Femeia în societatea egipteană

Statutul femeilor egiptene din perioada pre-elenistă este unul surprinzător de „modern” în comparație cu cel pe care l-a ocupat în majoritatea societăților antice, precum și în epocile ulterioare. Deși bărbații și femeile aveau drepturi și obligații distincte, studiile întreprinse de egiptologi au scos la iveală faptul că nu a existat o barieră insurmontabilă pentru cei care doreau să se abată de la această paradigmă. Oricât de patriarhal și ierarhic ar fi fost Egiptul antic, femeilor li se recunoșteau drepturi egale cu bărbații. Susținută de o economie înfloritoare, țara era liberă să asigure bunăstarea și demnitatea supușilor săi, inclusiv a femeilor.

 

Poziția femeii în societatea egipteană

În Egiptul antic, educația copiilor era diferită în funcție de mediul social și de sex. Fetele erau implicate în treburile casnice si, prin urmare, erau pregătite de la o vârstă fragedă pentru a deveni soții capabile să conducă o gospodărie. Acestea se căsătoreau în jurul vârstei de 20-30 de ani, iar pretendentul era ales de către tată, din rândul altor familii.

Principalul deziderat al femeilor egiptene era acela de a deveni mame. Pentru a trata infertilitatea, utilizau adesea magia, riturile religioase sau poțiunile medicale, însă, în acest caz, rata mortalității infantile era foarte ridicată. În mediul rural, în absența urmașilor de gen masculin sau cu anumite ocazii, cum ar fi semănatul sau recoltatul, fetele puteau, de asemenea, să ajute la treburile fizice de pe câmp. În general, femeile erau brutărese, croitorese, muziciene sau dansatoare, În perioada târzie, acestea au putut ocupa funcții sacerdotale mai înalte, în rândul clerului lui Amon din Karnak.

Societatea egipteană este una dintre puținele civilizații antice în care femeile puteau ajunge în poziții sociale importante, inclusiv în cea de faraon. Mai mult decât feminismul, acesta este, cu certitudine, un reflex al importanței teocrației în lumea egipteană.

În timpul crizelor regale cauzate de moartea faraonului și de lipsa unui urmaș pe linie masculină, femeile au preluat puterea. Esența divină era transmisă soției regale, așa cum a fost cazul lui Nefertiti, soția lui Akhenaton. Pentru egiptologul Christiane Desroches Noblecourt, distribuirea puterii în cadrul cuplului regal era o garanție a stabilității și a bunei guvernări: „Tronul egiptean era o afacere de familie bărbat-femeie, condusă de un tandem cu două capete, adesea fuzionat, în care fiecare interpreta o partitură comună, o mână dreaptă și o mână stângă aparținând aceluiași corp.”

Chiar dacă, spre deosebire de poporul egiptean de rând, faraonul putea avea mai multe concubine, „marea soție” a regelui - care putea fi sora sau fiica sa - rămânea consilierul său și participa la gestionarea haremurilor. Astfel, multe femei au condus Egiptul alături de soții lor regali, deținând o putere considerabilă.

Un exemplu edificator, în acest sens, îl reprezintă Nefertiti, soția lui Akhenaton. Egiptologul Christiane Desroches Noblecourt explică importanța puterii pe care a exercitat-o aceasta asupra faraonului : „Nefertiti și Akhenaton au fost mai mult decât un cuplu, au reprezentat un adevărat tandem care a funcționat, în mod convingător, timp de 17 ani. Akhenaton nu ar fi putut niciodată să realizeze revoluția sa monoteistă, politică și artistică fără sprijinul soției sale. Împreună au realizat o formidabilă revoluție a ideilor, artelor și religiei, răsturnând codurile spiritualității, artelor, dar și ale comportamentului social și ale bunelor moravuri. (...) Cuplul își arată, de asemenea, apropierea sentimentală și dragostea revărsată asupra copiilor lor”. Între-adevăr, reliefurile și frescele din această perioadă îi înfățișează adesea pe suverani ca o familie unită, cu copii care își îmbrățișează părinții.

O altă femeie care a ajuns să preia conducerea Egiptului a fost Hatșepsut, după moartea soțului ei, Tuthmosis al II-lea. În frescele și reprezentările antice, ea este înfățișată cu toate atributele faraonului, de la lozincă și până la barba falsă. Înfățișarea ei este atât de asemănătoare cu cea a faraonilor masculini, încât ridică semne de întrebare cu privire la genul altor faraoni care i-au succedat.

Celebra Cleopatra a avut o poveste similară. Ea a urcat la tron după moartea fratelui, când s-a trezit singură într-un vid de putere. În ciuda acestui fapt, Cleopatra a rămas în istorie drept unul dintre cei mai mari conducători ai lumii antice, prin farmecul și abilitatea ei diplomatică.

