Cele două fețe ale Egiptului - Orientul discipolul Occidentului

Edward Said evidențiază faptul că Orientul și Occidentul nu sunt două emisfere culturale închise care trebuie puse într-o relație antagonică, ci, dimpotrivă, ele se reflectă reciproc, Orientul fiind „o profundă imagine a celuilalt”, a Occidentului. Făcând această aserțiunea, Edward Said subliniază faptul că raportul dintre Occident și Orient capătă un caracter relativ.

Levi Strauss spune că această relativizare se datorează nu doar contactului dintre Orient și Occident, ci și individualității fiecărui outsider care, din punctul său de vedere, este incapabil să se „golească” de propria cultură, percepția sa fiind inevitabil una subiectivă, hibridă și relativă.

În acest eseu vom vedea care este viziunea lui Kazantzakis Nikos asupra Egiptului secolului al XX-lea, reliefând raportul dintre Orient și Occident. Se pune între Orient și Occident semnul egalității, așa cum spune Eward Said, ori există cineva care deține (încă) rolul superior?

Urmând un demers comparatist, vom alătura perspectiva scriitorului grec asupra Egiptului imaginii pe care o evidențiază Flaubert și viziunilor artistice ale orientaliștilor Joseph Austin Benwell, Emile Vernet-Lecomte și Karl Wuttke.

 

1. Egiptul - Bogăția muzeului

În viziunea lui Kazantzakis Nikos, Egiptul are o structură dihotomică. De-o parte se află trecutul muzeal, impresiv, iar de cealaltă parte se află pustietatea deșertului, privită ca un simbol al declinului.

Călătorul grec, deopotrivă filosof și alegorist, în jurnalul său, evidențiază somptuozitatea trecutului Egiptului, așa cum este sugerată în picturile murale: „În altă pictură murală, regele iese la plimbare cu fiicele lui, în altele sunt dansatoare, o fata cânta la flaut.(...) Culori bogate, calde, rochii albe, canafuri din pene de struț la cai.(...) Cu ce grație, cu ce seriozitate și zor se unduiesc toate aceste umbre în întuneric!” Ca și cum trăiesc și domnesc foarte departe, și le vad, dar nu le pot auzi.”

Totodată, în scrisorile trimise soției sale, Eleni, Kazantzakis asociază trecutul cu o bogată moștenire artistică și culturală: „Mi-e cu neputință să descriu comorile Muzeului. Mormântul lui Tuntakamon e în întregime din aur, la fel podoabele, îmbrăcămintea faraonului, lucrurile, totul numai aur, o strălucire misterioasă și troublante.. Te cuprinde un sentiment de spaimă, căci îți dai seama că strădania omului e zadarnică, o înghite pământul(...) Știți că iubesc arta egipteană, ceasuri întregi umblam înfiorat de acele meleaguri. Câtă bucurie, dar și câtă durere îndură inima mea ca să salveze viața asta cumplită! Aidoma lui Ulisse, umblu pretutindeni și vreau să-mi încarc corabia cu toate aceste bogății.(....) Luxor, 7.2.1927.

Totuși, caracterul muzeal al trecutului implică o desacralizare a Egiptului, transformat în obiectiv turistic. Acest lucru este sugerat în tablourile lui Emile Lecompte, Travelling artists sketching an arab encampent, Cairo, 1863 și a lui Carl Wuttke, Garden in Cairo, 1906.

Ambele tablouri înfățișează turiști europeni în Cairo. În primul rând, sunt puse în relief exoticul și vegetația Egiptului, surse de inspirație, de creație și totodată mijloace de destindere pentru europeni. Lecompte evidențiază o deschidere a Orientului către Occident, iar Wuttke aduce în prim plan o gradină europenizată, cu umbrele de soare, în care protagoniștii sunt exclusiv occidentali.

În ambele exemple picturale rolul superior este al europeanului. În termenii lui Todorov, turiștii lui Wuttke sunt asimilatorii ale căror interese primează în fața autohtonilor.

2. Egiptul - kitschul european

Pentru Flaubert, Egiptul este murdar, pustiu și tăcut: „De două ori ne-am avântat pe străzile orașului Cairo, pline de mocirlă; bieții arabi se bălăceau în ea până la genunchi și dârdâiau de frig”. Această imagine a Egiptului contrastează cu amintirea „Egiptului Atic, Egiptul agricol și auriu” și cu imaginea surprinsă și în picturile murale descrise de Kazantzakis.

Totodată, Flaubert vorbește despre hibridizarea culturii egiptene prin contaminare cu civilizația occidentală: „Sâmbătă 22, vizită la mormântul lui Ibraham-Pașa, în câmpia ce se află între Mokattam și Nil, după Cara-meidan. Toate mormintele lui Mehmet-Ali sunt de un gust jalnic în stil rococo, Canova, euro-oriental, cu picturi și ghirlande de cabaret și, pe deasupra, cu mici lustre de bal”.

