Freepedia Ro
- Detalii
- Categorie: Windows
În Windows 10 după un restart sau la pornirea computerului se întâmplă de multe ori ca browser-ul default, Internet Explorer 11 (IE 11) sau Microsoft Edge să pornescă automat la startup. Acest lucru se produce pentru că Microsoft dorește să vă autentificați la contul de Hotmail, deoarece unele aplicații care rulează în background cum ar fi Store sau Skype au nevoie de autentificare.
Internet Explorer 11 (IE 11) este unul din programele care ocazional se deschide la startup, pentru a dezactiva pornirea automată a IE 11 trebuie să urmați câțiva pași simpli.
- Detalii
- Categorie: Cucerirea spațiului cosmic
A doua stație spațială chineză Laboratorul Spațial Tiangong-2 (română: Palatul Celest 2), a fost lansată la 15 septembrie 2016 cu racheta purtătoare Chang Zheng 2F - CZ-2F, (română: Marșul Lung 2F) de la Centrul de Lansare Jiuquan. Lansarea este parte integrantă din Programul Spațial Chinez fiind ultima fază a Proiectului 921-2.
Stația Spațială Tiangong-2 (TG-2), este de tip monobloc a fost lansată în scopul experimentării și dezvoltării de noi tehnologii spațiale premergătoare construcției pe orbită a stației spațiale modulare Tiangong 3, a cărei lansare este planificată pentru anul 2022, în același timp este predecesoarea primei stații orbitale chineze Tiangong-1 care și-a încheiat serviciul în martie 2016.
Laboratorul Spațial Tiangong-2 a fost proiectat pentru o durată de viață de doi ani, are următoarele caracteristici: masa 8,6 tone, lungimea 10,4 m, diametrul 3.35 m, înclinația orbitală 42.77°, viteza orbitală 7.68 km/s, perioada orbitală 92 minute și o orbită cu altitudine variabilă între aproximativ 370 km și 400 km.
Stația spațială are doua secțiuni, prima secțiune în partea din față este utilizată ca spațiu de locuit iar partea din spate este destinată experimentelor științifice, cu o lungime de 5 m, un diametru de 3,35 m și un volum de 14.4 m3. În acestă secțiune se află comenzile de navigare orbitală și sistemul de comunicații, dispune un port de andocare versatil pentru navele cu echipaj uman din clasa Shenzhou dar și pentru navele automate de aprovizionare din clasa Tianzhou. A doua secțiune este Compartimentul Service, cu lungimea de 3,3 m și diametrul de 2,5 m. În compartimentul service sunt amplasate patru rezervoare de combustibil (cu o capacitate de 230 litri fiecare), motoarele sistemului unificat de propulsie care controlează stabilizare orbitei și înclinația orbitală, sistemul de menținere a vieții și rezervele de apă potabilă. Laboratorul Spațial Tiangong-2 poate susține un echipaj de 2 membri pentru o perioadă mai mare de 30 de zile.
- Detalii
- Categorie: Cucerirea spațiului cosmic
Prima stație spațială americană a fost lansată la 14 mai 1973 cu o rachetă Saturn INT-21, o versiune modificată în două trepte a rachetei Saturn V, de la centrul de lansare Kennedy Space Center din Florida. Lansarea stației spațiale Skylab (SL-1) a fost una cu probleme, în timpul lansării datorită vibrațiilor produse de racheta purtătoare au fost deteriorate mai multe componente: unul din cele două panouri solare principale, scutul termic și protecția anti-meteoriți.
Proiectul Skylab nu a fost conceput de la zero ca o stație spațială, a fost de fapt o improvizație, stația spațială fiind realizată din ultima treaptă S-IVB a rachetei Saturn V, care a fost transformată în stație spațială prin renunțarea la rezervoarele de oxigen și hidrogen ale motorului care la atingerea orbitei urmau să fie rejectate, spațiul rămas liber fiind folosit ca habitaclu pentru stația spațială. Restul componentelor, panourile solare suplimentare, portul de andocare, și echipamentele necesare funcționării stației orbitale Skylab urmând să fie aduse ulterior cu o rachetă Saturn IB.
Stația spațială americană Skylab a fost de tip monobloc având masa finală de 77 tone, lungimea de 25m, lățimea de 17m, înălțimea de 11m, un volum presurizat de 350m3, a avut o orbită eliptică de 434 km la perigeu și 442 km la apogeu cu o perioadă orbitală de 93 minute.
- Detalii
- Categorie: Cucerirea spațiului cosmic
Salyut 1 (română: Salut) a fost prima stație spațială orbitală din istorie, lansată de Rusia (URSS) la 19 aprilie 1971 cu racheta Proton K de la cosmodromul Baikonur. Stația spațială Salyut 1 a fost dezvoltată în cadrul programul militar Almaz, a fost prima stație spațială orbitală care putea susține un echipaj uman de 3 membri.
La 24 aprilie 1971 modulul orbital Soyuz 10 a andocat la stația spațială Saliut 1 având ca obiectiv ocuparea stației cu primul echipaj uman. Prima misiune de ocupare a stației de un echipaj uman s-a soldat cu un eșec, astronauții nu au putut deschide trapa de acces în stația spațială. Misiunea a fost abandonata iar Soyuz 10 a revenit (aterizat) pe Terra în aceiași zi.
