Istorie
- Detalii
- Categorie: Istorie
Secolul al XVIII-lea reprezintă în istoria românilor momentul de început al mișcării de emancipare politică, trecerea la acțiunea programatică desfășurată în numele națiunii iar, elementul nou, definitoriu, îl aduce intrarea în scenă politică a românilor din Transilvania. Prezentă și în secolul precedent, la nivelul funcționării privilegiilor acordate de principi Bisericii Ortodoxe, problema românească câștigă în secolul al XVIII-lea o amploare fără precedent datorită, inițial, confesiunii greco-catolice.
Unirea religioasă, în prelungirea unirilor parțiale inaugurate la Brest, în politica Habsburgilor a avut rostul să stabilească un echilibru favorabil dominației proprii, înlesnind de la început cristalizarea unor deziderate politice ale românilor. Restaurarea catolicismului și organizarea noii episcopii greco-catolice, precum și precizarea statutului ei prin diplomele imperiale conferite de Leopold I și Carol al Vl-lea creează un cadru de manifestare pentru acțiunea politică românească. Cel care dă însă consistență și o nouă funcționalitate instituției este Inochentie Micu, episcopul românilor uniți din Transilvania (numit de împărat în 25 februarie 1729), dar în primul rând un om politic, dotat cu capacitatea de înțelegere a noilor probleme ivite. Instalat în 23 septembrie 1732, deține și titlul de baron și un loc în Dieta Transilvaniei, calități necesare acțiunii publice în care se integrează.
Conștient de însemnătatea celei de a două diplome leopoldine (1701), el o invocă de la început, tentat de posibilitatea integrării românilor între Stări ca națiune aparte. Noile împrejurări politice care au confruntat epoca tereziană deschid o nouă etapă în acțiunea politică românească. Amploarea revendicărilor românești sporește în raport cu frământările politice din Imperiu, cu dificultățile noii domnii. Intuind noul curs al evenimentelor, Inochentie Micu acționează direct la Curte printr-un întins memoriu intitulat Supplex Libellus, prevăzut cu anexe multiple, un adevărat dosar al problemei românești, încrezător în valoarea argumentelor oferite de privilegii și diplome, cuprinse într-o prezentare barocă, el oferă o imagine cuprinzătoare a stării națiunii, cu referiri la vechimea ei istorică, dar în special înfățișând condiția socială și politică a românilor. Invocă și acum diplomele imperiale, stările de drept pe care le contrapune abuzurilor și încălcărilor, opresiunii și îngrădirilor de ordin economic și intelectual. Nimeni până la această dată în Transilvania nu a oglindit mai exact și mai pe larg dimensiunile reale ale problemei românești, însemnătatea ei istorică și valoarea potențialului pe care îl reprezenta. Pe aceste temeiuri așază revendicarea politică fundamentală, cerând ca românii să intre în rândul națiunilor recepte, să constituie o „Stare" (statum constituere) și să fie integrați în constituție. Semnat în numele clerului națiunii române unite, memoriul adresat Curții dă expresie de fapt programului românesc.
- Detalii
- Categorie: Istorie
Pământul roditor al Transilvaniei, unde sunt adunate și așezate cu măiestrie toate frumusețile naturale.. a fost colțul de țară de unde s-au ridicat nenumărate personalități culturale de seamă, cum tot această țară mândră și binecuvântată (N.Bălcescu), a constituit din cele mai îndepărtate timpuri și până astăzi izvorul de inspirație pentru aceleași personalități și multe altele, de sub a căror condei s-au înălțat cântece pline de speranță și mândrie națională, de onoare și libertate, pentru o viață tot mai bună pe acest pământ.
Patriarhul Dr. Miron Cristea, cu numele de botez Ilie, s-a născut la 18 iulie 1868, în Toplița, într-o familie simplă de țărani români. A învățat la liceul grăniceresc din Năsăud, apoi la Institutul Teologic din Sibiu și Universitatea din Budapesta, unde a obținut doctoratul în Litere, pe baza unei teze intitulate „Mihai Eminescu - viața și opera”, în limba maghiară. Reîntors de la studii a fost mai mulți ani secretar, apoi, asesor consistorial (consilier), la Arhiepiscopia Sibiului.
Cariera publică și-o începe ca învățător la Orăștie, în anul 1891. În anul următor este trimis de mitropolitul Sibiului, Miron Românul, să studieze literele și filozofia la Universitatea din Budapesta. În acesta perioadă, ia parte activă la toate manifestațiile studențești, colaborând, totodată, cu diverse publicații: Tribuna, Dreptatea, Telegraful, Gazeta Transilvaniei. La 18 mai 1895, la Universitatea din capitala ungară, este declarat doctor în filozofie și filologie modernă.
