Prima stație spațială americană a fost lansată la 14 mai 1973 cu o rachetă Saturn INT-21, o versiune modificată în două trepte a rachetei Saturn V, de la centrul de lansare Kennedy Space Center din Florida. Lansarea stației spațiale Skylab (SL-1) a fost una cu probleme, în timpul lansării datorită vibrațiilor produse de racheta purtătoare au fost deteriorate mai multe componente: unul din cele două panouri solare principale, scutul termic și protecția anti-meteoriți.
Proiectul Skylab nu a fost conceput de la zero ca o stație spațială, a fost de fapt o improvizație, stația spațială fiind realizată din ultima treaptă S-IVB a rachetei Saturn V, care a fost transformată în stație spațială prin renunțarea la rezervoarele de oxigen și hidrogen ale motorului care la atingerea orbitei urmau să fie rejectate, spațiul rămas liber fiind folosit ca habitaclu pentru stația spațială. Restul componentelor, panourile solare suplimentare, portul de andocare, și echipamentele necesare funcționării stației orbitale Skylab urmând să fie aduse ulterior cu o rachetă Saturn IB.
Stația spațială americană Skylab a fost de tip monobloc având masa finală de 77 tone, lungimea de 25m, lățimea de 17m, înălțimea de 11m, un volum presurizat de 350m3, a avut o orbită eliptică de 434 km la perigeu și 442 km la apogeu cu o perioadă orbitală de 93 minute.
Prima misiune de ocupare a stației spațiale Skylab cu un echipaj uman a purtat indicativul Skylab 2 (SL-2), fiind realizată la 25 mai 1973 cu o rachetă Saturn IB, durata misiunii a fost de 28 de zile, perioadă în care au fost efectuate trei ieșiri în spațiul cosmic, la misiune au participat astronauții Joseph Kerwin, Charles Conrad și Paul Weitz. Scopul misiunii a fost repararea daunelor produse la lansare, dar încă de la început echipajul a întâmpinat greutăți. Panourile solare nu s-au desfășurat automat, a fost necesară o intervenție manuală pentru a fi puse în funcțiune, cu toate că echipajul a făcut tot posibilul să restabilească capacitatea electrică a stației spațiale. Unul din panourile solare principale a fost deteriorat iremediabil în timpul lansării privând stația spațială de o cantitate importantă de energie electrică. Temperatura în interiorul stației era mult prea ridicată (53 Co) pentru a permite ocuparea ei cu un echipaj uman iar atmosfera din interior era toxică. Datorită supra-încălzirii stației produse de deteriorarea scutului termic, care determinase topirea unor izolații din plastic, aerul pe stația spațială a devenit toxic, a fost necesară depresurizarea stației pentru eliminarea aerului toxic în spațiu și întreruperea totală a curentului electric înainte de a se intra în interiorul stației Skylab. Scutul termic a fost și el reparat printr-o improvizație, inginerii de la NASA au realizat un fel de umbrelă pliabilă din material reflectorizant susținută pe patru tije telescopice (asemănătoare cu undițele telescopice) care să umbrească zona deteriorată a scutului termic (foto), astfel temperatura în interiorul stației spațiale a scăzut la 23,8 grade celsius iar echipajul a putut pătrunde în interiorul Skylab fără riscul de a fi „prăjiți” în perioada când stația spațială era expusă radiației solare.
A doua misiune Skylab 3 (SL-3), a avut loc la data de 28 Iulie 1973 avându-i la bord pe astronauții Owen Garriott, Alan Bean și Jack Lousma. În acestă misiune a fost montat un parasolar suplimentar dar a avut loc și un incident care a determinat NASA să organizeze o misiune de salvare. La un moment echipajul a observat scurgeri de combustibil la modulul reintrare în atmosferă lucru care putea face imposibilă întoarcerea echipajului pe Terra. A fost organizată imediat o misiune de salvare constituită din astronauții Don Lind și Vance Brand, a fost adaptat pentru misiunea de salvare un modul de comandă Apollo, folosit la misiunile lunare capabil să transporte 5 astronauți. La data de 25 septembrie NASA a anulat misiunea de salvare considerând că nu mai este necesară, echipajul de la bordul stației Skylab reușind să oprească scurgerile de combustibil. După 58 de zile petrecute în spațiul cosmic și 858 de orbite efectuate, echipajul s-a întors (nu fără emoții) pe Terra.
A treia misiune Skylab 4 (SL-4), a fost efectuată la 16 noiembrie 1973 a avut o durată de 84 zile timp în care au fost efectuate 1.214 rotații (orbite) în jurul Pământului, timpul total petrecut de astronauți în spațiul cosmic exterior (Extravehicular activity) a fost de 22 ore și 13 minute.
