Publicare GRATUITĂ articole educaționale !

Se acordă adeverință ISSN

Operele „Vechimea poporului român și legătura cu elementele alogene” de Simion Mehedinți și „Pentru Europa. Integrarea României” de Adrian Marino prezintă două viziuni aflate în raport de contradicție referitoare la trăsăturile dacilor. Astfel că, în timp ce primul ne prezintă strămoșii într-o manieră remarcabilă, relevând trăsăturile pozitive, cel de-al doilea evocă aspectele negative din mărturiile istorice. Firește, adevărul este mereu parțial, se îmbogățește și se schimbă mereu, în conformitate cu noile cercetări, cu sensibilitatea fiecărei generații, cu noile concepții despre lume. Principiul obiectivității este întotdeauna afirmat cu tărie de orice istoric, dar, așa cum a arătat H.I. Marrou, „istoria este inseparabilă de istoric”, așadar adesea obiectivitatea rămâne un nobil deziderat, greu de atins.

Eseul de față își propune să realizeze o analiză exhaustivă a fragmentului din opera „Vechimea poporului român și legătura cu elementele alogene”.

Teza lucrării lui Simion Mehedinți este formulată explicit în incipit, încă din prima frază, susținând superioritatea geților în lumea antică: „Noi, românii, suntem locuitorii cei mai vechi ai acestui pământ, și anume unul dintre cele mai vechi popoare ale întregului continent”. Aceasta urmează să fie demonstrată, pe parcurs, prin relevarea a trei argumente concludente însoțite de exemple care să o susțină.

O prima inferență ontologică care susține teza formulată este cea prin care scriitorul susține că în momentul în care Traian a ajuns la Dunăre, „statul dac era de o sută și mai bine de ani în culmea înflorării”. Pentru a dovedi originea și vechimea poporului, Simion Mehedinți apelează la diverse izvoare istorice pentru a întări baza argumentării. Printr-o contra-argumentare sintetică, el afirmă că în anul 513, dacii formau un popor mare, închegat și puternic, pe când romanii reușiseră să înființeze doar câteva sate pe malul stâng al Tibrului. Totodată, geții erau, ca și romanii, plugari. Istoricul evocă, aici, o legendă conform căreia când Alexandru cel Mare a trecut noaptea peste Dunăre, soldații săi au trebuit să taie spicele de grâu cu lancea și să scoată din vițe pentru a putea înainta. Acest fapt evidențiază hărnicia de care dădeau dovadă geții în cultivarea diverselor plante. În ceea ce privește exploatarea metalelor, îndeosebi a aurului, se pare că era vestită din vechime.

Cel de-al doilea argument pe care îl formulează autorul este reprezentat de scrierile lui Herodot. Istoricul antic consemna că poporului tracilor era cel mai numeros din toată Europa, iar geții, ce se stabiliseră pe malurile dunărene, erau „cei mai viteji și mai drepți dintre toți tracii”.

Al treilea argument care susține originea și vechimea poporului român este reprezentat de cultura dezvoltată în spațiul dunărean, manifestată printr-o înaltă concepție de viață a geților, fapt reluat în scrierile lui Strabo. Simion Mehedinți merge cu argumentarea și mai departe de atât, susținând că însuși Socrate îl admira pe Zamolxe ca pe un geniu etic. Legenda spune că zeul predica doctrina că numai sănătatea sufletului poate asigura sănătatea și frumusețea corpului, idee preluată și reformulată de romani în celebra sintagmă „mens sana in corpore sano”. De asemenea, Strabo relevă, în scrierile sale, importanța Dunării pentru poporul dac: înainte de a pleca la război, strămoșii noștri beau apă din fluviul sfânt. Seriozitatea lor morală era așa de mare, încât unii discipoli ai lui Zamolxe duceau o viață de pură contemplație, hrănindu-se numai cu plante și făcând rabat la orice impuritate.

Un rol deosebit de important în conturarea argumentelor îl au pasajele marcate prin litere cursive, care accentuează teza autorului. Nu în ultimul rând, citatele valorificate în lucrare vin să susțină, încă o dată, raționamentul.

De remarcat că, pe parcursul argumentării, Simion Mehedinți apelează la raționamente deductive pentru a-și demonstra teza:

Premisa 1: În secolul V î.Hr., Herodot afirma că „geții sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci”, ceea ce înseamnă că geții făceau parte din poporul tracic.

Premisa 2: Geograful Strabon afirmă că „dacii au aceeași limbă ca și geții”, idee ce sugerează că ar face parte din același popor.

Concluzia: Dacii fac parte din familia tracilor.

 

Formalizând acest raționament, obținem o inferență deductivă mediată de tip: aaa-1:

Premisa 1: În secolul V î.Hr., Herodot afirma că „geții sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci”, ceea ce înseamnă că geții făceau parte din poporul tracic.

Premisa 2: Geograful Strabon afirmă că „dacii au aceeași limbă ca și geții”, idee ce sugerează că ar face parte din același popor.

Concluzia: Dacii fac parte din familia tracilor

Toți geții sunt traci. ⇒ Toți dacii sunt geți. = Toți dacii sunt traci.

GaT ⇒ DaG = DaT

Pentru ca argumentul să fie valid, trebuie ca silogismul să fie, de asemenea, valid. Așadar, vom verifica validitatea silogismului aaa-1, utilizând metoda Hacker. Conform acesteia, un silogism este valid dacă suma valorilor presimelor este egală cu valoarea concluziei. Pentru a aplica această metodă este necesară transcrierea termenilor în funcție de tabelul distribuirii termenilor și de valoarea lor: termenul major = 1, termenul minor = 2, iar termenul mediu = 4.

Silogismul aaa-1

Silogismul aaa-1 este valid.

Așadar, temeiul lucrării este stabil, demonstrația însăși fiind veridică.

În lucrarea lui Simion Mehedinți, este prezentată o analiză detaliată și bine argumentată a originii și vechimii poporului român. Autorul folosește argumente istorice, referințe la scriitori antici și interpretări ale culturii dacilor pentru a susține teza sa cu privire la superioritatea geților în lumea antică. Cu toate că discuția despre originea poporului român este complexă și deschisă la interpretări variate, argumentele prezentate în eseurile lui Mehedinți contribuie la înțelegerea mai profundă a istoriei și a identității românești.

  • avatarPublicat de:
    Suditu Ana-Elena

    Student la Facultatea de Istorie, Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București.