Una dintre cele mai relevante lucrări publicate a fost o lucrare despre iconografia Bisericii Ortodoxe, alta, despre noua Catedrala Mitropolitană Sibiu, ridicată între anii 1902-1906. La 21 noiembrie 1909, a fost ales, iar la 25 aprilie 1910 a fost instalat ca Episcop al Caransebeșului.
În 1918, a făcut parte din delegația pentru actul Unirii de la București, fiind unul dintre luptătorii pentru unitatea națională.
Miron Cristea a fost recunoscut ca luptător neostenit și temerar pentru drepturile românilor de pe pământul transilvan, pentru evoluția lor culturală și spirituală.
- Detalii
- Categorie: Istorie
Principesa de Wied, tatăl său Herman, prinț de Wied (29 decembrie 1843 - 18 februarie 1916) s-a născut în micul principat german de Wied la 29 decembrie 1843, în castelul Monrepos din Neuwied (astăzi în unul din cele 16 state federale ale Germaniei, Renania-Palatinat) pe Rin. Elisabeth Pauline Ottillie Luise de Wied a venit în România în 1869, pentru a se căsători cu Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen și a rămas aici până la sfârșitul său din 1916.
Se spune că vasta ei cultură și aerul intelectual ar fi ținut pretendenții la distanță și așa ar fi ajuns fără soț, la vârsta de 26 de ani. Întâlnirea cu Carol I n-a fost dragoste la prima vedere. I-au unit aceleași principii și Elisabeta a fost atrasă de misiunea cu care Carol urca pe tronul României.
Vacanțele de vară și le petrecea la Constanța, unde chiar în port regele Carol I construise un pavilion special. De câte ori regina auzea un vapor părăsind rada portului, agita o batistă de mătase albă în direcția lui și îi recita prin portavoce un poem. După moartea reginei sindicatele navigatorilor au decis să-i ridice în fața Cazinoului din Mamaia o statuie în mărime naturală, orientată cu fața spre mare. Statuia de bronz se găsește azi într-un subsol al Muzeului de Istorie din Constanța și așteaptă să fie repusă la locul ei. Statuia a fost din nou pusa pe soclu în anul 2013, pe faleza Cazino - Bulevardul Elisabeta, odată cu refacerea zonei vechi peninsulare și a falezei.
Pseudonimul literar al reginei Elisabeta I a României era Carmen Sylva, ceea ce se traduce din limba latină prin „Cântecul pădurii”.
Regina Carmen Sylva și-a devotat întreaga viață desăvârșirii spirituale și carierei de scriitor. A scris în mai multe limbi, fiind fluentă și perfect inteligibilă în germană, franceză, engleză și română. Cunoștea la perfecție limba latină și limba greacă. A colaborat la scrierea mai multor cărți cu doamna ei de curte, Mite Kremnitz, una dintre iubitele lui Mihai Eminescu. Mite era cumnata lui Titu Maiorescu, și a devenit eroina principală a unui roman de dragoste scris de Eugen Lovinescu, Mite (1934), despre povestea de dragoste dintre cei doi, la fel de faimoasă ca relația cu Veronica Micle. Titu Maiorescu era căsătorit cu Klara Kremnitz, dar după moartea prematură a acesteia, în urma unui cancer la sân își notează în Jurnal interesul său pentru Mite. Prin intermediul lui Mite Kremnitz, Carmen Sylva l-a cunoscut pe Mihai Eminescu.
- Detalii
- Categorie: Istorie
Pe locul unde este astăzi este orașul Alba Iulia a fost orașul cetate dacic numit Tharmis (Apoulon), care a fost capitala a dacilor apuli, devenind în perioada romană cel mai mare oraș din Dacia, cucerit de romani (Imperiul Roman) în secolul II, care au ridicat aici castrul roman Apulum.
Apulum a fost cel mai bogat oraș din Dacia romană. La jumătatea secolului al III-lea a primit și epitetul „Chrysopolis”, adică Orașul de aur. Pe aici se scurgeau spre Roma cele mai importante bogății ale Daciei romane. Aceste bogății erau produsul unei vieții economice foarte dezvoltate. Aici funcționau ateliere pentru prelucrarea aurului extras din munții Apuseni, ateliere pentru prelucrarea bronzului, ateliere de olărit, pentru fabricarea de geamuri sau chiar sticlă, pietrării (în care se prelucra gresia calcaroasă din cariera de la Ighiu), ateliere de cărămizi, țigle, tuburi pentru apeducte. Apulum a fost singurul oraș din Dacia romană ridicat la rang de colonie, „Colonia Aurelia Apulensis”. Pe teritoriul actualului cartier Partoș a existat pe râul Mureș un important port comercial, pe ruta Mureș, Tisa și Dunăre se transporta în Imperiu Roman bogățiile Daciei: aur, sare, lemn și multe alte mărfuri.