Istorie
- Detalii
- Categorie: Istorie
Unirea Transilvaniei cu România
În contextul istoric din toamna anului 1918, în care Puterile Centrale au fost înfrânte iar imperiul Austro-Ungar se prăbușea politic, economic și militar, mișcarea națională a românilor din Transilvania a cunoscut noi valențe, creându-se condițiile optime pentru obținerea independenței naționale.
La 12 octombrie 1918 a fost convocată la Oradea ședința comitetului executiv al Partidului Național Român din Transilvania, care a avut ca rezultat elaborarea „Declarației de autodeterminare a românilor din Ardeal și Ungaria”, cunoscută și sub numele de „Declarația de la Oradea”.
Întrunirea s-a ținut în casa avocatului Aurel Lazăr unde s-a constituit un comitet lărgit format din opt membri: dr. Teodor Mihali, dr. Alexandru Vaida - Voevod, dr. Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș, Ioan Suciu, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Ioan Ciordaș și trei invitați: Sever Dan, Gheorghe Popovici și Gheoghe Crișan.
În ziua de vineri 18 octombrie 1918, Alexandru Vaida - Voevod citește în Parlamentul de la Budapesta Declarația de independență a Transilvaniei. Acesta fiind „Declarația de autodeterminare a românilor din Ardeal și Ungaria”, adoptată de către comitetul executiv al Partidului Național Român la 12 octombrie 1918 la Oradea.
Alexandru Vaida-Voevod a fost unul din oamenii care au făcut posibilă Unirea Transilvaniei cu România, actul de voință al românilor transilvăneni, votat și adoptat la Alba Iulia pe baza principiului „Dreptului la autodeterminare al popoarelor”. În Parlamentul de la Budapesta, Alexandru Vaida-Voevod a declarat: ...„Pe temeiul dreptului firesc, că fiecare națiune poate dispune, hotărî singură și liber de soarta sa..., națiunea română din Ungaria și Ardeal dorește să facă acum uz de acest drept și reclamă în consecință și pentru ea dreptul ca, liberă de orice înrâurire străină, să hotărască singură așezarea ei printre națiunile libere”.
- Detalii
- Categorie: Istorie
Către popoarele lumii,
Națiunea română din Ungaria și Transilvania, ținută de veacuri în robie trupească și sufletească de către clasa stăpânitoare a poporului maghiar, eliberată acum de sclavie prin strălucita învingere a armelor, cari s-au luptat pentru drepturile civilizației umane împotriva principiului barbar al opresiunii naționale și de clasă, înaintea guvernului opresorilor de până aci, a declarat voința sa de a se constitui în stat liber și independent spre a-și putea valida nelimitat forțele sale în serviciul culturei și al libertății omenești.
Guvernul opresorilor lor de până aci ei a denegat adeziunea sa la această hotărâre a națiunii române și în fața dreptului firesc al fiecărei națiuni de a fi stăpână asupra sa și a teritoriului locuit de dânsa guvernul opresorilor opune forța brutală a statului oprimător.
De veacuri clasa oprimatoare a poporului maghiar a sfâșiat trupul națiunii noastre prin icuri străine, iar dela înfăptuirea constituționalismului fals din 1867, scopul mărturisit al politicei de guvernământ în statul maghiar a fost desființarea noastră națională. Prin colonizări fără rost pe pământul strămoșilor noștri, prin maghiarizarea necruțătoare a tuturor acelor Români, cari au fost nevoiți să aibă raporturi mai nemijlocite cu stăpânirea maghiară, prin invadarea pe teritoriul românesc a sutelor de mii de slujbași publici maghiari, prin împiedicarea poporului nostru de a-și mulțumi însuși trebuințele sale industriale, s-au maghiarizat orașele și s-a împestrițat etnicește teritoriul locuit de națiunea română prin mijloace artificiale și în scopul barbar al nimicirii noastre.
- Detalii
- Categorie: Istorie
În vara anului 1920 Nicolae Iorga, generalul Ion Averescu, Ionel Brătianu, Mihai Pherekide și Mitropolitul Miron Cristea au alcătuit o comisie pentru organizarea încoronării regelui Ferdinand I ca rege al tuturor românilor. La propunerea lui Nicolae Iorga a fost ales orașul Alba Iulia pentru a fi construită „Catedrala Reîntregirii Neamului” ca simbol al unitătii României, Alba Iulia fiind prima capitală a celor trei Principate Românesti unite sub domnia lui Mihai Viteazul la 1 Noiembrie 1600. Catedrala Reîntregirii Neamului mai este cunoscută și sub numele de Catedrala Încoronării de la Alba Iulia.
Catedrala a fost înălțată pe locul unde Mihai Viteazul a construit o biserică în anul 1597, care a fost demolata în 1714 de către stăpânirea austriacă. Lucrările la Catedrala Încoronării au început la 28 Martie 1921 și au fost terminate în Septembrie 1922. Catedrala de la Alba Iulia a fost sfințită la 8 Octombrie 1922 și a primit hramul Sfântului Gavril și al Sfântului Mihail în memoria primul întregitor de neam și țară al românilor Mihai Viteazul.
La data de 15 Octombrie 1922 a avut loc ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand și a reginei Maria ca suverani ai României Mari. Patriarhul Miron Cristea a ținut o liturghie și a sfințit coroanele regale. Ceremonia de Încoronare a fost făcută în fața clopotniței, regele Ferdinand nu a vrut să fie încoronat în catedrala deoarece era de religie catolică, regele și-a pus singur coroana (Coroana de Oțel) pe cap nedorind să fie încoronat de un reprezentant al Biserici Ortodoxe (Patriarhul României Miron Cristea), după care a pus coroana (Coroana de Aur) pe capul reginei Maria care stătea îngenunchiată în fața regelui.
Catedrala de la Alba Iulia a fost construită după planurile arhitectului Victor Ștefănescu (pseudonim: Victor G. Stephănescu), lucrarea a fost executată de inginerului Tiberiu Eremia.
- Detalii
- Categorie: Istorie
La 1 decembrie 1918 Marea Adunare de la Alba Iulia a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului la Regatul Român. Această decizie a fost făcută publică prin Declarația de la Alba Iulia:
Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia
din 18 Noiembrie / 1 Decembrie 1918
I. Adunarea Naționala a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Naționala proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.
II. Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Națională proclamă următoarele: