Rolul studenților și elevilor din Blaj la Adunările Naționale din 1848

Rolul studenților teologi și al elevilor Blajului în pregătirea și convocarea Marilor Adunări Naționale de la Duminica Tomii și cea din 3/15mai 1848, de pe Câmpia Libertății

În Transilvania, Revoluția din 1848-1849 a avut o temeinică pregătire ideologico-politică, datorită faptului că atât condițiile social-politice erau mai „maturizate” (Augustin Bunea), cât și existenței unui program național revoluționar, formulat de Episcopul martir Ioan Inocențiu Micu-Klein, fundamentat și difuzat prin lucrările lor de corifeii Școlii Ardelene, călugării mănăstirii Sfânta Treime din Blaj: Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Monorai, de numărul impresionant de profesori, dascăli și studenți ai școlilor Blajului, sistematizat și prezentat în fața Dietei Transilvaniei de episcopul Ioan Bob în SUPPLEX LIBELLUS VALACHORUM din 1971, semnat și de episcopul Gherasim Adamovici.

În 1845, vizitând Blajul, scriitorul francez Augustine de Gerando, punea Gimnaziul și Liceul Episcopal teologic de aici alături de celelalte instituții de învățământ ale „națiunilor istorice” din Ardeal, considerând Blajul, prin școlile sale „capul și inima unei națiuni”.

În Liceul Episcopal din Blaj, astăzi Facultatea Teologică a Bisericii Române Unite cu Roma, între anii 1832-1848 au frecventat și absolvit 675 de tineri. Ce idei și sentimente sădeau în sufletele tinerilor studioși profesorii lor, ne-o spune și preotul profesor Ioan Rus în cartea sa „Icoana Pământului”, manual de geografie și istorie universală, „prima carte adevărată de geografie” (Ștefan Manciulea), în anul 1842: „Stările de împrejur au început a se schimba și românii nu mai pot rămâne în starea lor de până acum. Lumea a început a îmbrăca alt veșmânt, orizontul se răzbună de toate părțile, lumina cam printre nori pătrunde și spre Răsăritul Europei și promite ca ura și neștiința nu va mai putea fi perete despărțitoriu între popoare”. După ce arata că guvernul acționa spre desnaționalizarea românilor prin introducerea limbii maghiare în școli și biserici, el spune:,, Lăsați-ne să învățăm românește, de ne voiți binele!...omul, un popor e dator a-și apăra limba în forma în care își apără viața.”

În lecțiile lor, Simion Bărnuțiu, Timotei Cipariu, Ioan Rus, Aron Pumnul ș.a. au desfășurat un dialog viu cu studenții despre autoritate, egalitate, tradiție și progres, naționalitate și colaborare cu alte popoare, „frățietate”, dreptul la cultura și viața națională proprie, unitate culturală cu frații de peste munți.

În 1848 ungurii, în adunările lor, cereau unirea Ardealului cu Ungaria. Gândul lor ascuns urmărea ,,stingerea naționalităților și contopirea în cea ungurească și apoi deplina independență prin ruperea de Monarhia austriacă”. În Discursul de la Blaj, din 14 mai 1848, „cuceritorul discurs din Catedrala Blajului” (D. D. Roșca), cea mai mare operă oratorică din istoria românilor (Ioan Chindriș), Simion Bărnuțiu era tranșant: „renașterea Europei prin libertate” și „a pierit amica întunericului de înaintea razelor libertății și patroana despotismului s-a stins cu rușine de împărăție.”

La 25 martie circula între românii transilvăneni o proclamație în manuscris (Ștefan Ludwig Roth) care cerea:

1. Congres național român;
2. Libertate individuală, prin ștergerea iobăgiei;
3. Libertate națională, prin reașezarea națiunii române în drepturile sale;

Cu prezicerea ca ,,nici o uniune cu Ungurii, până nu vor trata cu Românii ca națiune liberă cu națiune liberă” (Alex Papiu Ilarian). Tinerimea răspândi ideile ei în toată Transilvania. Alexandru Lupeanu-Melin descrie atmosfera premergătoare Revoluției: ,,Schînteia prinde în sufletul multor tineri, răzbate pretutindeni unde era o suflare de cărturar român și o simțire de progres și de înălțare. Aceste schîntei aprinse, Ardealul se preface de grabă într-un strălucit rug arzător, parcă s-au aprins focuri de vestire pe toate culmile, pe toți munții, ca în timpurile când noroadele străvechi ale Daciei își chemau la luptă mulțimile ascunse pe coclauri”.

Pentru un popor urgisit de atâtea nenorociri, condamnat să piară de mai multe ori, de chiar mâna veneticilor care i-au călcat pământul-vatră, gândurile de lumină și slobozenie, pe care le aduceau vântul vremii din țările Apusului, erau ,,ca roua ce cade pe glia pârlită de soare” (Alexandru Lupean Melin), veneau de la Blaj, unde ,,cărturari în haine aspre și sărace, priveghează la mese de brad, aplecați peste cercetări migăloase de istorie și limbă. Ei fac și din carte arme de simțiri naționale, de trezire și de vifor, care clocotește și așteaptă deslănțuirea” (Alexandru Papiu Ilarian).

Timotei Cipariu, minte enciclopedică, citea la Blaj jurnale franceze și germane, iar studenții teologi sunt informați exact de mișcările din Italia , Franța și Viena ,,împărătească”. Părintele filologiei românești, Timotei Cipariu, minte enciclopedică de talie europeană, citea și purta corespondență cu pedagogi din mai multe instituții de învățământ de pe trei continente, fiind unul dintre cei mai mari poligloți ai culturii mondiale, cunoscând 12 limbi vechi și moderne, a citit și tradus lucrări din limbile: greacă, latină, ebraică, siriană, turcă, arabă, persană, spaniolă, italiană, germană, engleză și maghiară. Consăteanul nostru, Timotei Cipariu, este considerat unul dintre cei mai mari bibliofili ai secolului al XIX-lea.

Din motive lesne de înțeles, istoricii din a doua jumătate a sec. al XX – lea au refuzat să pună în lumină contribuția și meritele lui Timotei Cipariu în pregătirea și desfășurarea Revoluției române din 1848 – 1849. Încă în 15 martie, guvernatorul Iosif Teleki „bine știind că Blajul precum până acum, așa și atunci va fi centrul mișcărilor române” (Alex. Papiu Ilarian), cheamă la Cluj pe episcopul de Blaj. Acesta pleacă însoțit de canonicul Timotei Cipariu.

În 25 martie, canonicii și corpul profesoral au ținut prima consfătuire în casele lui Cipariu. La propunerea lui Aron Pumnul, consfătuirea a continuat în aceeași zi după amiaza în clădirea gimnaziului, la ea participând și clerul tânăr, dar și studenții din clasele superioare: „Pristavi și curieri pentru avizurile îndrăznețe ale cărturimii de la Blaj se găsesc repede, ei erau acolo, în acea înverzită gradină a Seminarului teologic, unde așteaptă pregătită o tinerime viguroasă și fanatică.” Sub crengile pletoase ale frasinului lui Grigore Maior, erau vlăstare ca acel cleric Tudoranu, care, în memorabila consfătuire de redactare a proclamațiunii din casa lui Cipariu, exclamase:

─ Ba nu, onorată conferință, noi nu mai cerem, nici să nu mai pretindem drepturile imprescriptibile car’ ni se cuvin, ci să le luăm cu brațele și cu topoarele!

Atmosfera entuziastă în care a decurs consfătuirea ne este descrisă și de Vasile Moldovan, martor al evenimentelor: „Era târziu. Întunecase când s-a disolvat conferința, din care am ieșit și mai înfocați de cum intrarăm. Și fiindcă nu puteam nici mânca, nici dormi, nici studia, focul acesta ne mistuia văzând cu ochii: am fi dorit ca cineva să ne conducă pe câmpul de bătălie și să cucerească cu noi o parte din lume”.

La 26 martie seara, Nicolae Bârlea – „naționalist înflăcărat” (Alex. Papiu Ilarian), sosește la Tg. Mureș. El aduce vestea conferinței și a stării de spirit și voia să cunoască și să o aducă la cunoștința Blajului, gândurile și voința tineretului român de pe lângă tabla regească judiciară din Tg. Mureș. „Se simțea nevoia unei coordonări. Și aceasta numai Blajul o putea face” (Alex. Papiu Ilarian).

La 1 aprilie au venit la Blaj și Avram Iancu, Samuil Poruțiu și Florian Micaș. Se fixează Blajul ca loc al adunării din Duminica Tomii (30 aprilie). Sarcina convocării se încredințează tinerimii școlare, care urma să plece de sărbătoarea Învierii Domnului, în vacanță. Iancu discuta cu teologii. Entuziasmul era de nedescris. Proclamația redactată de Aron Pumnul este copiată în sute de exemplare, pentru a fi răspândită în toată Țara Ardealului: „s-a decis ca fiecare, călătorind spre locul nașterii sale, să cerceteze cât mai multe sate... Durerea cea mare era că ne aflam în 6 aprilie și vacanța era decretată pe 8. Va să zică două zile întregi. Doi secoli! În mijlocul acestor consultări, Todoranu se urcă pe o bancă și se adresează către noi cu aceste cuvinte: ,,Fraților! Focul aprins în mine și dorul de a vesti Românilor ziua libertății, nu-mi permit să aștept ora când ni se va decreta vacanța, sunt silit a rupe disciplina. Adio, fraților, să ne revedem în Duminica Tomii...” (Vasile Moldovan).