 

Drepturile femeilor recunoscute de către codul de legi egiptean

Atunci când se căsătoreau, femeile își păstrau numele, precum și averea, pe care o administrau după cum doreau. În unele cazuri, se puteau încheia contracte de căsătorie. Femeile aveau dreptul de a divorța, de a deschide proces pentru a-și recupera bunurile, dar și de a se recăsători. Dacă divorțul era inițiat de soț, acesta avea obligația de a ceda o parte din bunurile comune soției sale. În schimb, dacă soția iniția divorțul, obligațiile erau mai mici.

Papirusurile aramaice din Elefantina stau mărturie, descriind viața unei anume Mibtahyah, născută în jurul anului 475 î. Hr.: „Căsătorită la cincisprezece ani cu un evreu din Elefantina, tatăl ei a înzestrat-o cu o casă și pământ. Văduvă fără copii treisprezece ani mai târziu, proprietară a unei a doua case dăruite de tatăl ei, căsătorită cu un egiptean, de data aceasta, divorțează în 440 î. Hr. Ea păstrează casele, conform contractului de căsătorie, și dă în judecată și câștigă pentru a recupera celelalte bunuri casnice. Se căsătorește cu un alt egiptean, care o lasă văduvă cu doi fii în jurul anului 420 î. Hr. și moare zece ani mai târziu.”

Deși femeilor li se acordau multiple privilegii în viața de cuplu, acestea nu avea dreptul la educație, fiind excluse de la învățarea scrisului și, prin urmare, din toate practicile administrative.

 

Imaginea femeii în literatură

În scrierile egiptene „Texte de înțelepciune și instrucțiuni”, femeile erau considerate niște ființe frivole, capricioase și lipsite de orice formă de încredere. Egiptologul Gaston Maspero prezintă o întâmplare nefericită a lui Bytaou, un modest muncitor agricol. Sedus de soția fratelui său, el cedează farmecului frumoasei femei, care nu ezită să-l denunțe soțului, Anoupou. Perfida femeie va insista să obțină de la acesta pedeapsa supremă pentru Bytaou, care sfârșește tragic. Ulterior, Anoupou realizează că a fost păcălit de soția sa și o ucide.

Pe de altă parte, papirusurile scrise de un scrib din Regatul Nou relevă o nouă perspectivă asupra modului în care erau văzute femeile în societate. În text, acesta subliniază importanța comuniunii dintre bărbat și femeie, a oferirii de respect, iubire acesteia: „Dacă ești înțelept, păstrează-ți casa, iubește-ți soția fără amestecuri, hrănește-o cum se cuvine, îmbrac-o bine. Mângâie-o și îndeplinește-i dorințele. Nu fiți brutali; veți obține mult mai mult de la ea prin respect decât prin violență. Dacă o îndepărtezi, gospodăria ta se va duce pe apa sâmbetei. Deschide-i brațele, cheam-o, arată-i dragostea ta.”         

 

Femeia - simbol al puterii divine

Studierea zeițelor din mitologia egipteană reflectă imaginea femeii în ochii egiptenilor antici, precum și rolul său în societate. Una dintre cele mai cunoscute zeițe este Isis, simbol al vieții, al magiei și al fertilității. Ea a fost sora și soția lui Osiris, iar, după ce acesta a fost ucis de către fratele său, Seth, a devenit protectoarea morților. Pentru dragostea și devotamentul față de acesta, Isis reprezintă un simbol al soției iubitoare, în timp ce, în calitate de mamă, este ocrotitoarea feminină, matricea care dă viață. Prin sacrificiile pe care le-a făcut de-a lungul existenței sale, a devenit, fără îndoială, cea mai importantă divinitate a mitologiei egiptene. Influența ei s-a extins chiar și la religiile diferitelor civilizații, precum cea romană, unde va fi identificată sub diferite nume.

 

Concluzii

Cercetarea întreprinsă în rândurile anterioare relevă faptul că statutul femeii din societatea egipteană a variat, de-a lungul timpului, în funcție de factorii sociali și de mediu. Astfel, dacă femeia de rând avea rolul de a se ocupa, cu precădere, de treburile casnice, soțiile de faraoni aveau îndatoriri importante, participând la conducerea statului și chiar preluând conducerea, în lipsă de moștenitori pe linie masculină. Totodată, femeile dețineau drepturi importante în raport cu cele stipulate în codurile de legi ale altor state din Antichitate. Astfel, prin moștenirea culturală și materială pe care a lăsat-o posterității, societatea egipteană rămâne una dintre cele mai evoluate din istoria umanității.

 

Referințe bibliografice:

Simona Laurian, Ramona Cordoș, Camelia David, 2007, „Enciclopedia Egiptului antic”, Oradea, Editura Aquila 93.
Constantin Daniel, 1976, „Civilizația Egiptului antic”, București, Editura Sport-Turism.
Claire Lalouette, 1987, „Civilizația Egiptului antic”, vol. I-II, București, Editura Meridiane.
Barbara Watterson, 1991, „Women in Ancient Egypt”, New York, St. Martin’s Press.
Carolyn Graves-Brown, 2010, „Dancing For Hathor. Women in Ancient Egypt”, London, Continuum UK.