Științele naturii
- Detalii
- Categorie: Științele naturii
Energia eoliană (a vântului) a fost folosită de către om încă din cele mai vechi timpuri. În continuare voi explica cum apare vântul, originea termenului, de când și cum a fost folosită de către om, avantaje și dezavantaje ale folosirii acestui tip de energie.
Vânturile pe Pământ sunt deplasări ale maselor de aer dintr-un loc într-altul. În apariția vânturilor este implicată energia primită de la Soare. Soarele încălzește neuniform atmosfera, iar acest lucru face ca masele calde de aer să urce iar locul lor să fie luat de masele de aer rece. Acolo unde, pe Pământ, este aer cald, este și presiune atmosferică mai mică decât în locurile cu aer rece. Ori, aerul se va deplasa din locul cu presiune atmosferică mare spre locul cu presiune mică. Procesul continuă până când se egalează presiunea din cele două locuri.
În general, vânturile sunt mulțimi de particule care se deplasează fie prin spațiul cosmic (vorbim de vânturi solare, de exemplu – particule provenite de la Soare) sau pe o planetă (în atmosfera acesteia).
Energia vântului, este o energie cinetică a maselor de aer aflate în mișcare. Se știe că omul a folosit prima dată energia vântului la deplasarea corăbiilor cu pânze (vele). Dacă inițial vântul ajuta propulsia cu vâsle, ulterior s-a descoperit cum să se orienteze velele pentru ca să se navigheze aproape în orice direcție față de a vântului (și pe direcție perpendiculară pe direcția vântului și chiar, în zig-zag, împotriva vântului). Există documente care atestă faptul că acum 5000 de ani egiptenii navigau pe Nil cu ajutorul velelor. În mitologia greacă vântul era controlat de către Eol – zeul vânturilor, care le ținea închise într-o peșteră și le dezlănțuia după cum voia. Astfel, în zilele noastre, energiei vântului i s-a mai spus și energie eoliană.