Cucerirea spațiului cosmic
- Detalii
- Categorie: Cucerirea spațiului cosmic
Stația Spațială Internațională a fost un proiect ambițios care a presupus o colaborare de anvergură a mai multor state dar la finalul lui a fost realizată cea mai complexă și mai mare construcție creată de omenire în spațiul cosmic și care avea să devină un simbol al colaborării internaționale.
Statele Unite ale Americii anunță în anul 1984 că intenționează să construiască prin colaborare internațională o stație spațială orbitală care se va numi „Freedom”. La proiect aderă Agenția Spațială Europeană (ESA), Canada (CSA), Japonia (JAXA) și ulterior alte state, URSS-ul nefiind invitat să participe la proiectul care s-a vrut a fi o contrapondere la programul sovietic.
După 8 ani de studii, cercetări și analize, s-a ajuns la concluzia că fără participarea Rusiei proiectul nu avea șanse de reușită deoarece în perioada 1971-1982, sovietici lansaseră 7 stații spațiale de tip Salyut iar în 1986 au plasat pe orbita terestră stația spațială modulară MIR. În concluzie aceștia dispuneau deja de experiența și tehnologia necesară creării unei stații spațiale viabile pe termen lung. Astfel că în 1992 Statele Unite ale Americii invită Rusia la discuții, care se finalizează cu semnarea unui acord bilateral numit: "Acordul pentru Cooperare și Explorarea Spațiului Cosmic în Scopuri Pașnice".
- Detalii
- Categorie: Cucerirea spațiului cosmic
A doua stație spațială chineză Laboratorul Spațial Tiangong-2 (română: Palatul Celest 2), a fost lansată la 15 septembrie 2016 cu racheta purtătoare Chang Zheng 2F - CZ-2F, (română: Marșul Lung 2F) de la Centrul de Lansare Jiuquan. Lansarea este parte integrantă din Programul Spațial Chinez fiind ultima fază a Proiectului 921-2.
Stația Spațială Tiangong-2 (TG-2), este de tip monobloc a fost lansată în scopul experimentării și dezvoltării de noi tehnologii spațiale premergătoare construcției pe orbită a stației spațiale modulare Tiangong 3, a cărei lansare este planificată pentru anul 2022, în același timp este predecesoarea primei stații orbitale chineze Tiangong-1 care și-a încheiat serviciul în martie 2016.
Laboratorul Spațial Tiangong-2 a fost proiectat pentru o durată de viață de doi ani, are următoarele caracteristici: masa 8,6 tone, lungimea 10,4 m, diametrul 3.35 m, înclinația orbitală 42.77°, viteza orbitală 7.68 km/s, perioada orbitală 92 minute și o orbită cu altitudine variabilă între aproximativ 370 km și 400 km.
Stația spațială are doua secțiuni, prima secțiune în partea din față este utilizată ca spațiu de locuit iar partea din spate este destinată experimentelor științifice, cu o lungime de 5 m, un diametru de 3,35 m și un volum de 14.4 m3. În acestă secțiune se află comenzile de navigare orbitală și sistemul de comunicații, dispune un port de andocare versatil pentru navele cu echipaj uman din clasa Shenzhou dar și pentru navele automate de aprovizionare din clasa Tianzhou. A doua secțiune este Compartimentul Service, cu lungimea de 3,3 m și diametrul de 2,5 m. În compartimentul service sunt amplasate patru rezervoare de combustibil (cu o capacitate de 230 litri fiecare), motoarele sistemului unificat de propulsie care controlează stabilizare orbitei și înclinația orbitală, sistemul de menținere a vieții și rezervele de apă potabilă. Laboratorul Spațial Tiangong-2 poate susține un echipaj de 2 membri pentru o perioadă mai mare de 30 de zile.
- Detalii
- Categorie: Cucerirea spațiului cosmic
Prima stație spațială americană a fost lansată la 14 mai 1973 cu o rachetă Saturn INT-21, o versiune modificată în două trepte a rachetei Saturn V, de la centrul de lansare Kennedy Space Center din Florida. Lansarea stației spațiale Skylab (SL-1) a fost una cu probleme, în timpul lansării datorită vibrațiilor produse de racheta purtătoare au fost deteriorate mai multe componente: unul din cele două panouri solare principale, scutul termic și protecția anti-meteoriți.
Proiectul Skylab nu a fost conceput de la zero ca o stație spațială, a fost de fapt o improvizație, stația spațială fiind realizată din ultima treaptă S-IVB a rachetei Saturn V, care a fost transformată în stație spațială prin renunțarea la rezervoarele de oxigen și hidrogen ale motorului care la atingerea orbitei urmau să fie rejectate, spațiul rămas liber fiind folosit ca habitaclu pentru stația spațială. Restul componentelor, panourile solare suplimentare, portul de andocare, și echipamentele necesare funcționării stației orbitale Skylab urmând să fie aduse ulterior cu o rachetă Saturn IB.
Stația spațială americană Skylab a fost de tip monobloc având masa finală de 77 tone, lungimea de 25m, lățimea de 17m, înălțimea de 11m, un volum presurizat de 350m3, a avut o orbită eliptică de 434 km la perigeu și 442 km la apogeu cu o perioadă orbitală de 93 minute.
- Detalii
- Categorie: Cucerirea spațiului cosmic
Salyut 1 (română: Salut) a fost prima stație spațială orbitală din istorie, lansată de Rusia (URSS) la 19 aprilie 1971 cu racheta Proton K de la cosmodromul Baikonur. Stația spațială Salyut 1 a fost dezvoltată în cadrul programul militar Almaz, a fost prima stație spațială orbitală care putea susține un echipaj uman de 3 membri.
La 24 aprilie 1971 modulul orbital Soyuz 10 a andocat la stația spațială Saliut 1 având ca obiectiv ocuparea stației cu primul echipaj uman. Prima misiune de ocupare a stației de un echipaj uman s-a soldat cu un eșec, astronauții nu au putut deschide trapa de acces în stația spațială. Misiunea a fost abandonata iar Soyuz 10 a revenit (aterizat) pe Terra în aceiași zi.
A doua misiune de ocupare a stației spațiale a avut loc la 6 iunie 1971, când a fost lansată misiunea Soyuz 11 având la bord echipajul format din astronauții Viktor Patsaev, Georgy Dobrovolskia și Vladislav Volkov. La 7 iunie 1971 Soyuz 11 a andocat cu succes la stația spațială Saliut 1, echipajul a intrat în stația spațială unde au rămas timp de 23 de zile.
La bordul stației spațiale au fost făcute experimente biologice într-o mini-sera „Oaza” unde au fost cultivate plante din specia „Linum usitatissimum”. Au fost primele plante care au încolțit în spațiu. La bordul stației a fost și primul telescop spectral (Orion 1) care a operat în afara atmosferei terestre (pe orbită). În timpul misiuni s-au făcut teste complexe de navigație, de control al orbitei, au fost verificate sistemele manuale și automate ale stației spațiale.
La 29 iunie 1971 după 23 de zile în care Salyut 1 andocată cu Soyuz 11 a efectuat 362 de orbite în jurul Terrei, echipajul a părăsit stația spațială îmbarcându-se la bordul modului orbital Soyuz 11. La întoarcerea pe Terra echipajul a murit asfixiat în urma defectării unei supape de presiune a capsulei de reintrare în atmosferă, capsula de întoarcere s-a depresurizat în faza de aterizare. După acest tragic accident capsulele de reintrare în atmosferă a navelor de tip Soyuz au fost reproiectate.