uneori au suferit modernizarea sub influenta deloc benefică a globalizării și urbanizării. În folclorul nostru, unele obiceiuri au păstrat până astăzi forme ample de desfășurare, în care vechile rituri se îmbină cu acte ceremoniale, cu manifestări spectaculoase.

Am ales în cele ce urmează, câteva dintre sărbătorile emblematice ale primăverii pentru noi românii, dar și exemplificări ale modului în care acest anotimp minunat este celebrat în anumite state ale lumii. Încărcătura simbolică reflectată în tradiții și obiceiuri este uimitoare, indiferent de spațiul geografic în care se manifestă.

 

Mărțișorul și obiceiul purtării mărțișorului

Pentru romani, 1Martie era prima zi din an în care se celebra speranța, optimismul, credința în mai bine și sporul în toate. Prima lună dintr-un calendar agrar român purta numele de Mărțișor. Denumirea populară a lunii era Marț, Marțiu sau Mărțișor și exprima renașterea naturii prin încolțirea semințelor semănate în prima decadă a sa (Germinar sau Germinariu).

Mărțișorul reprezenta funia zilelor, săptămânilor și lunilor anului adunate într-un șnur bicolor care simboliza iarna și vara, fiind făcut cadou în prima zi a lunii martie. Semnificația mărțișorului a rămas aceeași de-a lungul timpului: este un simbol al primăverii. Forma acestuia s-a schimbat însă în timp. La început, mărțișorul era doar o simplă monedă de aur sau de argint la care se atașa o sfoară făcută din doua fire răsucite, una roșie și alta albă (sau alb și negru), ce semnifica victoria vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii și care era purtată în general de persoanele sensibile (copii și fetele tinere). Există credința, conform căreia, această amuletă aducea noroc și fericire. Ea era legată la gât timp de 12 zile, după care o prindeau în păr și-o țineau astfel până la înflorirea primul pom sau până la sosirea berzelor. Altele agățau mărțișorul pe un trandafir iar cu moneda își cumpărau brânză, pentru a avea o față albă si frumoasă tot anul. Mai târziu, apărea sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb și roșu înșirate pe o ață.

Din păcate, astăzi, semnificația primordială și rituală a dispărut, Mărțișorul devenind un obiect artizanal, de multe ori înscriindu-se pe coordonatele esteticii urâtului, pierzându-și în același timp semnificațiile rituale. Este dăruit fetelor și femeilor, la începutul primăverii mai mult ca un cadou.

 

Dochia sau Zilele Babei

Prima zi a lunii este legată de numele Dochiei, personaj real, născută în cetatea Iliopolei din Liban pe vremea împăratului Traian. Fiind o femeie extraordinar de frumoasă și bogată a trăit în tinerețe o viața aventuroasă. La bătrânețe s-a pocăit, a fost botezată de către episcopul Theodot cu numele creștin Eudochia, retrăgându-se într-o mânăstire după ce și-a împărțit averea celor săraci.Ca urmare a minunilor săvârșite, biserica creștină o va sanctifica, trecând-o în rândul sfinților sub numele Cuvioasa Muceniță Eudochia, rezervându-i ziua de prăznuire pe 1 martie.

Numele ei grecesc înseamnă Binevoitoarea. Legendele legate de personajul Dochia, ne introduc în satul românesc în care Baba Dochia simbolizează Anul Vechi care va muri odată cu lepădarea celor nouă cojoace din spinare în ziua de 9 martie (ziua echinocțiului de primăvară pe stil vechi), pentru a renaște mai apoi.

 

Măcinicii

Ziua de 9 martie apare în calendarul popular drept ziua de Măcinici / Mucenici. Sărbătoarea a fost plasată arhaic la hotarul dintre iarnă și vară, zilele aprige și nestatornice ale Dochiei fiind urmate de zilele călduroase ale Moșilor. De fapt, în această zi s-au suprapus două evenimente de înnoire a timpului, respectiv ultima zi a Babei Dochia, când aceasta moare, prefăcându-se în stană de piatră și prima zi a Moșilor jertfiți și transformați în cenușă pe rugul funerar (calendarul creștin plasează în aceeași zi comemorarea celor 40/44 de Sfinți Mucenici jertfiți pentru dreapta lor credință întru Hristos). Focurile de Măcinici sunt menite sa curețe spațiul de forțele malefice ale anului vechi, reprezentat de Dochia. Principala funcție magică a acestor focuri era odinioară aceea de a sprijini soarele pentru a depăși momentul critic al echilibrului creat între lumină și întuneric la momentul echinocțial.

