Era odată-un mare stup în care
Munceau din zori și până pe-nserat
Câteva sute de albine lucrătoare
Să strângă miere bună de mâncat
Dar printre harnicele gospodine
Mereu dormeau întinși la soare
Și câțiva trântori fără de rușine
Care se înfruptau doar din mâncare
Până-ntr-o zi din Săptămâna Mare
Când Adunarea Albinelor se naște
Și hotărăște prompt să scape de cei care
Nu pot să țină postul negru pân’ la Paște
Zis și făcut, se puse-n aplicare
Chiar de a doua zi de dimineață
Alineatul lipsei totale de mâncare
Orice locuitor din stup să facă față
Gândea un leneș dintre cei dintâi:
“Să mergi la muncă-i crunta boală
Ce mare lucru este să rămâi
Întins la soare, chiar cu burta goală!”
Dar după-o perioadă îndelungă
De cursuri la a leneviei școală
Când golul din stomac a prins să-l strângă
Privind în jur emise-un paradox-morală:
„Cei ce muncesc cu sârg, cu drag și spor
Pe semne că nu simt stomacul gol
Și dacă frecventează-al hărniciei cor
Le ține și de foame stăruința lor”
Publicat de:
Cȋlniceanu Daniela Liliana
Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială Nr.3, Rovinari.