Spune tot Vasile Moldovan: „Pumnul, care văzuse ce se petrece în internul tinerimei, ne preveni cu o cuvântare înțeleaptă, ne reflecta că dacă ne-am depărta fără concesiunea îndatinată, am compromite pe superiori și pe profesori... Deci dacă Românul a avut paciința a suferi secole întregi, să demonstrăm că ne știm guverna când recere cauza cea sfântă a națiunii...”

Cuvântările ținute poporului „l-au entuziasmat pe acesta așa de mult, încât și după ce i-am lăsat să se împrăștie pe la casele lor, ca noi să putem cina, nu s-a depărtat nici unul, ci căți au încăput în casă au intrat cu noi, iar ceilalți s-au așezat pe la ferestre și preotul a fost silit a deschide ferestrele, ca poporul să audă ce vorbim sub durata cinei” (Vasile Moldovan).

Învățătorul Toader, din Gâmbuț, un copilandru în timpul Revoluției, povestește: „Într-o zi au trecut prin sat niște cârlicuși, cu sumane sure de lână, feciorași cu frunțile late și ochi strălucitori, care au vorbit multă vreme cu papa, fie iertat, apoi s-au urcat în grui, lângă clopotnița de blane și au început să spună oamenilor, ridicând brațele spre soare:

─ Fraților, robia se pune jos de-acum. Noi venim dela Blaj, chiar din curtea Vlădicului și vă aducem veste mare: răsare soarele Românilor. Drepturile noastre au fost găsite în cărți latinești și cetite de dascălii de la Blaj. Veniți acolo cu toți!

Domnișorii aceștia vorbeau ca niște arhangheli. Oamenii strigau: vivat, vivat nația românească! Bătrânii plângeau iar femeile se rugau la Precista...

Clericii au plecat spre Murăș, cătră Câmpie, iar a doua zi oamenii n’au mai ieșit cu plugurile în brazda nemeșului dela Bichiș” (Alex. Lupeanu Melin) .

Iată cum erau priviți „arhanghelii” învățătorului Toader, de către jandarmii imperiali: „Așa cum ați cerut Înălțimea – Voastră vă trimit proba (vizsega) ce-am confiscat de la cei doi instigatori, teleologi din Blaj această fițuică (cedula) prin care îndemnau la răzmeriță (felkeles) și nesupunere” (Adorjan Varga, satul Brașeu – Hunedoara), iar Istvan Balint (din Dobra – Mureș) de ieri, îndemna țăranii să meargă la Blaj pentru a se răzvrăti contra stăpânirii.” (Adalbert Mikes)

În timpul Marii Adunări, teologii și elevii blăjeni au trudit „cu puteri înzecite pentru a explica norodului hotărârile luate de mai marii națiunii în Catedrală.” (Papiu Ilarian)

După Marea Unire de la 1918, Maxim Hulea , „tribunul cel din urmă”, spunea tinerilor săi interlocutori: „Am crezut, o vreme, că noi, bătrânii, am luptat în zadar. Am crezut că nu ne înțelegeți. Am văzut acum și m-am convins, că ne-ați înțeles pe deplin. Am văzut că sângele apă nu se face...

Voi sânteți acum la Tisa, poate dincolo de ea... Iertați, că am pus la îndoială, în îndârjirea mea de tribun bătrân, vitejia voastră, măcar o clipă... Voi sunteți copiii noștri. O să trec cu solia sfântă până sus, până la Vlădicii Șuluțiu și Șaguna, până la Iancu, Axente, Cipariu, Papiu Ilarian, pe la toți, până la Dumnezeu!

Și atunci, închinându-mă Lui, prosternându-mă în țărână, voi zice: Mărire Ție Doamne, că ai pus pe dușmani așternut picioarelor noastre! Și mă voi întoarce apoi spre voi, băieți, și voi trimite cu dreapta mea de preot, ce a slujit la altar și în lagărul lui Iancu și Axente, cea din urmă binecuvântare” (Alex. Ciurea).

 

Bibliografie:
Bârlea Octavian - „Spre o nouă fața a Bisericii Române Unite”, Munchen, 1991;
Bărlea Octavian - „Câmpia Libertății de la Blaj, 1848” (manuscris pus la dispoziție de către prof. Xenia Poptelecan - bibliotecar la Biblioteca Documentară „Timotei Cipariu”- filială a Bibliotecii Academiei Române, iunie 1993);
Manciulea Ștefan - „Timotei Cipariu și Academia Română”, Blaj, 1941;
Alexandru Papiu Ilarian - „Avram Iancu și Adunarea de la Duminica Tomii”, Românul, 1872; apud, Victor Cheresteșiu – „Adunarea națională de la Blaj”, Editura Politică, București, 1966;
Roșca D. D. - „Prelegeri de filozofie a istoriei”, Cluj, 1969.
Moldovan Vasile - „Memorii din 1848-1849”, Editura Tipomur, 1995.
Adalberth Mikes - „Cercetări istorice: 1842-1867”, Oradea, 1976.