Buburuza tristă
Pe firul ierbii, de un verde crud,
Suspine triste, se aud:
- Aripioara mea, e frântă,
Vino copile și mă ajută!
Nu pot să zbor spre cerul senin,
Nu pot să-ajung pe floarea de crin!
Acolo unde e familia mea,
Acolo unde-mi găsesc alinarea.
- Cum să te ajut, micuță buburuză?
Vrei să te așez pe a florii frunză?
Că poate poți, zborul să ți-l iei,
Și să ajungi la părinții tăi.
- Mulțumesc copile drag!
Puțini copii sunt ca tine,
Să aibă grijă de cei ca mine.
Iar binele ce l-ai făcut,
De natură va fi răsplătit.
Iubește natura!
Iubește natura, cu toată ființa ta!
Iubește-o că alta, sigur nu vei mai avea,
De ea, depinde bunăstarea ta,
Căci ea este casa, masa, familia ta.
Nu rupe florile care-ți zâmbesc!
Nu rupe crengile ce te ocrotesc!
Cele care vara, de caniculă te feresc
Și toamna cu fructe te răsplătesc.
Nu arunca hârtii, ce frumusețea umbresc!
Ia atitudine, când alții greșesc!
Nu aștepta! ci spune mai departe:
De nu vă veți schimba, Pământul este pe moarte!
Publicat de:
Tărnăuceanu Cristina
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița P.P. Nr.12, Huși.