A doua misiune de ocupare a stației spațiale a avut loc la 6 iunie 1971, când a fost lansată misiunea Soyuz 11 având la bord echipajul format din astronauții Viktor Patsaev, Georgy Dobrovolskia și Vladislav Volkov. La 7 iunie 1971 Soyuz 11 a andocat cu succes la stația spațială Saliut 1, echipajul a intrat în stația spațială unde au rămas timp de 23 de zile.
La bordul stației spațiale au fost făcute experimente biologice într-o mini-sera „Oaza” unde au fost cultivate plante din specia „Linum usitatissimum”. Au fost primele plante care au încolțit în spațiu. La bordul stației a fost și primul telescop spectral (Orion 1) care a operat în afara atmosferei terestre (pe orbită). În timpul misiuni s-au făcut teste complexe de navigație, de control al orbitei, au fost verificate sistemele manuale și automate ale stației spațiale.
La 29 iunie 1971 după 23 de zile în care Salyut 1 andocată cu Soyuz 11 a efectuat 362 de orbite în jurul Terrei, echipajul a părăsit stația spațială îmbarcându-se la bordul modului orbital Soyuz 11. La întoarcerea pe Terra echipajul a murit asfixiat în urma defectării unei supape de presiune a capsulei de reintrare în atmosferă, capsula de întoarcere s-a depresurizat în faza de aterizare. După acest tragic accident capsulele de reintrare în atmosferă a navelor de tip Soyuz au fost reproiectate.
- Detalii
- Categorie: Cucerirea spațiului cosmic
Andocarea între două nave spațiale (module), reprezintă cuplarea fizică a doua nave spațiale independente și evoluția lor ulterioară împreună pe orbită ca o singură entitate (navă spațială). Andocarea este de două feluri andocare automată și andocare manuală (executată de către un astronaut).
Andocarea automată se realizează atunci când două nave spațiale (module) execută o operațiune de andocare în regim autonom fără intervenție umană, operațiunea fiind efectuată de pilotul (sistemul) automat al navelor spațiale.
Prima andocare automată a fost realizată de Rusia (URSS) la 30 octombrie 1967, cu navele spațiale Kosmos 186 și Kosmos 188.
La 27 octombrie 1967 a fost lansată de la cosmodromul Baikonur nava spațială fără echipaj uman Kosmos 186 (Soyuz 7K-OK-A ) pe o orbită terestră cu perigeul de 172 km și apogeul de 212 km. La bordul navei a fost montat prototipul sistemului de andocare IGLA.
În data de 30 octombrie 1967 a fost lansată a doua navă spațială fără echipaj uman Kosmos 188 (Soyuz 7K-OK-P ) care s-a inscris pe orbită cu perigeul de 180 km și apogeul 247 km. Ambele module spațiale (nave spațiale) au efectuat manevre de întâlnire și sincronizare a orbitelor, coordonate de calculatoarele de bord. La ora 12:30 Kosmos 186 și Kosmos 188 au andocat în regim automatizat. Evenimentul a fost transmis la centrul de control de sistemele radio-TV de la bordul navelor. Navele au evoluat împreună (andocate) timp de 3 ore si 30 minute pe o orbită cu altitudinea de 276 km. La ora 15:50 navele spațiale Kosmos 186 și Kosmos 188 s-au separat (decuplat) deplasându-se pe orbite diferite pentru a se întoarce pe Terra. Sistemul IGLA a fost upgradat pe parcursul timpului, în prezent este utilizat un sistem modern de andocare Kurs-NA.
- Detalii
- Categorie: Cucerirea spațiului cosmic
Chang'e 5-T1 - 23 Octombrie 2014. Lansarea a avut loc de la Centrul de Lansare a Sateliților Xichang din provincia Sichuan, cu racheta purtătoare Chang Zheng 3C/G2 (română: Marșul Lung; engleză: Long March 3C/G2), misiune de testare și validare a tehnologiilor spațiale, în vederea trecerii la etapa a treia a programului de explorare lunară chinez.
Racheta purtătoare Chang Zheng 3C/G2 a fost o variantă îmbunătățită a rachetei Chang Zheng 3C (CZ-3C) dispunea de un sistem de navigație nou, un sistem de ghidaj cu două lasere cuplate la sistemul GPS care permitea ca urmărirea și telemetria spațială să fie monitorizate și ghidate prin satelitul chinez Tianlian 1. Rachetele suplimentare (bostere) au fost mărite cu 0,8 m pentru pentru a se obține o capacitate de propulsie suplimentară. Astfel modulul lunar (nava spațială) Chang'e 5-T1 a putut fi lansat direct într-o orbită de transfer lunară (perigeu: 413,000 km; apogeu: 209 km), la 27 octombrie 2014 a ajuns la 60.000 km de Lună.
La 28 octombrie aflându-se la perilună (perigeu) la 12.000 km în spatele Lunii (partea întunecată) fotografiază pentru prima dată din spațiu Luna împreună cu Terra. După o orbitare în jurul Lunii nava spațială s-a inscris pe traiectoria de întoarcere pe Terra (Pământ), la 31 octombrie 2014 capsula de întoarcere (reintrare în atmosferă) s-a separat de modulul de serviciu (DFH-3A) la aproximativ 5000 km de Terra.