Aliment ritualic, denumit sfinți, sfințișori, bradoși, măcinici sunt preparați din coca nedospită în zona de sud a țării, fiind fierți și apoi îndulciți cu miere, nucă etc. În Moldova aceștia sunt preparați asemenea cozonacului, având forma de „8“, fiind unși după coacere cu miere, peste care se presară nucă pisată. Un alt ritual este beția, atestată de tradiția populară, potrivit căreia este bine în această zi să bei 40 sau 44 de pahare de vin în memoria mucenicilor care s-au jertfit pentru dreapta lor credință dar și pentru a avea forță și sănătate pe tot parcursul anului. În această zi, gospodăriile se sfințesc cu agheasmă, prin stropire, fiind protejate de asemenea cu cenușa provenită din focurile rituale. În Moldova și Banat, odinioară se bătea pământul în această zi cu maiurile, fiind rostite în cor: „Patruzeci de sfinți voinici, / Dați cu botele-n pământ, / Ca sa tune (intre) frigul, / Să iasă căldura“. În Muntenia și Oltenia, copiii strigau „Intră frig și ieși căldură, / Să se facă vreme bună / Pe la noi prin bătătură!“.

 

Floriile

Cu puternice rădăcini în cultura romană, sărbătoarea era închinată zeiței Flora, protectoarea vegetației ce începe să renască primăvara. Sărbătoarea creștină din duminica ce precede Paștele a căpătat denumirea de Florii și prăznuiește intrarea Domnului în Ierusalim. Vechii semnificații de reînviere a naturii i s-au adăugat altele noi legate de cultul strămoșilor manifestate prin pomeni, curățirea mormintelor, înfigerea în morminte a ramurilor de salcie, invocarea spiritelor morților prin acte de divinație, etc. Ramurile verzi de salcie (substitutele românești ale ramurilor de finic cu care a fost întâmpinat Mântuitorul în Ierusalim) simbolizează fertilitatea vegetațională de primăvară. Acestea sunt duse la biserică în dimineața zilei de Florii, sunt sfințite după care sunt puse în casă la icoane, uși, ferestre sau sunt păstrate pentru a trata bolile de-a lungul anului, oamenii se încing la mijloc cu ele și uneori sunt folosite la vrăji și descântece.

 

Primăvara în lume

În Grecia, sărbătoarea Martisului, pe 1martie mamele împletesc brățări pentru copii lor. Aceste brățări se numesc "martis".Sunt făcute din șnur alb și roșu și se leagă la încheietura mâinii copiilor. Superstiția spune că ei ar trebui să poarte aceste brățări pentru ca soarele de primăvară să nu le ardă obrajii. Brățările sunt roșu cu alb, simbol al obrajilor roșii pe un ten alb și sunt purtate până la masa din noaptea de Paști când sunt aprinse artificiile tradiționale iar brățările se scot și se aruncă în foc.

În China, Sărbătoarea Primăverii, este sub denumirea de Anul Nou chinezesc. Atunci se cumpăra petarde și artificii, decoruri pentru Anul Nou Chinezesc, se lipesc pe uși și pe porți perechi de versuri pentru Anul Nou și se agață peste tot lampioane roșii, purtând simboluri diverse, menite să îi ferească în noul an de spiritele rele și să le aducă protecție și belșug.

În Pakistan există festivalul primăverii într-un oraș din estul țării: Lahore. Sărbătoarea este marcată de rugăciuni, petreceri în grădini, evenimente ecvestre. Specifice orașului sunt culorile galben și verde, simbol al primăverii și al florilor de primăvară, al iernii uitate, culori pe care le regăsim în hainele de sărbătoare pe care le poartă la eveniment mulți dintre localnici.

În Germania, la sfârșit de aprilie se serbează eliberarea de iarna friguroasă, într-un mod similar cu sărbătoarea de Halloween: începând de la miezul nopții, copiii se îmbracă în costume reprezentând diferite personaje de folclor, de poveste și își fac farse unii altora. Tot simbolic, în unele zonele se aprind focuri, iar în prima noapte a lunii mai, legendele spun ca pe pământ vin zânele și spiritele pământului pentru a ajuta oamenii să treacă cu bine în noul sezon mai cald.

În S.U.A. sărbătorirea primăverii este cea a înfloririi cireșilor. Această sărbătoare are loc în Washington D.C. „Cireșii sărbătoriți” sunt un cadou primit de la japonezi în urmă cu 100 de ani. Este vorba de peste 3.700 de cireși, urmași ai arborilor dăruiți de guvernul nipon în anul 1912, pentru a aniversa 60 de ani de prietenie între SUA și Japonia. Anual, peste un milion de oameni participă la paradă și la celelalte manifestări organizate cu acest prilej.

 

Bibliografie:
Ion Ghinoiu „Mică enciclopedie de tradiții românești”, Editura Agora, București, 2008;
Tudor Pamfile „Sărbătorile la români”, Editura Saeculum, 2007;
Simion Florea Marian „Sărbătorile la români”, Editura Fundației Culturale Române, 1994;
Irina Nicolau „Ghidul sărbătorilor românești”, Editura Humanitas Practic,București,1998;
Ion Ghinoiu „Zile și mituri. Calendarul țăranului român”, Ed. Fundației Pro, București, 1999.