Publicare GRATUITĂ articole educaționale !

Se acordă adeverință ISSN

Scenetă realizată în spiritul sărbătorilor de iarnă, pentru serbarea de Crăciun, cu versuri scurte și ușor de memorat. Pentru păstrarea identității naționale este important să transmitem copiilor tradițiile și valorile culturale românești. Scopul educativ al punerii în scenă este ca copiii să înțeleagă că sărbătoarea Crăciunului nu însemnă doar cadouri, un brad împodobit și Moș Crăciun. Copii vor înțelege prin intermediul acestei scenete adevăruri mult mai profunde și anume faptul că Crăciunul reprezintă Nașterea lui Isus.

 Sceneta serbare de craciun

 

Strofele se pot atribui câte una sau două în funcție de numărul de copii din clasă sau din grupă. Copii pot fi costumați în îngerași care spun Povestea Crăciunului. Din loc în loc povestirea se poate întrerupe pentru a introduce câte o colindă.

 

Prezentator:

Dragi părinți bine ați venit!
Să vedeți ce-am pregătit.
Să ascultați serbarea noastră,
Spusă în fața dumneavoastră.
Din suflet noi vă mulțumim,
Așa știm să vă răsplătim!

Vreau să înțeleg și eu
Cum adică Dumnezeu
A venit la noi în lume
Să aducă lucruri bune
Mântuire de păcate
Să facă suflete curate.

 

Un copil curios:

Așa vede toată lumea
Înțelege ea minunea
Nașterii în sărăcie
A celui din veșnicie?
Uite că vă povestim
Tot ce-am învățat și știm.

 

Prezentator:

Dacă asta e dorința
Să ținem făgăduința
Să mergem la Betleem
Nașterea să o vedem.
Vă rugăm să ascultați
Aminte apoi să luați!

 

Înger 1:

Doamne, pe atunci la Roma
Cezar August Împăratul
A dat imperiului dictatul:
Toată lumea să se-nscrie
După a lui seminție
În cetatea de născare
Să facă numărătoare.

Iar la acest decret
Au pornit spre Nazaret
Iosif un bărbat prea drept
Împreună cu Maria,
Născătoarea lui Mesia.

 

Înger 2:

Au tot mers pe drum încet
Din orașul Nazaret
Să ajungă-n Betleem
Unde le spunea scriptura
Că va avea loc minunea!

Când au ajuns în oraș
Au căutat un locaș
Hanurile erau pline
Nu era un loc în lume
Ca să îi dea adăpost
Domnului Isus Hristos!

 

Înger 3:

După ce-au tot întrebat
Pe drumuri în lung și-n lat
Au găsit un adăpost
În staulul sărăcăcios,
Doar el era destinat
Pentru Isus Împărat.

Fiindcă afară era frig
În fân s-au adăpostit
Vitele s-au adunat
Și căldură i-au suflat!

 

Înger 4:

În noaptea întunecoasă
Ieslea e a Domnului casă
Dar din cer este vestit
C-o stea ce a răsărit
Mare și strălucitoare
Pentru sfânta sărbătoare!

Un înger a coborât
La pastorii cei din câmp
Și vestea bună le-a dat
Că s-a născut mare-mpărat
Într-un suflet ei s-au dus
Ca să-l vadă pe Isus!

 

Înger 5:

Au adus cu ei în dar
Mielușei, că asta –aveau.
Cu smerenie se închină
Și primesc în dar lumină
De la Pruncul Cel mai Sfânt
Născut vreodată pe pământ.

Dar din zări, din răsărit
Trei crai mari au mai venit
Cu daruri minunate
Pentru Isus toate!

 

Înger 6:

Uite craiul Baltazar
Aur a adus în dar!
Melchior a adus smirnă
Domnul să ne dea lumină
Iar Gașpar i-a dat tămâie
Împărat mare să fie.

Steaua i-a călăuzit
Pe craii din răsărit
Lumina ei vestea
Că pe pământ se năștea
Cel mai mare împărat
Din câți pe lume-au existat.

 

Înger 7:

La început regii vestiți
La palat au poposit
Și pe Irod l-au întrebat
Despre pruncul împărat

Irod însă s-a înfuriat!
Apoi cu magii a negociat
Să se-ntoarcă la palat.
Să îi dea și lui de știre
Despre așa descoperire.

 

Înger 8:

Dorea să știe de Isus
Fiindcă un gând prea rău i-a pus
Să-l ucidă neapărat
Pe domnul Isus împărat.

Nu știa bietul de el
Că-l apără Dumnezeu!
Magii nu s-au mai întors
La palatul păcătos.

 

Înger 9:

Îngerul i-a sfătuit
Pe craii din răsărit
Să nu se întoarcă în cetate
Să plece pe altă parte.
Și să uite de Irod
Cu palatul lui cu tot.

Apoi bunul Dumnezeu
A trimis îngerul său
Lui Iosif să îi vorbească
Cum anume să-l păzească
Pe Isus cel nou născut
Adormit în așternut.

 

Înger 10:

I-a spus Domnul Dumnezeu
Du-te, du-te dragul meu
Într-o țară-ndepărtată
În Egipt te du îndată.
De acolo te-oi chema
Când se împlinește vremea.

Astfel Isus a fost salvat
De Irod, crudu-mpărat
Care s-a răzbunat
Pe poporul cel sărac.

 

Înger 11:

Nașterea a fost umbrită
De crima nelegiuită
A tiranului Irod,
Față de propriul norod.
Isus însă a fost mutat
În Egiptul cel bogat.

 

Toți copiii:

Noi astăzi sărbătorim
Nașterea din Viflaim
Mesajul nașterii-l cântăm
De Isus ne bucurăm
Până moșul va veni
Cu daruri și jucării!

Toți am fost copii cuminți
Am ascultat de părinți
La școală am învățat
Tare frumos ne-am purtat
Cadoul mult așteptat
Este la moșul în sac!

Chiar de-i iarnă și e greu
Moșul a venit mereu
Cu desaga mare-n spate
Cu daruri nenumărate
Prin zăpadă și nămeți
Pentru fete și băieți!

 

Înger 12:

Dacă s-întâmplat ceva
Este povara prea grea
Eu propun să-l ajutăm
O colindă să-i cântăm
Să-l primim cu bucurie
Sigur că va vrea să vie!

 

Toți copiii:

Am spus în fața dumneavoastră
De Crăciun povestea noastră
Cu sfânt adevăr ceresc
Mesaj bun și creștinesc
Să fim cu toții mai buni
În sfânta noapte de Crăciun!