Stația spațială MIR (română: Pace) a fost o evoluție firească a programului spațial al Rusiei (URSS), în urma experienței dobândite în perioada 1971-1982 cu cele 7 stații spațiale Salyut. MIR a fost prima stație spațială orbitală de tip modular, proiectată pentru a putea fi asamblată pe orbita terestră și permitea staționarea permanentă la bord a unui echipaj de 3 astronauți dar dacă era necesar putea susține un echipaj mai numeros pentru o perioadă limitată de timp.
La 19 februarie 1986 a fost lansat primul modul (modulul principal) al stației spațiale MIR de la cosmodromul Baikonur cu racheta purtătoare Proton-K. Modulul principal (MIR Core Module) avea doua sisteme de andocare. La portul frontal sistemul KURS folosit pentru andocarea automată a navelor Soyuz TM și Progress M iar la portul din spate, sistemul de andocare automată IGLA (o versiune mai veche) , care să permită andocarea cu navele Progress și a modulului principal cu modulul Kvant (echipat tot cu sistemul IGLA). MIR Core Module a avut 7 computer-e de bord care erau interconectate (sistemul Argon 16B), ulterior a fost înlocuit cu un sistem computerizat mai performant (după cuplarea cu modulul Kvant 2).
Ulterior au fost conectate și celelalte module: Kvant-1 (31.03.1987), Kvant-2 (26.11.1989), Kristall (31.05.1990), Spektr (20.05.1995), Docking Module (15.10.1995), Priroda (26.04.1996). Asamblarea s-a făcut cu ajutorul a două brațe robotizate (Strela) lungi de 14,5 m care erau montate pe modulul principal. Fiecare modul era independent din punct de vedere energetic alimentat cu energie electrică prin intermediul panourilor solare.
Stația orbitală MIR a avut o orbită cu o altitudine variabilă între 296 km și 421 km. Menținerea și corecția orbitei se făcea cu un sistem giroscopic inerțial (un sistem revoluționar numit girodină), un mecanism complex cu 6 volanți acționați electric, care erau suspendați pe lagăre magnetice (într-o suspensie magnetică) și care se roteau cu 10.000 rpm. Sistemul se folosea de momentul inerțial creat prin intermediul volanților pentru a schimba orbita stației spațiale, fiind proiectat să înlocuiască motoarele orbitale în timpul procedurilor de corecție orbitală cu scopul economisirii combustibilului. Dacă era necesar erau folosite și motoarele orbitale ale stației spațiale pentru corecția orbitei.
Stația spațială MIR a avut caracteristici impresionante, o masă de 137 tone, lungimea de 19 m, înălțimea de 27,5 m, lățimea de 31 m, un volum presurizat de 350 m3, orbita standard: apogeu 364 km și perigeu 354 km, o viteză orbitală de 27.700 km/h, o rotație completă în jurul Terrei se efectua în 91,9 minute. În decursul existenței de 15 ani și 31 de zile, a fost efectiv ocupată fără întrerupere aprox. 12,5 ani (4.592 zile), a efectuat 86.331 de orbite în jurul Terrei, a stabilit un record valabil și astăzi pentru cea mai lungă perioadă petrecută în spațiu de un om, astronautul Valeri Poliakov a stat pe stația spațială 437 de zile și 18 ore fără întrerupere, între 1994 și 1995.
Stația spațială a fost o platformă de cercetare în condiții specifice de micro-gravitație, unde au fost efectuate cercetării în diferite domenii: biologie, metalurgie spațială, fizica semiconductorilor, astronomie, tehnologie aerospațială s-au studiat efectele radiației cosmice și a micro-gravitației asupra organismului uman în condițiile locuirii în spațiu pe termen lung.
Prin intermediul programului Intercosmos, Rusia (URSS) a permis statelor din „Tratatul de la Varșovia” să participe la explorarea spațiului cosmic prin misiuni comune la bordul stației spațiale MIR. La programul Intercosmos au participat și state capitaliste precum Franța, Anglia, Austria sau India.
După anul 1991 Rusia și-a deschis programul spațial occidentului, astronauții occidentali din diferite țări (inclusiv S.U.A.) au ajuns la bordul stației orbitale MIR, prin intermediul acestor colaborări au fost țări care și-au trimis pentru prima dată un reprezentant în spațiul cosmic.
În 1992 Rusia semnează cu S.U.A. "Acordul pentru Cooperare și Explorarea Spațiului Cosmic în Scopuri Pașnice", acordul prevedea un schimb de experiență între Statele Unite și Rusia care va duce la realizarea celei mai mari structuri spațiale construită de umanitate, ce se va numi: Stația Spațială Internațională. În prima etapă a acordului (Phase One) doi astronauți ruși urmau să participe la programul Space Shuttle iar 11 astronauți americani să locuiască prin rotație pe stația spațială MIR, unde vor face experimente și se vor specializa în operațiunile de întreținere, exploatare și control a stației orbitale. A fost permis accesul navetelor americane la stația spațială rusească prin programul Shuttle-MIR, în acest scop a fost adăugat un modul de andocare (Docking Module) compatibil cu navetele spațiale americane. Au mai fost adăugate două module noi Priroda și Spektr unde astronauții americani și-au desfășurat activitatea. Au fost trimiși la centrul de pregătire al misiunilor spațiale din Rusia, pentru a se pregăti în cadrul programelor MIR și Soyuz astronauții americani: Norman Thagard, Andrew Thomas, David Wolf , Shannon Lucid, Michael Foale, Ioan Blaha și Jerry Linenger unde au învățat limba rusă pentru a facilita comunicarea cu astronauții ruși de la bordul stației spațiale MIR. Etapa Phase One a permis americanilor să învețe cum se operează, întreține și exploatează o stație spațială orbitală, la sfârșitul primei parți a acordului de colaborare americanii acumulaseră 907 zile staționare pe MIR.
Stația spațială MIR a rămas punct de referință în istoria explorării spațiului cosmic, atât prin importanța ei ca precursor al Stației Spațiale Internaționale, care are înglobată o mare parte din tehnologia și experiența rămasă după MIR, cât și prin prisma colaborărilor internaționale în care a fost implicată.
La 23 Martie 2001 după 15 ani de la lansare timp în care a făcut istorie în spațiu, stația spațială MIR a fost coborâtă (prăbușită) controlat în oceanul Pacific închizând un capitol important din istoria explorării spațiului cosmic de către umanitate.
Nota: Acest articol este proprietatea website-ului Freepedia Edu. Orice preluare se poate face în limita a 350 de caractere cu link către pagina articolului.