La misiune au participat astronauții William Pogue, Edward Gibson și Gerald Carr, misiunea lor a fost una grea și complexă de la observarea coronei solare, a cometei Kohoutek și a Terrei până la realizarea experimentelor științifice programate de catre NASA, culminând cu cele patru misiuni extravehiculare de tip EVA (ieșiri în spațiul cosmic). În timpul misiunii unul din cele 3 giroscoape care aveau rolul manevrării stației spațiale Skylab s-a defectat dar stația putea funcționa și cu doar două giroscoape așa că nu au fost probleme deosebite dar inevitabilul s-a produs. Pe parcursul misiunii s-a defectat și al doilea giroscop intervenția promptă a echipajului, prin procedurile manuale de reducere a temperaturii și a sarcinii giroscopului a salvat Skylab de la dezastru.
Programul intens de lucru la care NASA a supus echipajul și defecțiunile care surveneau aproape una după alta au dus la extenuarea fizică a echipajului, situația degenerând în certuri între membri echipajului și Centrul de Control din Houston. Astfel că la sfârșitul lunii decembrie 1973 astronauții au declarat grevă închizând comunicațiile radio cu Centrul de Control, declarând că își iau o zi liberă, refuzând să mai execute sarcinile primite. După câteva zile de protest echipajul a ajuns la o înțelegere cu Centrul de Control care a fost de acord să le ușureze programul de muncă, permițându-le să beneficieze de perioadele de odihnă planificate și de mese regulate. Ambiția NASA de a menține funcțională stația spatială cu orice preț aproape că a determinat ratarea misiunii. Oricum după această mini-revoluție membrii echipajului au fost îndepărtați din programul zborurilor spațiale, acestora ne mai fiindu-le permis să zboare în spațiu niciodată.
După misiunea SL-4 în februarie 1974 stația spațială Skylab a fost abandonată, fiind prima și în același timp ultima stație spațială americană, NASA a donat toate componentele de rezervă a stației spațiale Skylab (Skylab B) muzeului „National Air and Space Museum”.
În anul 1979 ca urmare a degradării continue a orbitei, Centrul de Control din Houston al NASA a restabilit telemetria cu stația spațială Skylab, intenționând o reintrare controlată în atmosferă cu evitarea riscului ca Skylab să se prăbușească într-o zonă populată și arderea completă (cât era posibil) a resturilor stației spațiale care urmau să dispară în oceanul Pacific. Reintrarea a fost planificată să aibă loc la 11 Iulie 1979 în sud-ul oceanului Pacific la 1.300 km de sud-est de Cape Town (Africa de Sud). Însă din cauza erorilor de calcul, stația spațială Skylab nu s-a comportat cum a intenționat NASA, s-a prăbușit total necontrolat în Australia de Vest iar din cauza unghiului greșit de reintrare în atmosferă, resturile au ars incomplet unele ajungând aproape întregi la sol, cântărind între câteva kilograme și până la un rezervor de combustibil de peste o tonă (1.270 Kg). Resturile stației spațiale au căzut pe o zonă extinsă, peste 3 orașe australiene Rawlina, Balladonia și Esperance din fericire nu s-au înregistrat victime. Primarul orașului Esperance a amendat NASA cu o amendă de 400 dolari pentru „gunoaiele spațiale” care au căzut peste oraș, amenda nu fost plătită timp de 30 de ani. În Aprilie 2009 amenda a fost plătită de Scott Barley, gazda unui show la postul de radio „Highway Radio” din banii colectați de la ascultătorii postului de radio.
Stația spațială Skylab a fost răspunsul americanilor la cele 3 stații spațiale rusești (Salyut 1, Salyut 2 și stația spațială militară secretă Kosmos-557) dar s-a dovedit a fi un eșec de la început până la sfârșit (mediatizat ca un mare succes), NASA a vrut să arate lumii ca sunt cei mai tari, cei mai buni și că îi depășesc pe sovietici dintr-o singură mișcare dar realitatea nu a confirmat. URSS-ul a urmat politica pașilor mărunți, lansând mai multe stații spațiale (9 stații spațiale inclusiv MIR) în urma cărora au acumulat experiență care le-a permis să dezvolte tehnologii spațiale revoluționare care au condus în final la realizarea legendarei stații spațiale modulare MIR, care a fost fie că vrem să recunoaștem sau nu, o realizare tehnologică de vârf în domeniul tehnologiei spațiale. Până la apariția Stației Spațiale Internaționale care înglobează o mare parte din tehnologia și experiența acumulată de stația spațială MIR.
Nota: Acest articol este proprietatea website-ului Freepedia Edu. Orice preluare se poate face în limita a 350 de caractere cu link către pagina articolului.