Elementele creștine și musulmane stau laolaltă și se influențează reciproc. De pildă, în biserica grecească, oamenii: „își fac semnul crucii apoi se prosternează, cu fruntea până la pământ, după obiceiul musulman”.

Egiptul contemporan, așadar, este un hibrid cultural occidentalizat, un plagiat european.

 

3. Egiptul - amenințarea deșertului

Atât la Kazantzakis, cât și la Flaubert, sfinxul este un motiv al declinului. Pentru Flaubert, de pildă, deșertul este cenușiu, învăluit într-un roz puternic, iar piramidele și sfinxul, în acest cadru parcă secătuit, creează o imagine înfiorătoare.

Dacă aserțiunea lui Flaubert este mai de grabă o judecată de valoare, imaginea înfiorătoare a Egiptului putând fi asimilată, din punct de vedere estetic, în termenii lui Shiller, sublimului, pentru Kazantzakis Nikos, care este un alegorist, deșertul și imaginea Sfinxului sunt un simbol: „Sfinxul îmi pare un ochi cumplit care privește deșertul cu spaimă și nesaț. Niciodată n-am văzut o imagine mai profundă a dârzeniei sufletului pierdut al omului!... Luxor, 7.2.1927”.

„Iată Orientul așa cum îl iubim noi, scăldat în lumină, culori, încărcat de miresmele și cenușa nenumăratelor generații trecute, care au suferit, au iubit și au dispărut. Nilul curge domol, udă și face să rodească pământul pe unde trece; iar tot ce nu atinge rămâne sterp, blestemat pe vecie. (...) Aici, contactul cu moartea- un contact violent și voluptuos- este prezent în fiecare clipă și te înfioară. (...) Cimitirul marilor faraoni este o adevărată minune, minunat este și nisipul îngrozitor, fierbinte și sterp care se întinde dincolo de apele Nilului, minunatul Nil cu vegetația sa, cu animalele și felahii săi. Pe mine, care iubesc cu atâta patimă și acceptarea și refuzul, mă bucură deopotrivă cel două fețe ale Egiptului-cea verde și cea cenușie a nisipului. Totuși, cea mai măreață priveliște o constituie Sfinxul, iar hăt-departe, dincolo de pâlcurile de copaci, stă la pândă deșertul. (...) La banchetele lor, vechii egipteni obișnuiau să așeze un coșciug în mijlocul încăperii, ca să aibă prezența morții în timp ce se dădeau plăcerilor. Egiptul se întinde în fața mea ca un sicriu, și tremur de emoție și de nerăbdare... Arabia, cort în deșert, 13,2, 1927”.

Sfinxul este un simbol al omului care trăiește sub semnul efemerității, iar deșertul este simbolul al pieirii, al declinului însuși. Kazantzakis privește Egiptul ca pe o interferență între două dimensiuni antagonice: Egiptul „scăldat în lumina” trecutului, Egiptul verde, traversat de Nil, și Egiptul cenușiu al deșertului. Deșertul este privit ca o amenințare veșnic prezentă, ca o conștientizare a perisabilității, a morții. Tocmai din acest motiv, Kazantzakis aseamănă deșertul cu un sicriu - în cadrul petrecerilor egiptenilor, rolul acestuia era de a expune realitatea morții în mijlocul plăcerii și a bucuriei. Deșertul Egiptului este o asumare a condiției umane.

Reprezentativ este tabloul lui Joseph Austin Benwell, A Caravan with the Pyramids and Sphinx beyond, în care sfinxul pare că se dematerializează. Conturul său dispare pe fondul deșertului nemărginit, în care coloana de felahi se prelungește indefinit.

 

4. Egiptul - discipolul Occidentului

Stilul euro-oriental care caracterizează Egiptul lui Flaubert este rezultatul deschiderii Orientului către Occident. Flaubert menționează faptul că un bătrân felah care-l cunoscuse pe Bonaparte, plictisit de Orient, îi ruga pe turiști să-l ia cu ei în Occident.

Deoarece Flaubert nu-i lasă pe orientali să vorbească, el povestește și redă conversațiile în vorbire indirectă, filtrate prin propria-i conștiință și grilă culturală, Said este de părere că acesta își atribuie rolul puternic, superior, în relația cu orientalii. Iată ce spune Said despre relația dintre Kuchuk Hanem și Flaubert: „El este străin, bogat în comparație cu ea, bărbat, ceea ce constituie realități istorice ale dominației care-i permit nu numai s-o posedeze fizic pe Kuchuk Hanem, ci și să vorbesc în locul ei și să le spună cititorilor în ce fel este ea „tipic orientală”. Iată modelul de relație dintre est și vest”.

Spre deosebire de Flaubert, Kazantzakis Nikos îi intervievează pe felahi, fiind foarte deschis și curios să vadă perspectiva acestora asupra situației Egiptului contemporan. Iată care este părerea unui felah despre Orient: „Imităm servil civilizația apuseană și căscăm gura la ceea ce vine din Europa. Urmăm și noi nevoile mondiale de astăzi. În toată viața noastră suflă un vânt nou, adus din Anglia și din Franța. (...) Aducem, cât putem, o mai bogată lumină din Europa. Dilema care se impune oricărui popor oriental este tragică: sau va dori să excludă civilizația apuseană-și atunci va rămâne înapoiat, neadaptat la viața de azi, pradă ușoară a oricărui popor înaintat, sau va accepta civilizația apuseană- și în mod obligatoriu o va imita servil și va da la o parte mica, și totuși încă originala lui viață economică, socială și spirituală.(...) Până acum așa a fost împărțită extraordinara colaborare-bărbat și femeie-pe lume. Orientul este bărbatul Europei. (....) Toate religiile-semințele au venit din Orient.

Edward Said atribuie Orientului rolul feminin, considerat mai slab, subjugat bărbatului, rolul dominator, Occidentul. Iată că felahul asociază Estul cu masculinul și vestul cu femininul. Făcând această aserțiune, felahul aduce în prim plan Orientul ca posesor al „semințelor” ce au rodit ulterior în Occident - religia, de pildă. O caracteristică importantă în acest sens a Occidentului este fertilitatea, puterea de a transforma, de a construi și a transmite : „Orientul este stăpânit de nebunie-se aprinde. Apusul primește, hrănește, limpezește, analizează-preschimbă flacăra în lumină.” continuă felahul.

Pe de altă parte, deschiderea Orientului către Occident a venit ca o nevoie de modernizare, de sincronizare mondială, ceea ce nu s-a putut face decât cu sacrificarea propriei identități. În opinia felahului, a rămâne pur oriental înseamnă a rămâne în urmă.

Concluzia la care ajunge Kazantzakis în urma vizitei în Egipt are în vedere o viitoare inversare a rolurilor, adusă de echilibrarea Orientului și destrămarea Occidentului provocată de al doilea război mondial. „Astăzi civilizația orientală nu există. Ceea ce este curat oriental nu este adaptat la viața de-acum, ci provincial și înapoiat. Orientul va fi, în chip forțat- ca să-și creeze iarăși propria civilizație-, discipolul Occidentului.(...) Europa are astăzi întâietatea. Orientul, locul al doilea.

Orientul, mai ales după război, a început să se inițieze în mijloacele tehnice și să se organizeze. Europa își tot pierde mereu orice credință predominată, se descompune. Noul război mondial care stă să înceapă o va descompune, foarte probabil cu totul, în mod violent. Și atunci soarta lumii se va muta din Occident în Orient”.

 

Concluzii

Atât Kazantzakis Nikos, cât și Flaubert evidențiază dez-orientalizarea Orientului și deschiderea acestuia către Occident. Pentru Kazantzakis Nikos, Egiptul este un oximoron-o simbioză între verdele rodirii, al trecutului bogat, al muzeului, al autenticității și cenușiul deșertului, al declinului, al vanității umane. Alegoric, deșertul Egiptului este o metaforă pentru declinul său economic, pentru pierderea identității în urma occidentalizării necesare, din punctul de vedere al orientalilor.

În relație cu Occidentul, Orientul este ucenicul, deține rolul inferior. Kazantzakis Nikos nu are în vedere o relativizare a acestui raport, ci o viitoare inversare a rolurilor, o „trezire a Orientului”, o înălțare de sub puterea Occidentului și o centralizare a puterii.

 

Bibliografie:
Flaubert, Gustave, Jurnale de călătorie, București: Editura Sport-Turism, 1985.
Kazantzakis, Eleni N. Neîmpăcatul: Biografia lui Nikos Kazatzakis prezentată prin scrisori inedite, carnete și texte, București: Editura Univers, 1981.
Kazantzakis, Nikos, Jurnal de călătorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea, București: Humanitas, 2013.
Said, Edward W., Orientalism: concepțiile occidentale despre Orient, Amarcord, Tmișoara, 2001.
Levi-Strauss, Claude, Atropologia și problemele lumii moderne, Iași: Polirom, 2011.
Todorov, Tzvetan, Noi și ceilalți: despre diversitate, Iași: Institutul European, 1999.
Egypt: Old Caior paintings, „Carl Wuttke (German, 1849-1927) - The Pyramids at Dusk, 1907”, 2012, consultat la 22 ianuarie 2017, URL: https://oldcairo1.blogspot.ro/2012/07/carl-wuttke-german-1849-1927-pyramids.html
Egypt: Old Caior paintings, „Emile Lecompte Traveling Artists Sketching an Arab Encampment, Cairo, Egypt , 1863”, 2012, consultat la 22 ianuarie 2017, URL: https://oldcairo1.blogspot.ro/2012/04/traveling-artists-sketching-arab.html
Invaluable, „Joseph Austin Benwell (1830-1890)”, 2008, consultat la 22 ianuarie 2017, URL: http://www.invaluable.com/artist/benwell-joseph-austin-xe80st2ujj